Distribuie cu:

2001, Muñiz Hospital, Buenos Aires: card. Jorge Bergoglio spală şi sărută picioarele a 12 bolnavi de SIDA

Jorge a sosit (la Roma) cu un zbor „G, dintre acelea care costă puţin. Întotdeauna procedează aşa când călătoreşte. Nu-şi permite să facă risipă. Ne vorbeşte mereu despre copii; spune că în Argentina sunt copii care trăiesc în favelas (mahalale). El se gândeşte întotdeauna la ei”. Giuseppina Ravedone, văduvă a pictorului torinez Franco Martinengo şi verişoară a Papei Bergoglio, îşi aminteşte multe despre convingerile celui de-al 266-lea succesor al lui Petru. Ultimul fapt de reţinut este conversaţia telefonică de luni, din jurul orei prânzului: „Mi-a spus că el, cu sau fără papă, trebuie să se întoarcă la Buenos Aires duminică, deoarece avea zborul stabilit , iar angajamentele Săptămânii Sfinte trebuie respectate”. Dar probabil şi pentru că zborurile low cost nu se pot modifica.

Doamna (Giusep)Pina, în vârstă de 82 de ani, este răvăşită de emoţie: „În ce fel mă voi adresa lui? Voi putea, oare, să-l sun? Ştiţi, în seara asta au urcat vecinii la mine pentru felicitări …”. La o oră după proclamarea pontifului, şi-a mai limpezit ideile şi ştie ce o să le spună acelora care o vor întreba cum va fi acest papă argentinian de origine piemonteză. „Vărul meu – spune cu simplitate – ar putea să arunce în aer Vaticanul; el, care revoluţionează totul, este capabil să dea totul săracilor. De multe ori ne-a spus: «Voi sunteţi bogaţi, în timp ce copii de la noi mor de foame». Aşa că, ori de câte ori trecea pe aici, îi dădeam ceva bani ca să ducă în Argentina. Iar el îmi aduce întotdeauna câte o mică amintire; ultima dată mi-a adus o eşarfă”.

Un exemplu foarte grăitor, ce dovedeşte că papa Francisc are la inimă esenţialitatea, s-a petrecut la Concistoriul din 2001. „Când Papa Ioan-Paul al II-lea l-a făcut cardinal, veşmintele erau o problemă. El s-a informat cam cât i-ar fi cerut croitorii şi, când a aflat că l-ar fi costat vreo şase mii de euro, a spus un «nu» categoric”. «O cheltuială fără nici un sens», a spus. Aşa că a căutat stofă anume şi, deoarece sora sa este o croitoreasă bună, i-a confecţionat ea veşmântul cel roşu. Şi nimeni nu şi-a dat seama. Vă pot garanta: vărul meu ştie să dea valoare lucrurilor mici. Prin urmare nu este ataşat deloc de lucrurile care costă mult, opulente. Inutile”. Alte amintiri: „cu ani în urmă venise la Torino împreună cu fratele său – îşi aminteşte Pina – iar fratele său prenotase un hotel de lux, în centru. Însă el nu era mulţumit deloc, continua să spună că într-un asemenea loc nu ar fi putut să doarmă. Nu era locul lui acolo, chiar dacă nota ar fi plătit-o fratele său. Aşadar, de atunci, ori de câte ori venea aici, la soţul meu, iar în ultimii ani la mine şi la neamuri, mergea să doarmă la o verişoară care avea un spaţiu mai mare şi putea să-i ofere o cameră. Acum Carla şi-a vândut casa, căci e la ananghie, dar mi-a spus că ar fi fost pregătită să-i cedeze patul ei, iar ea ar fi dormit pe divanul din bucătărie. Deseori l-am dus la Riva, în apropiere de Chieri; eu mă trag de acolo”.

O altă amintire: „Pe Jorge îl cunosc din ’78, anul în care m-am căsătorit. Eu şi soţul meu lucram la Pininfarina; soţul meu proiecta automobile”. În afara firmei, Franco Martinengo era un artist de succes. „Ultimul tablou pe care el l-a pictat, înainte de a fi răpus de boală, i la dăruit lui: era o temă religioasă. Jorge l-a dus la Buenos Aires. Însă acum nu trebuie să-i mai spun «Jorge». Ce emoţie! Vom căuta un autocar ca să mergem cu toţii la Roma”.

Maria Teresa Martinengo
sursă: http://vaticaninsider.lastampa.it/vaticano/dettaglio-articolo/articolo/conclave-23208/
traducere: fr. Adrian Măgdici OFMConv

Distribuie cu: