Loading...

Duminică, 17 Martie 2019, a II-a din Timpul Postului Mare – Anul C

Luca 9,28-36
Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage. Și, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie care, apărând în măreție, vorbeau despre plecarea lui care trebuia să se împlinească în Ierusalim. Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: “Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie”, neștiind, de fapt, ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci s-a auzit o voce din nor spunând: “Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!” Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

 

Comentariu
Timpul sfânt al Postului Mare, reprezintă pentru fiecare creștin o posibilitate reală de introspecție, de reflexie, de transformare și schimbare. Rezistența omului la schimbare este evidentă. Trăim într-o continuă transformare, adaptare și readaptare, fapt ce contribuie adesea la erori de calcul, iar uneori rezultatul dă cu virgulă. Schimbarea în conformitate cu accepțiunea logică poate aduce progres, dar în același timp implică o doză foarte mare de nesiguranță, de teamă. Textul evanghelic reprezintă cea mai frumoasă manifestare, deși palidă a strălucirii dumnezeiești, iar pentru o aprofundare spirituală a conținutului apelăm la un contrast al manifestărilor lui Cristos. Acțiunea este succesivă ispitirii lui Isus, iar scopul acestei manifestări divine este de a-i întări în credință pe apostoli, reticenți la schimbările care însoțeau activitatea Mântuitorului.

Imaginea vizuală care se formează, creionează un tablou care inspiră orice artist și creează un cadru de liniște și pace. Acțiunea efectivă a lui Isus și a celor trei însoțitori, Petru, Ioan și Iacob este rugăciunea. Muntele este spațiul fizic, rugăciunea elementul de comuniune între Dumnezeu și om. ”Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn” Somnul este necesar refacerii forțelor fizice, însă în acest context este o consecință a extenuării în misiunea de însoțire a lui Cristos și dovada evidentă că omul nu poate suporta trupește întâlnirea cu divinul. Momentul culminant îl trăiesc atunci când intervine transfigurarea și manifestarea strălucirii dumnezeiești, care copleșiți peste măsură, uită de ei înșiși, iar Petru exclamă: “Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie”, neștiind, de fapt, ce zice. Rugăciunea lui Petru este cea mai autentică și în ea este exprimată dorința de a trăi în comuniune cu Dumnezeu, dar și grija caritabilă pentru ceilalți. Realizarea fizică a faptelor relatate de evanghelist reprezintă doar o prefigurare palidă a veșniciei fericite, iar martorii Moise și Ilie sunt garanția de comuniune între Dumnezeu și omul chemat la fericire.

Manifestarea lui Dumnezeu în viața omului este continuă și este dată de starea de har a persoanei, aflată mereu în căutarea stării de beatitudine. Rețeta este descoperită în textul evanghelic al acestei duminici, iar elementul constitutiv este rugăciunea ca element garant al comuniunii cu chipul strălucirii divine. Prin rugăciune ucenicii descoperă adevărata frumusețe. Când rugăciunea încetează, se revine la cotidianitatea aridă lipsită de profunzime și sens, iar omul este învăluit în ”norul” contrastelor și schimbărilor imprevizibile.

La înălțimea muntelui Tabor, Cristos arată ucenicilor măreția lui Dumnezeu. Acest eveniment al manifestării divinului ne consolidează convingerea că nu putem înainta în credință, speranță și iubire, fără a ne lăsa pătrunși de căldura razelor pline de iubire ale lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu putem face nimic, rămânem doar simpli actori conduși de lumini palide ale societății, de incertitudine și indiferență, iar dezorientarea pune stăpânire pe ființa noastră atât de fragilă și schimbătoare. Să stăm departe de umbre și să ne ”îndrăgostim” cu adevărat de lumina care se revarsă din acest moment de transfigurare a lui Cristos. Sfântul Francisc din Asissi îi îndemna pe frații săi să rămână uniți în rugăciune și în comuniune cu Domnul. ”Rugăciunea Sacerdotală” a lui Cristos exprimă dorința Mântuitorului de a trăi consacrați în adevăr.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 62: Să rămânem fideli lui Cristos și Evangheliei, Celui ce a binevoit să se roage pentru noi, Tatălui Său și să-și manifeste numele său, spunând: „Tată, proslăvește numele tău“ și ”Glorifică-L pe Fiul Tău, pentru ca Fiul să te  proslăvească”. Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca și noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat și i-am păzit și nimeni dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă, vin la tine și spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, așa cum eu nu sunt din lume. Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume așa cum eu nu sunt din lume. Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr. După cum m-ai trimis pe mine în lume, și eu îi trimit pe ei în lume și pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca și ei să fie consacrați în adevăr. Tată, vreau ca cei pe care mi i-ai dat să fie cu mine și să contemple slava și împărăția Ta.

 

Distribuie cu: