Matei 17,1-9
După șase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulțumirea mea; ascultați de el!” Auzind, discipolii au căzut cu fața la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus şi atingându-i, le-a zis: „Ridicați-vă şi nu vă temeți!” Ridicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur. Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morți!”

Comentariu
După modelul lui Moise care i-a luat cu sine pe Aaron, Nadab și Abihu și s-au urcat pe muntele Sinai (Ex 24,1.9), „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt” (Mt 17,1), indicând apropierea de Dumnezeu care se manifestă prin ceea ce afirmă Mt 17,2: „i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina”. Ambele simboluri au ca numitor comun învierea. Fața strălucitoare ca soarele indică dificultatea de a-l privi cu ochii trupului, deoarece, așa cum îi spune Domnul lui Moise în Ex 33,20: „Nu vei putea să vezi fața, căci nu poate omul să mă vadă şi să rămână viu”. Dar ceea ce era imposibil până la Isus, devine acum posibil prin Isus, așa cum afirmă In 1,18: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat”. Isus revelează chipul lui Dumnezeu prin Schimbarea la față. Această metamorfozare este o imagine palidă a ceea ce Isus era înainte de a deveni om, însă este o imagine bună pentru noi, oamenii muritori, ca să înțelegem cum este Dumnezeu. De altfel, scopul Schimbării la față a lui Isus este tocmai acela de a le arăta discipolilor că se pregătește să intre în gloria Tatălui, însă mai înainte trebuie să sufere multe. Isus nu îi lasă pe discipoli în mentalitatea pământească a oamenilor, ci îi conduce la mentalitatea lui Dumnezeu, simbolizată de urcarea pe un munte înalt.

Ajunși pe munte, „iată că le-au apărut Moise și Ilie care vorbeau cu Isus!” (Mt 17,3). Apariția celor doi mesageri cerești a fost observată și de cei trei discipoli, nu doar de Isus, deoarece tocmai pentru ei au apărut Moise și Ilie. De ce? Pentru că Petru, Iacob și Ioan erau reprezentanții celor Doisprezece, grup care încă mai privea la Moise ca la cel prin care Dumnezeu a dat legea poporului. De asemenea, Ilie era privit ca profetul care a luptat împotriva idolatriei lui Baal, ucigând-i pe profeții acestui zeu (1Rg 18,40). Dar mai mult decât atât, Moise și Ilie erau personajele VT care au dispărut de pe pământ în mod misterios.

Atât Moise, cât și Ilie, sunt reprezentanții de seamă ai VT: Moise reprezintă Legea, Ilie reprezintă Profeții. În timpul Schimbării la față, ei vorbesc cu Isus, fără ca să știm care era subiectul discuției lor, căci evanghelistul Matei nu spune nimic, însă știm de la Lc 9,31 că „vorbeau despre plecarea lui ce avea să se împlinească în Ierusalim”. Dacă Matei nu menționează subiectul discuției, înseamnă că vrea să lase momentul în suspansul măreției divine, de neînțeles cu mintea umană.

Tocmai pentru că nu înțelege conținutul discuției dintre Isus, Moise și Ilie, Petru intervine, parcă pentru a imortaliza momentul, așa cum se face când noi fotografiem ceva cu totul special: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (Mt 17,4). Binele pe care îl întrezărește Petru constă în participarea la un eveniment inexplicabil cu rațiunea umană. Totuși, din propunerea lui Petru ne dăm seama că el intuiește prezența lui Dumnezeu care s-a manifestat în cortul alianței și în timpul peregrinării poporului prin deșert (Ex 40,34-35.38). Petru ar fi vrut să continue experiența poporului în deșert, când Domnul îi asigura de prezența sa în norul ce acoperea cortul alianței. Petru nu își dădea seama că Isus avea să ducă la îndeplinire ceea ce experiența Exodului doar întrevedea, adică prezența divină în viața oamenilor. Tocmai de aceea, revelația ajunge la apogeu, când este manifestat și scopul evenimentului: „Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos și iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulțumirea mea; ascultați de el!” (Mt 17,5).

Norul luminos este același din timpul Exodului care simbolizează prezența lui Dumnezeu, însă vocea îl confirmă din cer pe noul ghid al poporului, în persoana lui Isus, diferit de Moise și de Ilie, despre care nu s-a spus că ar fi fost fii iubiți ai lui Dumnezeu, în care Tatăl își găsește mulțumirea, așa cum spune despre Isus.

În fața manifestării lui Dumnezeu sfârșesc cuvintele umane, chiar și cele ale profeției, pentru a lăsa loc Cuvântului întrupat. Pentru a rămâne în această lumină a Cuvântului, psalmistul se roagă astfel: „Păstrez în inimă cuvintele tale, ca să nu păcătuiesc împotriva ta” (Ps 119,11).

*

Distribuie cu: