Omilia Excelenței Sale Miguel Maury Buendia, în cadrul sfințirii de diaconi
Distribuie cu:
Marți, 04 octombrie 2016, la ora 10:30, ES mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova, a prezidat celebrarea liturgică din solemnitatea „Sfântului Francisc din Assisi”, în cadrul căreia au fost sfințiți diaconi cinci frați franciscani. Publicăm în continuare omilia pe care Excelența Sa a rostit-o în cadrul celebrării:
1. „Jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară” (Mt 11,30)
Dragi frați și surori, pentru mine este o mare bucurie să celebrez împreună cu voi Sfânta Liturghie în Sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, în cadrul căreia vor fi hirotoniți diaconi acești cinci frați franciscani.
Înainte de toate, doresc să-i mulțumesc Părintelui Provincial pentru salutul de bun venit, pentru invitația de a celebra această Sfântă Liturghie și pentru ospitalitatea fraternă pe care mi-a oferit-o.
Doresc să le mulțumesc și colaboratorilor săi și vouă tuturor care sunteți de față, în număr mare, pentru a-i însoți pe acești frați ai noștri care peste puțin urmează să fie hirotoniți diaconi.
2. „Jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară” (Mt 11,30)
Aceste cuvinte ale lui Isus, pe care tocmai le-am auzit în Evanghelia care a fost proclamată, sunt o afirmație categorică, ce nu are nevoie de interpretare, chiar dacă, într-un prim moment, ar putea să-i surprindă pe unii.
De fapt, nu sunt puțini cei care se gândesc că a fi creștini, nu spunem clerici, înseamnă a renunța la fericirea legitimă și a trăi o viață de renunțări și sacrificii, fără ca să ne dăm seama că nu există un om mai liber și împlinit decât acela care știe să dea lucrurilor justa lor valoare, pentru simplul motiv că a decis să ia jugul lui Isus și să care „povara” sa de iubire.
Sfântul Francisc, în gestul dezbrăcării hainelor pe care le-a primit de la tatăl său, și-a manifestat propria libertate, întrucât a înțeles foarte bine că a-l urma pe Isus înseamnă, înainte de toate, a fi asemenea Lui, liber, fără legături care pun stăpânire pe noi. Și, de aceea, a decis să trăiască în totală castitate, sărăcie și ascultare față de Creatorul universului care se îngrijește de noi.
A-l urma pe Francisc, dragi prieteni, înseamnă așadar a-l urma pe Isus, a ne însuși modul său de viață, fraternă și bucuroasă, luând jugul său dulce asupra noastră și purtând povara sa ușoară.
În mod contrar, jugul lumii care ne face sclavi și care la început ni se prezintă ca un drum larg, mai puțin ostenitor și ușor de parcurs… conduce spre prăpastie. Deja în această lume, putem vedea foarte clar cum viciile asupresc pe cei pe care pun stăpânire. Întristarea, mândria, egoismul, singurătatea sunt câteva dintre roadele viciilor, ce nu ne fac liberi, dimpotrivă ne subjugă și ne fac sclavi.
3. „Jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară” (Mt 11,30)
Cu 20 de zile în urmă, în Audiența Generală de Miercuri 14 septembrie 2016, Papa Francisc amintea că prin termenul „jug”, Biblia înțelege legătura strânsă care leagă poporul cu Dumnezeu, iar în acest fragment, Isus se prezintă pe sine ucenicilor ca fiind în centrul relației lor cu Dumnezeu: Veniți la mine.
Această invitație ne-o adresează din nou Domnul în această dimineață, și mai ales, v-o adresează vouă, dragi tineri, care vă pregătiți să primiți Ordinul Diaconatului.
Într-o conferință inedită pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea, pe atunci cardinalul Josef Ratzinger, a ținut-o la Congresul din Friburg, în septembrie 1978 spunea că „Dumnezeu nu alege pe cel care aparent întrunește toate condițiile și are toate calitățile umane, ci pe acela care mai degrabă pare a nu fi tocmai potrivit”. Dumnezeu acționează astfel întrucât în Sacramentul Hirotonirii „omul face un pas înapoi, pentru a-i face loc lui Dumnezeu care-l susține și-l conduce înainte”. Iată, așadar, care este datoria celor hirotoniți: să-l oglindească pe Dumnezeu, care „a ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți și le-a descoperit celor mici” (Mt 11,25).
4. Așadar, vouă, dragi candidați la Diaconat vi se cere să continuați să arătați aceste mistere lumii prin intermediul slujirii voastre bisericești, ca niște slujitori ai iubirii Domnului Isus.
Pentru ca să reușiți acest lucru, va trebui să căutați să trăiți Fericirile, care sunt, de fapt, autoportretul lui Isus, și să-i permiteți Duhului Sfânt să vă umple inimile. El este cel care ne învață să iubim asemenea lui Isus. El vă va da puterea să iubiți asemenea Lui, chiar dacă acest lucru nu pare a fi posibil doar cu puterea noastră omenească, în așa fel încât și voi să puteți întări și odihni cu iubirea lui Isus pe toți cei care se simt „osteniți și împovărați”.
Ceea ce trebuie să ne distingă ca discipoli ai săi este iubirea pe care trebuie să o trăim, dar nu o iubire oarecare, ci aceea cu care El însuși ne-a iubit pe noi: iubirea crucii, iubirea care dăruiește, iubirea statornică, iubirea față de toți, iubirea necondiționată, iubirea fără rezerve, fără limite și din inimă.
5. Să cerem, așadar, Duhului Sfânt să ne dea darul de a vesti Evanghelia cu entuziasm și curaj în timpul care ne-a fost dat, cu o inimă capabilă de dreptate și solidaritate, dispusă să construiască o comunitate fraternă, sacrament al unității și înțelegerii în lume, conștienți că jugul lui Isus nu face sclavi, ci eliberează, iar povara Sa are aripile iubirii.
Și pentru ca acestea să se poată realiza, să încredințăm sufletele noastre, familiile noastre, țara noastră și lumea întreagă inimii Mamei noastre Maria, cerându-i să ne susțină în drumul nostru către patria cerească în care ea domnește. Amin.