Loading...

Duminică, 10 martie 2019, I-a din Timpul Postului Mare – Anul C

Luca 4,1-13
Plin de Duhul Sfânt, Isus s-a întors de la Iordan și a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea și, când ele s-au sfârșit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Însă Isus i-a răspuns: “Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul”. Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii și i-a spus: “Îți voi da toată puterea și măreția lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau. Deci, dacă tu te vei închina înaintea mea, a ta va fi toată”. Și, răspunzând, Isus i-a spus: “Este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji”. L-a dus apoi în Ierusalim și l-a așezat pe coama templului și i-a spus: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească și: Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră”. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: “S-a spus: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”. Și, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

 

Comentariu
Ne coordonăm viața după principii logice, iar acest fapt conduce adesea spre rutină. Îl recunoaștem pe Dumnezeu de trei ori sfânt, plin de milostivire și iubitor. Timpul liturgic ne introduce într-o dimensiune reflexivă, iar textul evanghelic accentuează împlinirea planului de mântuire realizat în Cristos și prin Cristos. Ispitirea este acțiunea ispititorului și cu acest fapt ne întâlnim în toate situațiile din viață când ne străduim să trăim la prezența lui Dumnezeu. Logica umană încetează să fie activă atunci când medităm acest fragment evanghelic în care asistăm la o imagine terifiantă. Dumnezeu permite ca ispititorul, o creatură limitată să se apropie de Cristos pentru a intra în dialog și a pune la încercare puterea și divinitatea Sa.  

Cristos înainte de pătimirea Sa, acceptă deșertul, acceptă provocarea ispititorului, pentru a fi o pildă de abordare pentru noi în situațiile concrete din viață. Avem nevoie de pâine în fiecare zi, simțim în profundul ființei nevoia de afirmare și putere, iar această pistă constituie principala nișă prin care acționează ispititorul în viața noastră. Dialogul lui Cristos cu diavolul este și trebuie să fie un șablon invariabil, în care negocierea cu cel rău nu poate fi acceptată, iar diavolul se declară învins în măsura în care îi aparținem lui Dumnezeu și ne manifestăm dependența față de El.

Cele patruzeci de zile, la care face referință evanghelistul reprezintă un simbolism plin de conținut biblic. Ele amintesc de cei patruzeci de ani în pustiul Exodului, de cele patruzeci de zile de post ale lui Moise pe muntele Sinai, precum și de incursiunea lui Ilie spre Horeb. După logica umană asistăm parcă la slăbiciunea lui Dumnezeu, sau la ”noaptea” minții, în schimb această scenă a ispitirii lui Isus, contribuie pentru fiecare dintre noi la consolidarea credinței pe care am primit-o în dar și care reprezintă linia de demarcație între cei care iubesc numele Domnului și cei care preferă să ”negocieze” cu cel viclean. La toate provocările diavolului, Cristos face trimiteri directe la ordinea inițială înfăptuită de creator, iar cuvintele sfintei Scripturi reprezintă codul și garanția voinței lui Dumnezeu.

Cele trei ispitiri ale lui Cristos, reprezintă modelul oricărei ispitiri. Diavolul accentuează dimensiunea umană a lui Cristos, deoarece cunoaște firea umană, și cel de trei ori Sfânt acceptă trei provocări din partea ispititorului, de aceea după ce diavolul după ce a utilizat cele trei moduri de seducere a lui Isus, s-a îndepărtat până la timpul stabilit și va reveni în momentul pătimirii, ceasul ultimei încercări, când puterea întunericului își va manifesta forța în mod absolut.

Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: “S-a spus: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”. Este răspunsul lui Isus la cele trei forme vădite de ispitire și derută din partea celui rău. Acest fapt ne demonstrează tuturor răspunsul categoric prin care îl putem ține departe pe cel rău la incursiunile frecvente din viața de zi cu zi. Numai Domnului Dumnezeului tău să i te închini și numai lui să-i slujești. Bucuria de a sluji adevăratului Dumnezeu să ne umple inima de bucuria servitorului credincios, iar timpul Postului mare să fie un adevărat prilej de binecuvântare și propășire spirituală.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 632: Francisc dorea într-o zi să se ducă la un schit, pentru a se dedica contemplației; dar pentru că era foarte slăbit, a cerut unui fermier sărac  cu împrumut măgarul.

Era vara, iar călătoria care a urmat pe dealurile de munte l-a condus la extenuare.  Dintr-o dată, înainte de a ajunge la schit, aude vocea unui țăran însetat. El a strigat după Sfânt, cerându-l să aibă milă de el, pentru că, fără mângâierea a puțină apă, cu siguranță ar muri.

Sfântul, întotdeauna plin de compasiune față de cei săraci, a sărit de pe măgar, și îngenuncheat a ridicat mâinile spre cer și nu a încetat să se roage până când a simțit rugăciunea ascultată.

Distribuie cu: