Loading...

Transitus-ul sfântului Francisc, locul trecerii de la vremelnicie la eternitate

Distribuie cu:

În seara de 3 octombrie 1226 Francisc a salutat, cântând, Sora moarte.


 

transitus_francisci_int

Sanctuarul de la Porțiuncula păstrează, de aproximativ opt secole, locurile pământești ale sfântului Francisc din Assisi și ale începutului vieții fraterne minore.

Porțiuncula, prin chiar voința lui Francisc, reprezintă și locul morții Sfântului din Assisi.

Pe atunci Sfântul locuia în palatul episcopal din Assisi, și îi rugase pe frați să îl poarte degrabă la Sfânta Maria a Îngerilor, dorind să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu acolo unde, așa cum am afirmat, pentru prima oară avea să cunoască vădit calea adevărului (FF 507).

Aici, în seara de 3 octombrie 1226 a salutat, cântând, Sora moarte:

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericiţi cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.
(FF 263).

Aici Francisc a împlinit trecerea sa (transitus) de la vremelnicie la eternitate.

Apoi a cerut să i se aducă cartea Evangheliilor, rugând să i se citească fragmentul Evangheliei după Ioan, care începe așa: Cu șase zile înaintea Paștilor, știind Isus  că de acum era timpul să treacă din lumea aceasta la Tatăl (In 12,1; 13,1). Și dat fiind că în curând avea să devină praf și cenușă, a dorit să poarte o cămașă din păr și să fie acoperit de cenușă. Și în timp ce mulți frați, al cărui tată și purtător de grijă era, stăteau acolo strânși cu respect profund  și așteptau fericita trecere (transitus) și binecuvântatul sfârșit, iar acel preasfânt suflet s-a despărțit de suflet, pentru a urca în lumina cea de veci, și trupul se odihni în Domnul. Unul dintre frații săi și ucenici îi văzu sufletul preasfânt cum urca drept spre cer deasupra multor ape; și era asemenea unei stele, mare precum se arată luna, plin de strălucire asemenea soarelui și purtat de un norișor plin de puritate (FF 511-513).

 

Redacția revistei „San Francesco”

(traducere din limba italiană fr. Carol Daniel Sabău)

 

(material apărut în ediția on-line a revistei www.sanfrancescopatronoditalia.it)

Distribuie cu: