Luca 21,25-28.34-36
Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării și al valurilor. Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în așteptarea celor ce se vor întâmpla în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Și atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și cu mare glorie. Când vor începe să se întâmple acestea, sculați-vă și ridicați-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră. Aveți grijă de voi înșivă ca nu cumva inimile voastre să se îngreuneze în necumpătare, beție și grijile vieții, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neașteptate, ca un laț; căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați, așadar, în orice moment și rugați-vă ca să puteți scăpa de toate cele ce se vor petrece și să stați în picioare în fața Fiului Omului!

Comentariu
Iată-ne ajunși la un nou început de an liturgic, în care vom medita asupra Evangheliei după sfântul Luca. Și pentru că orice început bun înseamnă jumătate de drum parcurs, înțelepciunea timpului de Advent ne învață că e bine să începem, privind spre sfârșit, așa cum de altfel se exprimă și psalmistul: „învață-ne să numărăm zilele noastre ca să dobândim înțelepciunea inimii!” (Ps 90,12).

Prin urmare, textul propus spre meditare în această primă Duminică de Advent este luat din capitolul Lc 21,25-28.34-36, adică de la sfârșitul acestei Evanghelii. De ce? Pentru că în prima parte a Adventului medităm asupra celei de a doua veniri a lui Cristos, numită Parusie; abia în a doua parte vom medita asupra primei veniri a lui Isus, prin întruparea sa.

Suntem, așadar, în prima Duminică de Advent. Ce înseamnă Advent și de ce îl celebrăm ca pregătire la sărbătoarea Crăciunului? Advent este un substantiv derivat de la verbul ad-venire care înseamnă „a veni la”, „a veni lângă”, cu referire la Isus care vine la noi. Această practică liturgică se celebrează timp de patru săptămâni înainte de Nașterea lui Isus, fiind inserată în liturgie începând cu secolul al IV-lea. Convinși că Isus este Mesia așteptat de veacuri, creștinii au considerat oportun să se pregătească mai intens pentru celebrarea acestui mare eveniment al mântuirii, de aceea au instituit timpul liturgic al Adventului.

Când și cum vine Isus la noi? Isus vine la noi în trei moduri: prin întrupare, la Crăciun; prin harul său, în timpul prezent; ca judecător și Mântuitor, la Parusie.

Prima venire a lui Isus este descrisă de evanghelistul Ioan în prologul Evangheliei sale, unde spune: „Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). Este vorba despre prezența Cuvântului divin în slăbiciunea cărnii umane, pentru a o înnobila cu divinitatea sa. Despre această primă venire a lui Isus vom medita din abundență în timpul Crăciunului.

Cine meditează la această primă venire a lui Isus și păstrează în inimă Cuvântul întrupat, devine beneficiarul harului, căci prezența lui Isus devine continuă în inima, mintea și sufletul celui care îl primește, după cum este scris în In 14,23: „Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuință la el”. A păstra Cuvântul divin în inima noastră înseamnă să săvârșim binele și să fugim de păcat, după cum spune psalmistul: „Păstrez în inimă cuvintele tale, ca să nu păcătuiesc împotriva ta” (Ps 119,11). Această acțiune a păstrării Cuvântului în inimă ne întărește credința și ne hrănește speranța, convinși că, „după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta și chipul celui ceresc” (1Cor 15,49). Este vorba despre venirea intermedie a lui Isus în viața noastră zilnică, o venire învăluită de puterea Duhului Sfânt, pe care Isus l-a primit la botez (Lc 3,21-22) și care l-a condus în pustiu (Lc 4,1), pentru a-l învinge pe diavol. Același Duh Sfânt, acționează în fiecare dintre noi, dacă primim Cuvântul și îl păstrăm în inima noastră, după cum spune sfântul Paul: „Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun” (1Cor 12,7).

Pe lângă prima venire la Crăciun și venirea intermedie prin harul său, la început de Advent medităm asupra celei de a doua veniri a lui Isus, în calitate de Mesia, precum și asupra modalității de a ne pregăti pentru această venire, numită Parusie, încercând să descifrăm limbajul apocaliptic al textului din Lc 21,25-28.34-36, propus spre meditare în prima Duminică din Advent.

Textul respectiv este împărțit în două. În prima parte (Lc 21,25-28) avem de a face cu următoarele elemente: existența unor semne în soare, în lună și în stele, care îngrozesc națiunile, pentru că se zguduie puterile cerurilor. Spre deosebire de națiunile păgâne, cei ce cred îl vor vedea pe Fiul Omului, de aceea sunt încurajați să se întremeze și să își ridice capul pentru a-l putea vedea, fiind încrezători că eliberarea este aproape. În a doua parte a textului (Lc 21,34-36) este descrisă modalitatea prin care suntem invitați să ne pregătim pentru venirea lui Mesia la sfârșitul veacurilor. Această modalitate este declinată în următoarele elemente: să fim atenți la noi înșine, având grijă de propriile inimi, ca să nu se îngreuieze prin necumpătare, beție și grijile vieții, astfel încât ziua aceea să nu ne surprindă ca un laț în care cad cei fără credință. Instrumentele pe care suntem invitați să le folosim pentru a putea să fugim de nenorociri și să stăm în picioare în fața Fiului Omului sunt: vegherea și rugăciunea continuă.

*

Distribuie cu: