Luca 2,41-52
Părinții lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paștelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. După ce s-au împlinit acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinții lui nu știau. Crezând însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi și-l căutau printre rude și cunoscuți. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim, căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți cei care îl ascultau se mirau de înțelepciunea și de răspunsurile lui. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriți și mama lui i-a spus: “Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău și cu mine te-am căutat îngrijorați”. El însă le-a spus: “De ce m-ați căutat? Nu știați că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” Însă ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese. Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret și era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei. Isus creștea în înțelepciune, statură și har, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Comentariu
Mesajul Evangheliei din această duminică evidențiază valoarea familiei, având ca unic model familia din Nazaret în care Dumnezeu și-a manifestat milostivirea și împlinirea planului Său de mântuire prin trimiterea Fiului Său, care a „împrumutat” trup și sânge omenesc pentru a fi asemenea nouă, afară de păcat.

„Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii” (Luca 2, 43). Sfânta familiei, respectă fără echivoc legea cu privire la Isus și călătorește la Templu din Ierusalim pentru a aduce cult lui Dumnezeu. În cultură iudaică vârsta de 12 ani avea o semnificație deosebită, iar copilul se pregătește pentru vârsta adultă. La treisprezece ani, omul devine adult, nu mai este fiul părinților săi, ci este bar mitțava, fiul Cuvântului și al Poruncii, deoarece la 13 ani omul a învățat Cuvântul lui Dumnezeu, deci este fiul Tatălui și al fraților, adică al părinților săi. Deci este liber, adult și responsabil.

Evanghelia acestei duminici, ne prezintă un eveniment deosebit din viața sfintei familii, pierderea și regăsirea lui Isus în templu de la Ierusalim. Pentru sfânta familie, prezența la templu nu era o obligație sau o datorie, ci reprezenta un act de profunda credință, credința în Dumnezeu era elementul esențial de unitate și comuniune cu Tatăl.

Ar fi absolut impropriu să considerăm că Isus s-a pierdut în templu, sau că a făcut un act grav de neascultare față de părinții Săi. La vârsta de 12 ani, copilul avea posibilitatea să citească public un text biblic, dar pentru că Isus este Fiul lui Dumnezeu, nu doar că a citit textul, dar a început să le vorbească învățătorilor legii care îl ascultau și le puneau întrebări. Este prima manifestare publică a dumnezeirii Sale, de aceea toți rămân uimiți de cuvintele de har care ieșeau din gura copilului. Dar Isus nu este singurul care a dat dovadă de maturitate. Maria și Iosif, de asemenea, au dat dovadă de maturitate. Evanghelia ne spune că deși nu au înțeles cuvintele lui Isus, toți trei s-au întors la Nazaret și au continuat să își trăiască viața de zi cu zi. Mai mult, Maria păstra și medita cuvintele lui Isus în inima ei.

Și noi suntem pe cale în mărturisirea de fii ai lui Dumnezeu. Deși avem vârste diferite din punct de vedere biologic, astăzi suntem chemați să ne mărturisim credința că am ajuns la vârsta maturității spirituale, ne mărturisim credința prin recunoașterea familiei ca dar și sacrament voit de Dumnezeu, ne mărturisim credința în mod individual asemenea lui Cristos, care îl recunoaște pe Dumnezeu ca unic Tată, creator și iubitor față de făptura Sa.

Astăzi, familia și valorile creștine sunt puternic asaltate de relativism și diluare a credinței manifestate de sfânta familie. Astăzi se vorbește mereu de conflictul de generații, sursă de confuzie și instabilitate manifestată prin numărul alarmant al divorțurilor și separărilor precoce. Părinți, ascultați-i pe copiii voștri, vedeți cu ce probleme se confruntă, ce îi interesează, faceți tot posibilul să vă simtă aproape și să simtă că oricând vor fi primiți acasă cu iubire și, mai ales, vorbiți-le despre Dumnezeu. Maturitatea și semnele înțelepciunii, încep să apară atunci când înveți să asculți și să meditezi asupra situațiilor de fiecare zi și acționezi cu prudență și iubire. Părinții lui Isus au știut să acționeze cu răbdare și să ofere un climat de stabilitate și iubire pentru dezvoltarea armonioasă a copilului lor, dovadă sunt cuvintele evanghelistului Luca: „Isus creștea în înțelepciune, statură și har, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Luca 2, 52).

Din Izvoarele Franciscane
FF 171: „Binecuvântat este slujitorul care, atunci când vorbește, nu-și arată toate lucrurile, cu speranța unei răsplăți, și nu este grăbit să vorbească, ci în mod înțelept întreabă ce să vorbească și cum să răspundă. Vai de acel religios care nu păstrează în  inimă bunurile pe care Domnul i le dă și nu le arătă altora în fapte, ci, mai degrabă, cu speranța unei recompense, el dorește să le arate oamenilor în cuvinte”.

 FF 178:  „Binecuvântat este slujitorul care acumulează comori în ceruri, bunuri pe care Domnul i le descoperă și care nu dorește să le arate oamenilor cu speranța de răsplată. Binecuvântat slujitorul care păstrează secretele Domnului în inima lui”.

Distribuie cu: