Bacău: Întâlnire fraternă
Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, la Curia provincială a Fraților Minori Conventuali din Bacău, a avut loc o frumoasă sărbătoare a membrilor Ordinului Franciscan Secular din zona Bacău, din dorința de a primi indulgența plenară cu ocazia jubileului de 800 de ani de la Crăciunul de la Greccio (1223-2023) și de a-i aduce laude și mulțumiri lui Dumnezeu pentru darul vocației.
Distribuie cu:
A fost o zi specială în care au avut loc mai multe evenimente: începutul Jubileului „Darul Stigmatelor”, 800 de ani de când Sfântul Francisc din Assisi a primit în dar de la Isus stigmatele în timpul Postului Sfântului Mihail pe muntele Verna; comemorarea Sfintei Angela Merici – terțiară, o admitere în Ordin, cinci profesiuni temporare, trei profesiuni perpetue și ziua de naștere a părintelui Emilian Dumea, vicarul Provinciei franciscane.
Programul a început cu recitarea Coroanei Franciscane, după care a urmat o cateheză susținută de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., asistent spiritual național al Ordinului Franciscan Secular (OFS), care a vorbit despre acțiunea Franciscanilor Seculari în Biserică. Prin consacrarea noastră ne-am asumat să trăim spiritul Evanghelic în propria stare de viață, în Biserică, niciodată în afara Bisericii. Sfântul Francisc a spus că nu există loc pentru persoane care lucrează împotriva Bisericii. Carisma Ordinului Franciscan Secular s-a născut în Biserică să fie de ajutor Bisericii, să sprijine Biserica lui Cristos! Creștinul (franciscanul) în Biserică este ca drojdia, în acțiune. Trebuie să aibă o trăire proaspătă, continuă și fiecare dintre noi trebuie să luăm în serios apartenența noastră la carisma franciscană, să lucrăm mai mult la formarea noastră, să ne apropiem mai profund de evanghelie.
La ora 10.30 a avut loc Adorația Euharistică, iar la ora 11.30 Sfânta Liturghie solemnă prezidată de pr. Emilian Dumea, vicarul Provinciei „Sfântul Iosif” din România. Au concelebrat pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., asistent spiritual național al OFS, pr. Claudiu Ilieș, OFMConv., asistent spiritual local al fraternităților din Prăjești, Traian, Poiana, Bogdănești.
La cuvântul de învățătură pr. Emilian Dumea ne-a îndemnat să ne încredem în Cristos. Credința se trăiește în fiecare zi, liniștită sau agitată. Să nu ne temem, iar în momentul când în viața noastră începe furtuna, să alergăm la Cristos. El potolește furtuna, este speranța noastră, să-i dăm totul lui Cristos. Apoi ne-a mai vorbit despre Sfânta Angela Merici, terțiară care era fascinată de Cristos și de viața Sfântului Francisc și a îmbrățișat această vocație pentru a se obliga la o viață religioasă mai intensă și mai activă.
Pace și bine!
*
Mai multe imagini puteți vedea aici.