Matei 2,1-12
După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit și întrebau: “Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit și am venit să ne închinăm lui”. Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Atunci i-a adunat pe toți arhiereii și cărturarii poporului și a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: “În Betleemul lui Iuda, căci așa este scris de profet: Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va conduce poporul meu Israel“. Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat steaua. Şi trimițându-i-i la Betleem, le-a spus: “Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, înștiințați-mă și pe mine ca să merg și eu să mă închin lui”. După ce l-au ascultat pe rege, au plecat și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit, mergea înaintea lor, până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinși de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie și smirnă. După ce au fost înștiințați în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în țara lor.

Comentariu
În efortul nostru continu de aprofundare și maturizare a credinței nu putem face abstracție de dorința profundă a sufletului de a se uni cu creatorul său. Această sete și foame de Dumnezeu reprezintă dovada iubirii divine față de om și mărturia concretă că viața noastră nu ar avea sens fără Dumnezeu. Acest zbucium al sufletului l-a făcut pe sfântul Augustin să exclame: Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită va fi inima noastră până când nu se va odihni în tine. Prin nașterea pruncului Isus la Betleem, „Vestea cea Bună”  devine izvorul oricărui creștin pornit în căutarea adevăratei bucurii care este dragostea lui Dumnezeu. Magii au plecat în căutarea lui Dumnezeu.

Evanghelistul Matei, în fragmentul propus pentru această duminică relatează modul cum Dumnezeu se manifestă public și invită prin magii de la răsărit toate popoarele la mântuirea adusă de Isus Cristos care reprezintă cea mai clară dovadă de umilință și iubire din partea lui Dumnezeu. Prin vizita și închinarea magilor de la răsărit se anunță chemarea tuturor oamenilor la credință și faptul că Dumnezeu nu vrea ca nimeni să se piardă. Mântuirea este un dar din partea lui Dumnezeu, adresat tuturor indiferent de statut social, cultură sau limbă. Dumnezeu nu discriminează pe nimeni!

Credința, nu este un scop, credința este un mijloc de a trăi la prezența lui Dumnezeu. Cu toate acestea, avem nevoie de manifestări ale Domnului în viața noastră, iar Dumnezeu nu întârzie să-și manifeste dovezile Sale de iubire pe care le revarsă zilnic în viața noastră. Epifania lui Isus în viața mea se realizează în mod spiritual și deși nu o pot vedea cu ochii de carne, vibrația sufletului la întâlnirea cu Isus este capabilă să maturizeze credința pe care am primit-o în dar. Despre o asemenea Epifanie, ne vorbește și sfântul apostol Paul, care pune în evidență puterea lui Dumnezeu de manifestare și transformare a inimii omului. Dumnezeu aprinde inima omului și face să lumineze în ea slava Sa, asemenea slavei lui Isus Cristos.

Nașterea lui Isus din Fecioara Maria, este cea mai însemnată dovadă de iubire a lui Dumnezeu față de om care nu a pregetat să îmbrățișeze condiția umană. Această atitudine a lui Cristos o descoperim în Imnul cristologic din Scrisoarea către Filipeni: „Isus Cristos fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, afară de păcat” (Fil 2, 6-7). Umilința lui Dumnezeu, reprezintă gloria ființei umane asupra răului. Faptul că El a ales să se nască pentru această lume într-un grajd dintr-o localitate anonimă a acestui pământ înseamnă într-adevăr că a vrut să se umilească și să îmbrățișeze condiția cea mai de jos posibilă, dar mai înseamnă ceva. Dacă vrei să-l găsești și să-l vezi pe Dumnezeu, trebuie să-l cauți. Și dacă tuturor ne place să-L descoperim pe Dumnezeu ca iubirea perfectă, sfântul Francisc din Asissi în viața lui pe acest pământ l-a contemplat și iubit pe Dumnezeu tocmai pentru această modalitate de comuniune cu omul, prin îmbrățișarea condiției umane prin care să-și manifeste către toate popoarele mântuirea promisă din vechime. Epifania, este sărbătoarea noastră, a tuturor căutătorilor de Dumnezeu.

Din Izvoarele Franciscane
FF 221: „Priviți, fraților, umilința lui Dumnezeu și deschideți-vă inimile în fața Lui; umiliți-vă și voi care ați fost înălțați de El. Nimic din noi să nu păstrați pentru voi, ca să fiți primiți în totalitate de Acela care vi se dă în totalitate”.

FF 1103: „Francisc amintea fraților săi că Fiul lui Dumnezeu a părăsit sânul Tatălui și a coborât din înălțimea cerului spre a ne învăța umilința prin exemplul și cuvântul său”.

Distribuie cu: