Mc 6,6b-13
Apoi, cutreiera satele din jur învățând. 
⁷ I-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 
⁸ Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 
⁹ dar încălțați cu sandale şi: „Să nu purtați două tunici!”. 
¹⁰ Apoi le-a spus: „Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela, 
¹¹ iar dacă nu veţi fi primiți în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!”.
¹² Ei au ieşit şi au predicat ca [oamenii] să se convertească. 
¹³ Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Comentariu
Texte la care se face referință

Isus mai întâi dă exemplu, apoi învață prin cuvinte (In 13,15: „V-am dat exemplu, pentru ca așa cum am făcut eu să faceți și voi!”).

Trimiterea câte doi ajută la credibilitatea mărturiei, dar este și ajutor reciproc (Dt 19,15; Qoh 4,9).

Discipolii nu sunt singuri în misiune și nu acționează cu de la sine putere, ci Isus le oferă din autoritatea/puterea sa asupra duhurilor necurate, adică asupra demonilor (exousia – Mc 6,7).

Sărăcia este prezentată ca o armă pentru a învinge împotriva celor bogați și plini de sine (cf. 1Sam 2,1-10; Ex 3,11; Jud 7,2). În același timp este un motiv de abandonare și încredere în Dumnezeu.

Dacă Mc 6,8-9 prescrie ca discipolii să ia doar baston și sandale, acestea sunt excluse de Mt 10,9 și Lc 9,3, de unde deducem interpretarea teologică diferită. În Mc 6,8-9, bastonul și sandalele sunt semne pascale și de susținere divină (Ex 12,11; Dt 8,4). Bastonul, în special, poate fi asemănat cu bastonul lui Aaron și al lui Moise, cu care a făcut minuni în timpul exodului (Ex 4; 7; 10; 14 etc.).

Să nu ia două tunici, nici pâine, nici bani la cingătoare, pe stradă, înseamnă că discipolii sunt invitați să se încreadă în Domnul, care va avea grijă și va da răsplată fiecăruia după munca sa (1Cor 3,8), căci oricine muncește are dreptul la hrană (Mt 10,10; Lc 10,7), însă totul este semn al gratuității mesajului evanghelic (Mt 10,8).

Mijloacele pot împiedica, asemenea cu armătura refuzată de David în lupta împotriva lui Goliat (1Sam 17), precum și armata de 30.000 de evrei a lui Gedeon, pe care o  reduce la 300, din poruncă divină (Jud 7).

Cine deține mijloace le oferă celor care au nevoie și se pot considera superiori peste săraci, producând astfel dezbinare. Cine nu are nimic se oferă pe sine însuși, dând naștere la comuniune.

Mântuirea vine din sfânta Cruce a Domnului, pe care o putem zădărnici, dacă ne bazăm pe mijloace de putere sau înțelepciune umană (1Cor 1,17; 2,2-5; 2Cor 12,10: „Când sunt slab atunci sunt tare”).

A rămâne în aceeași casă în care este primit prima dată misionarul, e semn de statornicie în relații și de lipsă de interes material, de un trai mai bun pe care l-ar merita cel care anunță Evanghelia.

Discipolii au predicat convertirea și îi ungeau pe bolnavi cu ulei, o practică apostolică ce se verifică în Mc 6,13 și Iac 5,14, devenită mai apoi sacrament al ungerii bolnavilor.

* * *

Distribuie cu: