Ioan 1,6-8.19-28
A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Aceasta este mărturia dată de Ioan când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoți și leviți ca să-l întrebe: „Cine ești tu?” Iar el a mărturisit, și nu a negat. A mărturisit: „Eu nu sunt Cristos!” L-au întrebat: „Atunci, cine? Ești tu Ilie?” El a răspuns: „Nu sunt!” „Ești tu Profetul?” A răspuns: „Nu!” Așadar, i-au zis: „Cine ești? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuți?” El a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptați calea Domnului!», după cum a spus Isaia profetul”. Iar cei trimiși erau dintre farisei. L-au întrebat şi i-au zis: „Așadar, de ce botezi dacă tu nu ești nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?” Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoașteți, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei”. Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Comentariu
Duminica trecută, a II-a din Advent, am meditat asupra lui Ioan Botezătorul, după textul din Mc 1,1-8, meditație în care am surprins locul activității, îmbrăcămintea și hrana celui mai mare născut din femeie (Mt 11,11). Astăzi, în a III-a Duminică de Advent, continuăm să medităm asupra Înaintemergătorului lui Cristos, după textul din In 1,6-8.9-29, unde este evidențiată mărturia lui Ioan Botezătorul, pentru care „a fost un om trimis de la Dumnezeu” (In 1,6). Mărturia lui Ioan vine de la Dumnezeu care îi indică atât conținutul cât și scopul mărturiei, așa cum afirmă In 1,7: „Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el”. În timp ce indică izvorul vieții și, deci al luminii, îl lasă totuși nedeslușit, pentru ca noi, pe de o parte să fim atrași de viață și de lumină, pe de altă parte să căutăm izvorul. Cine dorește să găsească izvorul vieții și al luminii este invitat să creadă în mărturia lui Ioan Botezătorul.

În timp ce Ioan dădea mărturie despre lumină, ascultătorii lui l-au confundat cu lumina. Iată de ce In 1,8 precizează: „Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină”. Deși Ioan îl reprezintă pe Ilie, totuși, Botezătorul spune că nu este el Ilie (In 1,21), pentru a evita ideea reîncarnării. Ioan nu este nici Profetul, promis în Dt 18,15, căci împlinirea acelei profeții se referă la Isus, așa cum afirmă Petru, în Fap 3,22-26. Că Isus este Profetul promis prin Moise, de care poporul trebuie să asculte, este confirmat la botezul lui Isus, administrat de Ioan însuși, precum și de episodul cu schimbarea la față.

Văzând eliminată și această posibilitate, capii iudeilor îl întreabă din nou pe Ioan: „Așadar, i-au zis: „Cine ești? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuți?” ” (In 1,22). Cei trimiși aveau nevoie de un răspuns concret despre identitatea lui Ioan, astfel încât să se poată lua o decizie cu privire la el și la cei care îl urmau. În sfârșit, Ioan Botezătorul își dezvăluie propria identitate: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu” (In 1,23). A cui voce este Ioan? A Cuvântului despre care dă mărturie, acel Cuvânt care este viața și lumina oamenilor și care a strălucit în tot VT, prin vocea tuturor profeților, reprezentați aici de vocea din Is 40,3: „pregătiți calea Domnului!”. Prin acest îndemn, preluat și transmis mai departe, Ioan Botezătorul devine glasul tuturor profeților care au profețit despre Mesia, pe care Ioan îl identifică cu Isus Cristos.

Întrucât răspunsul lui Ioan se îndrepta către cei care îl interogau, aceștia deviază discursul, pentru a-și liniști conștiința. De ce? Căci ei erau farisei (In 1,24), iar îndreptarea căii Domnului ar fi însemnat să devină coerenți cu ceea ce învățau și să pună în practică. Ori acest lucru nu era pe placul lor. De aceea, l-au întrebat din nou: „Așadar, de ce botezi dacă tu nu ești nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?” (In 1,25). Prin această ultimă întrebare, fariseii, trimiși de capii iudeilor, se întorc la problema principală, aceea a ținerii sub control a oricărei mișcări religioase. Deci, de ce boteza Ioan dacă nu era cel care ei se așteptau să fi fost? Ce fel de mișcare religioasă punea el la cale dacă nu era nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul? Pentru a-i liniști din acest punct de vedere, Ioan le răspunde: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoașteți, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei” (In 1,26-27). Botezul cu apă al lui Ioan era spre purificare, prin mărturisirea păcatelor (Mc 1,4.8). Această mărturie le era cunoscută fariseilor. Dar după ce i-a lămurit cine este, ce face și de ce acționează așa, Ioan trece la partea cea mai importantă a mărturiei, introducându-l pe Isus, însă fără a preciza cine este și ce face în calitate de Cristos. El se mulțumește să afirme că fariseii nu îl cunosc, lăsând problema mesianică deschisă și, prin această metodă, trezește și mai mult curiozitatea cu privire la identitatea lui Cristos.

În concluzie, rămâne întrebarea: „Cine ești tu?” (In 1,19), fie cu privire la Ioan, fie cu privire la Isus, și fiecare dintre noi este chemat să răspundă.

*

Distribuie cu: