Distribuie cu:

Papa Francesco

Numele, provenienţa, impactul, emotivitatea: noul Pontif Francisc şi-a atras de partea sa bunăvoinţa şi consensul opiniei publice. Chiar şi din parte celor mai „cinici”.

Papa Francisc. Să asociezi titlul cel mai important al Bisericii catolice cu numele bărbătesc cel mai răspândit este, cu siguranţă, ceva spectaculos. Dar şi emoţionant. Iar emoţia este cu atât mai mare cu cât respectivul nume este însuşit de un astfel de Papă.

Un Papă care îşi face apariţia timid la Balconul Bazilicii vaticane şi spune „Bună seara!”. Un Papă care, în timp ce vorbeşte, într-atât îi tremură vocea că „se încâlceşte” la Bucură-te Marie. Care dedică primul său gând predecesorului şi care, în calitate de „Cap” al Bisericii, simte nevoia să fie binecuvântat de poporul său.

Este vorba de mici gesturi ce au frapat numeroasa mulţime de credincioşi, înarmată cu smart phon-uri şi tablete, mulţime ce ocupa ieri piaţa San Pietro. Gesturi care au fost sesizate de miile de persoane cu ochii lipiţi de ecranul televizorului ori al PC-ului, oameni care şi-au dat seama destul de bine de perspicacitatea noului Papă.

La înfăţişare seamănă întru-câtva cu Ioan al XXIII-lea, prin simpatie se apropie de Papa Wojtyla, vorbeşte cu simplitatea lui Ioan Paul I şi gândeşte precum Ratzinger. Un amestec exploziv. Iar răspunsul este evident: „Acest Papă ne place”.

Utilizatorii diferitor reţele sociale – din câte se pare vocea cea mai răsunătoare a vremii noastre – sunt „înnebuniţi” după noul Pontif. Atât personajele faimoase, cât şi oamenii simpli, inclusiv necredincioşii şi necatolicii, cu toţii au exprimat un gând pozitiv faţă de Francisc. Cu ironie, poate cu ceva cinism, însă cu o bunătate neprevăzută.

Numele, în special, a revoluţionat totul. Faptul ca s-a prezentat ca Francisc a aprins în mintea colectivă umila figură a Sfântului de Assisi, Protector al Italiei, şi a şters instantaneu toate descrierile răutăcioase ale Bisericii, precum „cuib de ipocriţi însetaţi de putere”.

„Într-adevăr, numele este o garanţie”, scriu internauţii. „Direct, simplu, cu acel accent sud-american …”, completează alţii. Pe Facebook – adeseori un câmp fertil al paginilor anti-clericale – este de-a dreptul de necrezut să vezi pereţi plini de fotografiile Papei în metrou ori sărutând picioarele bolnavilor de SIDA.

Iată ce scrie un internaut, prezent alaltăieri în Piaţă, vădit emoţionat: „Din balconul care se deschide pentru predică vin acele cuvinte care prevăd un viitor iminent, de această dată departe de Roma, de Europa. De data aceasta consensul este unanim: provenienţa, impactul, emotivitatea, şi acel nume care înmoaie inimile tuturor”.

Ţin de acum de domeniul trecutului anumite curiozităţi vizavi de viaţa Pontifului, iar rarele, însă, în acelaşi timp, simpaticele declaraţii acordate publicului sunt protagonistele numeroaselor tweet. Ca de exemplu, scrie Papa: „Am avut o logodnică. Făcea parte din grupul de prieteni cu care mergeam să dansăm. Apoi am descoperit vocaţia religioasă”. Sau, apropo de paharele ciocnite ieri, la cina cardinalilor, scrie în glumă: „Dumnezeu să vă ierte!”. Ca să nu mai vorbim, apoi, de fraza „Nu, Roma mă omoară”, vizavi de propunerea de a deveni capul unui Discaster al Curiei Romane.

Tuturor „cruciaţilor”, adepţi ai ideii unei Biserici mai „desculţ”, grijulii faţă de cei nevoiaşi, le va plăcea să audă că, în 2001, pe când card. Bergoglio a fost creat cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, în dieceza de Buenos Aires se organizau strângeri de fonduri pentru a plăti călătoria la Roma a proaspătului cardinal. Însă cardinalul a oprit iniţiativa şi i-a blocat pe toţi la Buenos Aires, cerând ca banii strânşi să fie daţi săracilor. Poate că vreo cineva se va simţi mângâiat să audă că alaltăieri s-a prezentat fără mantaua roşie şi cu vechea sa cruce pectorală, de pe când era episcop; iar în Capela Sixtină nici nu a voit să se aşeze pe tron.

În 2005, în cadrul Conclavului în care a fost ales Benedict al XVI-lea, asupra sa se concentra cea mai mare parte a voturilor. Însă, după cum scris un cardinal elector în jurnalul său, „chipul său răvăşit, ce lăsa să se înţeleagă că nu voia să fie el noul Pontif”, a dus la alegerea lui  Ratzinger.

Dintr-o ştire recentă am aflat că noul Pontif  a trecut, ieri, la Casa del Clero de pe via della Scrofa, pentru a-şi lua lucrurile personale şi pentru a-şi plăti şederea. Apoi, pe la ora 22.00, i-a sunat pe prietenii săi din Roma, spunând: „Alo? Sunt Părintele Bergoglio…”.

Este umil. De aceasta suntem siguri. Dovada cea mai evidentă am avut-o chiar ieri, în prima sa apariţie publică în care, în puţine cuvinte, a dat de înţeles cam în ce direcţie va merge Pontificatul său. Aşa după cum, cu înţelepciune, a subliniat Ezio Mauro, director al cotidianului La Repubblica, „Bergoglio, încă din primele sale cuvinte, nu s-a definit deloc Papă (adică suveran şi Vicar al lui Cristos), ci Episcop, adică păstor, şi a spus că Episcopul Romei va merge la pas cu poporul său”.

Va fi, aşadar, un Episcop între episcopi, un Păstor care-şi va trage puterea nu din primatul său, ci din credinţa turmei sale, de la care a cerut de mai multe ori rugăciuni speciale. Şi, aşa după cum evidenţia filosoful Vittorio Alberti, asemenea faimoşilor purtători ai numelui de Francisc din istoria creştinismului (de Assisi, Xaveriu, Borgia), va duce Evanghelia lui Cristos până „la capătul lumii”. Direcţie din care, după cum el însuşi a declarat, provine.

Salvatore Cernuzio
sursă: http://www.zenit.org/it/articles/questo-papa-ci-piace
traducere: fr. Adrian Măgdici OFMConv

Distribuie cu: