Loading...

Duminică, 18 iulie, a XVI-a din Timpul de peste an– Anul B

Mc 6,30-34
Apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi au învăţat. Atunci el le-a spus: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!”; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri.

Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. Coborând, a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe. 

 

Comentariu
Deși etimologia cuvântului „apostol” înseamnă „trimis”, intenția primară a lui Isus este ca aceștia doisprezece „să fie cu el”. Predicarea vine pe locul al doilea, iar puterea de a scoate diavoli pe locul al treilea.

Apostolii sunt fideli acestei vocații, de aceea, întorși din prima lor misiune (Mc 6,7-12), se adună în jurul lui Isus pentru a-i povesti ce au făcut și învățat, ca semn că au înțeles care este prima lor datorie de apostoli: a fi cu Isus. Dintre cei doisprezece, unul nu a știut să rămână cu Isus și s-a pierdut: este Iuda. Ceilalți, chiar dacă au avut momente de slăbiciune, au revenit mereu la prima lor datorie, aceea de a fi cu Isus, și au perseverat până la sfârșit, dăruindu-și viața pentru misiunea la care au fost chemați, devenind martiri, adică mărturisitori ai lui „a fi cu Isus”.

Dar ce i-au povestit apostolii lui Isus? Ceea ce au făcut și învățat: au învățat convertirea, au exercitat puterea împotriva diavolilor și au uns bolnavii cu untdelemn spre vindecare. Iar Isus asculta cu bucurie, fără a le analiza activitatea și învățătura, fără a corecta metodologia, schimbată de ei. De fapt, Isus le dăduse mandatul de a acționa mai întâi, adică de a da exemplu cu viața, apoi de a învăța. Ei au învățat convertirea mai întâi, apoi au venit în ajutor celor pe care îi întâlneau.

Acum Isus îi lasă să își exprime entuziasmul lor, înțelegând că ei nu au nevoie de corecție, de îmbunătățirea metodologiei în misiune, ci au nevoie doar de odihnă, de retragere într-un loc solitar, doar ei cu Isus: „Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!” (Mc 6,31a).

Am putea să ne întrebăm: de ce ia Isus această decizie tocmai acum, când lumea se îmbulzea, când „mulți veneau și plecau”? (Mc 6,31b). Nu putea să ia inițiativa și să îi învețe pe cei mulți, așa cum o va face în locul unde îi invitase pe discipoli să se odihnească? Desigur că ar fi putut, însă Isus cunoaște nevoile apostolilor și, mai ales, prin această invitație le aduce aminte că au fost chemați „să fie cu el” (Mc 3,14), de unde vor primi energia necesară pentru a predica și a alunga duhurile necurate.

Apostolii pun în practică invitația lui Isus: „Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri” (Mc 6,32). Barca reprezintă Biserica, locul pustiu reprezintă dezlipirea de tot ceea ce nu este necesar.

În decursul istoriei Bisericii mulți au considerat că Isus le-ar fi cerut să se retragă în pustiu, pentru a-i sluji mai bine. Este vorba despre eremiți, pustnici, cenobiți, monahi. Însuși Francisc de Assisi ducea o luptă interioară în înțelegerea propriei vocații, dacă era o chemare la retragere în singurătate, meditație, rugăciune, sau era o trimitere la a predica, a fi împreună cu lumea. Pentru a înțelege ce are de făcut, a cerut ajutorul în rugăciune și a fost iluminat în interior să urmeze exemplul apostolilor: a fi cu Isus într-un loc retras nu însemna a fi separat de lume, ci a-și recăpăta energiile pentru a putea fi de real folos lumii.

Apostolii pregustă liniștea în timp ce sunt în barcă cu Isus. Și le va fi suficient pe moment, pentru a putea să înfrunte necesitățile lumii care îi precedă în locul pustiu, alergând pe jos din toate cetățile, și ajungând acolo înaintea lor (Mc 6,33).

Acum Isus iese și vede mulțimea. „A ieși din barcă” (exelthōn) este o expresie care ne învață din nou ceva despre metoda lui Isus. Dacă barca reprezintă Biserica, înțelegem că există riscul pentru apostoli ca ei să se complacă în prezența lui Isus și să nu mai fie la dispoziția lumii. Există pericolul de a crea o separare între cei care au responsabilități de conducere în Biserică și cei care urmează învățătura lor, făcând așa încât oile să rămână fără păstor.

Este de fapt atitudinea multor păstori veterotestamentari, pe care profeții îi critică, precum Mihea, Ieremia, Ezechiel, Zaharia etc. Isus iese din barcă, vede mulțimea, este cuprins de milă și duce la îndeplinire profețiile, precum cea din Num 27,16-17. De aici deducem că orice acțiune a lui Isus asumă două aspecte: vine în ajutorul mulțimii, în funcție de necesități, dar împlinește și profețiile, căci în el se împlinesc Scripturile, pentru ca noi să credem că el este păstorul cel bun care își dă viața pentru oi (In 10,11).

La vederea mulțimii, Isus este cuprins de milă, atitudine exprimată de verbul grecesc esplagchnisthē (Mc 6,34), care descrie sentimente materne, ceea ce simte o mamă care își poartă copilul în sânul ei timp de nouă luni. Isus vede, este cuprins de milă și duce la îndeplinire profețiile despre păstorul cel bun, învățând multe mulțimii, înainte de a o hrăni cu pâinea cea adevărată, pe care el o înmulțește în locul acela pustiu. Pentru a descoperi în ce constă această învățătură a lui Isus, suntem invitați să citim singuri din Evanghelia după sfântul Marcu, pe care o vom lăsa pentru câteva duminici, căci textele despre înmulțirea pâinilor vor fi luate din Evanghelia după sfântul Ioan.

Intrăm în perioada de vacanță, avem și noi nevoie să ne retragem în locuri în care vrem să găsim liniștea, să ne refacem puterile. Să nu uităm că sufletul nu ia vacanță niciodată, iar dacă vrem cu adevărat să găsim liniște pentru sufletul nostru, o vom găsi doar în Domnul care ne vorbește la inimă prin Cuvântul său. Și de ce nu, poate și prin aceste meditații pe care le ascultați duminică de duminică. Amin!

*

Distribuie cu: