Marcu 13,33-37
Aveți grijă! Vegheați, pentru că nu știți când va fi timpul! Așa cum un om, plecând în călătorie, își lasă casa și dă putere servitorilor săi, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze; vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau în zori, ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind! Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheați!

Comentariu
Timpul de Advent este dedicat așteptării și, deci, pregătirii pentru întâlnirea cu Domnul care vine, atât la sfârșitul lumii, ca judecător, cât și la Crăciun, prin întrupare. De fapt, termenul latin advent este compus din prepoziția ad = „la”, și verbul venire = „a veni”, iar împreună redă sensul de așteptarea cuiva care vine.

Noi știm că, oricine este în așteptarea cuiva nutrește în inima sa două posibile sentimente: 1) bucurie, dacă persoana așteptată îi este dragă; 2) teamă sau disconfort, dacă persoana așteptată îi este antipatică. Când ne referim la Domnul, pentru a cărui venire ne pregătim în timpul Adventului, exprimăm dorința omului din toate timpurile de a se întâlni cu Creatorul și Mântuitorul său. Pentru ca întâlnirea cu Domnul să fie spre folosul omului, Domnul însuși își alege persoane care să învețe poporul cum să aștepte activ această întâlnire, după cum citim în Ez 3,17: „Fiul omului, te-am pus străjer pentru casa lui Israel. Ascultă cuvântul din gura mea și atenționează-i din partea mea!”. Acesta este și sensul a ceea ce spune Isus în Mc 13,34: „portarului i-a poruncit să vegheze”.

Prima Duminică de Advent, din Anul liturgic B, ne învață cum să așteptăm întâlnirea cu Domnul, pe care o dorim din adâncul inimii. În Evanghelia de astăzi, Isus ne învață în primul rând că așteptarea Domnului este necesară și că se face prin veghere, iar când spun veghere, mă refer la cei doi termeni folosiți în textul evanghelic pentru a exprima această stare tipică de Advent: agrypneite și grēgoreite. Să îi vedem pe rând!

Primul termen este întâlnit în Mc 13,33, unde citim: „Aveți grijă! Vegheați, pentru că nu știți când va fi timpul!”, unde imperativul „vegheați” este redat în greacă de termenul agrypneite, un termen format din două părți, a căror asonanță este cunoscută și în limba română: 1) agros = „câmp”, de unde și agrar sau agricultor; 2) hypnos = „somn”, de unde și hipnoză sau hipnotic. Împreună, agrypneite înseamnă „dormiți ca pe câmp!”, „dormiți ca cel care veghează câmpul!”, „vegheați asemenea paznicului care păzește câmpul!”.

Observăm că motivația unei astfel de așteptări constă în necunoașterea momentului oportun, a momentului prielnic, după cum afirmă textul nostru din Mc 13,35: „sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau în zori”. Din aceste texte rezultă că imperativul agrypneite exprimă un mod de așteptare care nu exclude somnul, ci, așa cum paznicul unui ogor este atent la ce se întâmplă, la zgomotele care apar, pentru a păzi ogorul de animale dăunătoare sau de hoți, tot la fel creștinul este chemat să vegheze asupra propriei credințe care acționează prin dragoste.

Următorul verb cu care Isus ne îndeamnă la veghere este grēgoreite și înseamnă: „vegheați!”, în sensul de „nu dormiți!”, verb ce se găsește de trei ori în textul nostru (Mc 13,34.35.37) și în care se întrezărește venirea Domnului la parusie, adică la sfârșitul lumii. De fapt, așa cum am mai spus, acesta este și scopul primei părți a Adventului, unde se evidențiază vegherea, pentru a nu cădea în pericolul latent de a pierde orientarea către Dumnezeu, fiind luați de valul lucrurilor efemere și de mică valoare.

Dar ce trebuie să facem în concret, pentru a putea veghea, așa cum se cere de la paznicul unui ogor și de la discipolul care îl așteaptă pe Domnul la orice oră din noapte? Slujitorul nu trebuie să facă decât ceea ce i-a cerut Isus, după cum și el a făcut ceea ce i-a cerut Tatăl. Din puterea pe care Isus a primit-o în cer și pe pământ de la Tatăl, el le împărtășește slujitorilor, fiecăruia după lucrarea lui, iar slujitorul va fi găsit în starea de veghe dacă își îndeplinește lucrarea primită. Ei bine, timpul de Advent ne invită să medităm, pentru a redescoperi lucrarea ce ne-a fost încredințată prin vocația și misiunea ce le-am primit de la Domnul. În acest sens, dacă ești persoană căsătorită, încearcă să trăiești așa cum ai promis la altar, fiind fidelă consoartei cu care ai început un proiect de viață, binecuvântat de Dumnezeu prin sacramentul căsătoriei! Dacă ești persoană consacrată, trăiește cu bucurie propria consacrare, mărturisind cu propria viață că ai înțeles ce înseamnă să te pregătești pentru întâlnirea cu Domnul. Dacă ești persoană singură, dăruiește-te celor din jur, în care este prezent Isus, fratele nostru mai mare, și fă ceea ce faci cu bucurie!

*

Distribuie cu: