Marcu 1,1-8
Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în profetul Isaia: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui!»” Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii și cei din Ierusalim veneau la el și erau botezați de el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă și avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste și miere sălbatică și predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”.

Comentariu
În fiecare An liturgic, a II-a și a III-a Duminică din Advent sunt dedicate lui Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea Domnului, urmând profeția din Is 40,3: „Un glas strigă: «În pustiu pregătiți calea Domnului»”. Marcu amintește că glasul mesagerului strigă în pustiu, fie pentru că mulți nu îl ascultă, fie pentru că îi cheamă pe toți să parcurgă un drum spiritual, pentru ca poporul să se întoarcă la ceea ce este esențial în viață, așa cum este și realitatea deșertului, unde nu se poate lua cu sine decât strictul necesar. Doar așa se pregătește calea Domnului, pentru ca El să poată vorbi poporului la inimă. Pe lângă această cale a Domnului, poporul mai trebuie să facă drepte și cărările lui (Mc 1,3). Este vorba despre multele cărări străbătute de popor, pentru a se alinia cu toții la calea Domnului, imagine asemănătoare cu cea a afluenților râului Iordan care, rând pe rând, se revarsă în râul binecuvântat, acolo unde Ioan îi boteza pe cei care mergeau la el.

Activitatea bogată în roade a mesagerului este descrisă într-un singur verset, cel din Mc 1,4: „Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor”. Acolo, în pustiu, Ioan predica botezul convertirii. Ce înseamnă? Înseamnă că nimeni nu se putea lăsa botezat, dacă mai întâi nu se convertea de la cărările lui strâmbe, așa cum îndeamnă și Prov 2,20: „De aceea, tu să umbli pe calea celor buni, să ții cărările celor drepți!”. Abia după convertire, poporul se boteza spre iertarea păcatelor (Mc 1,4). Această concordanță între convertire și botez, este confirmată și de Mc 1,5: „Întreaga regiune a Iudeii și cei din Ierusalim veneau la el și erau botezați de el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele”. Păcatele nu pot fi iertate fără a fi mărturisite, ca semn al convertirii deja realizate. Dar ce înseamnă convertire? După mentalitatea ebraică, a se converti înseamnă a se întoarce 180 de grade, adică în sens opus, față de calea urmată înainte. Este vorba despre întoarcerea de la o direcție morală care poate duce în prăpastie, prin propriile păcate, la o direcție opusă, care conduce la botezul spre iertarea păcatelor, prin mărturisirea lor. Că numai Dumnezeu poate ierta păcatele este confirmat de botezul administrat de Ioan care venea de la Dumnezeu, așa cum afirmă și Isus, prin întrebarea adresată arhiereilor, cărturarilor și fariseilor: „Botezul lui Ioan era din ceruri sau de la oameni? Răspundeți-mi!” (Mc 11,30). Cine nu recunoaște originea divină a botezului lui Ioan nu va înțelege nici ce înseamnă că Ioan „predica botezul convertirii spre iertarea păcatelor” (Mc 1,4), nici de ce „Întreaga regiune a Iudeii și cei din Ierusalim veneau la el și erau botezați de el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele” (Mc 1,5). Doar credința ne ajută să înțelegem cum pot fi iertate păcatele prin mărturisirea lor, în fața mesagerului lui Dumnezeu, așa cum afirmă și Isus în Lc 5,20: „Văzând credința lor, a zis: «Omule, păcatele îți sunt iertate!»”. La fel confirmă Isus în In 20,23: „Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute”.

Pentru a fi credibil, Ioan Botezătorul își alege vestimentația și hrana în conformitate cu cea a profeților care au trăit în pustiu, așa cum afirmă Mc 1,6: „Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă și avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste și miere sălbatică”. În mare parte, Ioan alesese același stil de viață cu al profetului Ilie (2Rg 1,7-8). Devenit credibil, prin îmbrăcămintea și hrana sa, Ioan Botezătorul „predica, zicând: «Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei»” (Mc 1,7). Predica lui Ioan Botezătorul face parte din Vestea cea bună, din Evanghelie, căci trimite la cel care este mai puternic decât el, adică la Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, față de care Ioan se simte nevrednic să îi atingă încălțămintea. Nici măcar să se plece în fața lui nu se simte vrednic. Poate părea exagerat, însă nici pe departe nu este, căci Isus este cu adevărat mai puternic decât Ioan, nu fizic, ci ontologic, căci Isus este Mesia și este Fiul lui Dumnezeu, pe când Ioan este Înaintemergătorul Acestuia.

Această diferență este exprimată și de Mc 1,8: „Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. Ioan afirmă că își va fi încheiat misiunea, în momentul în care Isus va începe să predice. În plus, există o diferență semnificativă în ce privește conținutul botezului: „cu apă” și „în Duhul Sfânt”. Ioan boteza în râul Iordan, de aceea se spune cu apă. Dar ce înseamnă că Isus va boteza „cu Duhul Sfânt”? Înseamnă ceea ce afirmă In 20,22: „a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți pe Duhul Sfânt!»”.

În concluzie, rolul nostru, asemenea celui al lui Ioan Botezătorul, constă în a-i pregăti calea Domnului. Cel care pregătește calea Domnului este omul care îl slujește pe aproapele, este cel care iartă, care iubește, care se roagă, care adoră, dar mai mult decât atât, este cel care, prin viața sa, îl indică pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, în numele căruia primim iertarea păcatelor și pe Duhul Sfânt care ne conduce pașii spre comuniunea cu Domnul și cu aproapele.

*

Distribuie cu: