Atac la biserica din Büyükdere
Duminică, 28 ianuarie 2024, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Büyükdere, districtul Sariyer din Istanbul, administrată de Frații Minori Conventuali, aparținând de Provincia „Sf. Iosif” din România, a avut loc un act de violență.
Distribuie cu:
În atacul care a avut loc în biserică a fost ucisă o persoană. După acest eveniment, până în data de 1 februarie nu s-a mai celebrat Sfânta Liturghie. Joi, 1 februarie 2024, a fost celebrată o Sfântă Liturghie de reparare. Ritul purificării și binecuvântarea altarului și a pereților bisericii a fost prezidat de Nunțiul apostolic, ES Mons. Marek Solczyński. Erau prezenți alți episcopi catolici, capi religioși (ortodocși, musulmani, evrei, aleviți etc.), împreună cu un mare număr de creștini și necreștini.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, parohul bisericii, pr. Anton Bulai, Custodele Custodiei Provinciale de Orient și Țara Sfântă, care aparține de Provincia „Sf. Iosif” din România, și care celebra în timpul neașteptatului eveniment, a mulțumit tuturor, începând cu Președintele Republicii Turcia, Excelența Sa, Domnul Recep Tayyip Erdoğan, pentru apropierea demonstrată.
Pr. Anton a dat și o scurtă mărturie, pe care o reproducem aici:
„Duminică, 28 ianuarie, trebuia să fie o zi frumoasă. Comunitatea se adunase pentru a se ruga, pentru a cânta și a-l lăuda pe Domnul Dumnezeu. După o săptămână de muncă, dorința noastră era aceea de a ne odihni în Domnul. Ne adunasem pentru a asculta Cuvântul Domnului. Și, în timp ce Domnul Dumnezeu vorbea poporului care îl asculta, în acea tăcere sublimă, au început să răsune și două pistoale.
Mă aflam în fața altarului, la microfon, și rosteam rugăciunile. Am auzit niște bubuituri… M-am gândit că, poate, căzuse din nou caloriferul agățat de perete, și nici nu mi-am ridicat ochii. Însă, după o fracțiune de secundă am auzit a doua bubuitură, un pistol. Atunci am privit și m-am trezit în fața unei scene pe care nimeni nu și-ar dori să o vadă. Două pistoale care trăgeau, și care parcă se luaseră la întrecere.
Am văzut credincioșii, nu în genunchi, așa cum stau de obicei atunci când se roagă, ci ghemuiți sub bănci, iar unii fugind pentru a căuta scăpare.
Un credincios al comunității a alergat spre mine și m-a tras în sacristie, încuind ușa, decis să mă protejeze. I-am spus: „Ce faci?! Poate că vreunul din comunitate ar vrea să fugă și el aici, pentru a se salva!”. Am descuiat repede ușa – plin de frică – și, încet-încet, am privit în biserică. Era o tăcere totală.
Unul dintre credincioși a alergat spre ușa bisericii, încercând s-o închidă, dar nu reușea. Am alergat spre el pentru a-l ajuta. În timp ce alergam spre ușă, trecând printre bănci și scaunele răsturnate, am întrebat persoanele ascunse sub bănci: „Sunteți bine?” Nu-mi răspundea nimeni. M-am gândit că sunt cu toții morți. Atunci m-am simțit ca păstorul care-și numără oițele ucise.
Ieșind afară, am privit să văd dacă mai era vreunul din cei care au atacat biserica, dar n-am văzut pe nimeni.
Am revenit în biserică, închizând ușa, în timp ce cineva suna la poliție și la ambulanță. Am văzut că unii se ridicau și le-am spus să meargă imediat în părculețul din curtea conventului. În acel moment, un credincios stătea îngenuncheat la capul lui Murat Cihan Tuncer. Mi-a spus: „Părinte, e mort”.
Murat Cihan nu făcea parte din parohia noastră, nu era creștin. Îl văzusem de câteva ori în biserică, dar nu mă întrebase niciodată, nimic. Cred că-i plăcea ceva din tradițiile noastre creștine, din moment ce frecventa biserica catolică.
Totuși, în acea duminică, în biserica noastră a avut loc și o minune. Dumnezeu este cu noi, iar Preacurata Fecioară Maria, patroana bisericii noastre ne-a protejat, în pofida sacrificării fratelui nostru Murat. Cei doi teroriști intră în biserică, scot pistoalele pentru a face un masacru și nu reușesc să ucidă decât o singură persoană? Cele două pistoale, în același moment, după primele și teribilele gloanțe trase, s-au blocat. Ambele. Probabilitatea ca un pistol să se blocheze există, dar ca să se întâmple ca ambele, în același timp să se blocheze, cu siguranță nu: eu sunt sigur că este vorba de o intervenție a Preasfintei Fecioare Maria. Dintre membri comunității nimeni nu a fost nici măcar atins de gloanțe.
Poliția inspecta zona, iar ambulanța a sosit foarte repede; apoi au ajuns și jurnaliștii și televiziunile. De aici încolo s-a văzut totul și se știe. Dar ceea ce nu se știe și nu s-a văzut la televizor a fost că vecinii noștri, cei din cartierul din Büyükdere pe Bosfor, unde se înalță mica noastră biserică, s-au arătat a fi buni prieteni. Apropierea lor, solidaritatea, lacrimile și ajutorul lor concret au fost înduioșătoare.
După puțin timp, președintele turc, domnul Recep Tayyip Erdoğan a fost unul din primii care s-a pronunțat împotriva atentatului, încurajându-ne și arătând apropierea națiunii sale, cât și interesul față de capturarea teroriștilor. Apoi, o serie de autorități civile, politice și religioase – printre care primarul Istanbulului, câțiva Miniștrii din Guvern, responsabilii diferitor confesiuni religioase, diferiți alți primari din zonă – au sunat sau au venit la fața locului, exprimându-și afecțiunea și solidaritatea față de noi. În scurt timp poliția i-a capturat pe cei doi teroriști, care au rănit comunitatea noastră.
În aceste zile, acum când încetul cu încetul revenim la normalitate, am început să reflectez la tot ceea ce s-a întâmplat, pentru a încerca să-i dau un sens și să am și o privire asupra viitorului. Mi-am amintit cum, mulți ani în urmă, doi frați din comunitatea Magnificat, care de atunci vin să ne ajute în parohie, într-una din seri, s-au rugat asupra mea.
Se întâmplase un lucru teribil, când doi frați protestanți, care începuseră să predice la Istanbul, au fost torturați și uciși. Mi-era frică, mai mult decât de tortură, de moarte. Împărtășeam aceste sentimente, și am început să ne rugăm împreună. După ce l-am invocat pe Duhul Sfânt, au deschis deasupra capului meu Sfânta Scriptură, și mi-au citit un text din cartea Faptele Apostolilor, care spune: „Într-o noapte, Domnul l-a înștiințat [în vis] pe Paul: „Nu te teme, ci să vorbești și să nu taci! Pentru că eu sunt cu tine și nimeni nu va pune [mâna] pe tine ca să-ți facă vreun rău, deoarece am un popor numeros în cetatea aceasta” (18, 9-10). Am meditat de multe ori la acest Cuvânt. Într-adevăr, s-a realizat în acești ani, iar duminică, 28 ianuarie s-a demonstrat din nou a fi adevărat.
Cei doi care au tras cu pistoalele nu au reușit să rănească comunitatea creștină; dacă voiau să creeze dușmănie între creștini și musulmani, au dat greș, pentru că toți, aici, la Büyükdere și nu numai, s-au strâns cu afecțiune în jurul nostru, oferindu-ne în mod spontan ajutor și solidaritate. Dacă răul voia să ne oprească, Domnul Dumnezeu și Maica sa ne-au protejat, iar acest lucru ne împinge să mergem înainte cu toată puterea inimii, înainte pentru a-l lăuda pe Domnul în acest pământ al Turciei!
Traducere de pr. Damian Pătrașcu
*
Material apărut pe www.ofmconv.net