Ioan 1,1-18
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care, nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat, zicând: „Acesta era cel despre care v-am spus: «Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine»”. Căci noi toţi am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au fost prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Comentariu
Prologul Evangheliei după Ioan, această „carte a genezei” Noului Testament, este Cuvântul pe care Biserica l-a ales să fie proclamat an de an în solemnitatea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos.

Deși relatările celorlalți evangheliști despre nașterea lui Isus sunt mult mai „pitorești” pentru că vorbesc nu numai despre Prunc, ci și despre condițiile în care s-a născut acesta, precum și despre cei care au fost prezenți la nașterea sa, evanghelistul Ioan preferă să ne conducă cu duhul mult mai departe, către „începuturi”, când „Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”. Prin această frază Ioan ne spune că dintru început Dumnezeu a avut un plan pe care la împlinirea timpurilor Fiul Său l-a întrupat.

Poate un plan să se facă trup? Da, cu condiția ca planul să fie „întrupat” de cineva. În ce fel? Iată un posibil exemplu: părinții încep să-și formeze copilul încă de mic după un plan care include o serie de valori: să fie harnic, cinstit, evlavios, generos și iubitor. Când copilul ajunge la vârsta priceperii, își dă seama că tot ceea este ca persoană se datorează iubirii, sacrificiului și străduinței părinților săi, iar el, recunoscător, își asumă „planul” lor, adică viziunea lor de viață, și le spune: „Vreau să păstrez pe mai departe și chiar să fac să crească ceea ce mi-ați oferit voi, pentru că asta mă face fericit”. Astfel, acest fiu „întrupează” planul de iubire al părinților săi în viața sa.

La fel a făcut și Fiul lui Dumnezeu: a „întrupat” („Cuvântul s-a făcut trup”) planul de iubire al lui Dumnezeu, iar evanghelistul Ioan „a văzut” în ce fel a făcut aceasta, și de aceea „dă mărturie”, (Prologul nu este speculație filosofică, ci mărturie de credință) cum a întrupat și manifestat Isus printre oameni planul de iubire a lui Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile lui Isus ne-au dovedit că iubirea este întotdeauna creatoare („toate au luat ființă prin el”), dătătoare de viață („în el era viaţa”) și răspânditoare de lumină („era lumina oamenilor”).

Însă, viața lui Isus, trăită după planul lui Dumnezeu, s-a confruntat cu o mare împotrivire din partea „lumii”. „Lumea” în evanghelia după Ioan înseamnă „tot ceea ce se împotrivește lui Dumnezeu” și care se manifestă prin minciună, ură, moarte și întuneric. Totuși, Isus ne-a dovedit că, în ciuda acestei împotriviri, iubirea are forța de a birui: „întunericul nu a cuprins-o”.

Celor care cred în Isus și urmându-i exemplul „întrupează” în viața lor iubirea creatoare, dătătoare de viață și purtătoare de lumină, devin „copii” ai lui Dumnezeu, „care, nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut”.

Așadar, în această familie „ a copiilor lui Dumnezeu” nu se intră în baza meritelor, ci a harului: „Căci noi toţi am primit din plinătatea lui har după har”.

Dintr-o dată parcă totul capătă o altă dimensiune: viața noastră oricât de anostă și de nesemnificativă ar părea, trăită în lumina acestei „noi creații” și în sânul familiei copiilor lui Dumnezeu, se deschide spre o glorie nepieritoare, „glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”.

 Evanghelistul Ioan ne invită astăzi, ca privindu-l pe pruncul Isus „înfășat și culcat în iesle” să ne ridicăm duhul și inima la cer și să le lăsăm să tresară de o vie emoție de duioșie și de o adâncă bucurie: nu suntem aruncați întâmplător în lume, ci suntem parte a unui plan de iubire pe care Dumnezeu l-a visat în Fiul său încă din veșnicie cu fiecare dintre noi. Cu această credință continuăm să „întrupăm” în lume iubirea sa creatoare, dătătoare de viață și purtătoare de lumină.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1869: „S-a întâmplat că, tocmai în solemnitatea Nașterii lui Cristos, aflându-se Clara grav bolnavă, și neputând merge în Biserică pentru a se ruga cu celelalte surori, a rămas în pat întristată de a nu putea avea împreună cu ele aceiași mângâiere  spirituală. Însă Isus Cristos nu a voit să o abandoneze nemângâiată, ci a condus-o în mod minunat în biserica sfântului Francisc pentru a participa la rugăciunea Matutinului și la Sfânta Liturghie de noapte, primind chiar și Sfânta Împărtășanie, pentru ca mai apoi să o conducă din nou în camera sa.

Întorcându-se surorile din biserica sfântul Damian i-au spus: „O, Maica noastră, sora Clara, ce mare bucurie am primit în această seară! Ce bine ar fi fost dacă ai fi putut participa și tu cu noi!” Dar Clara le-a spus: „Mulțumire și laudă îi aduc Domnului nostru Isus Cristos, dragi surori și fiice, pentru că spre mângâierea sufletului meu, am participat la toate celebrările din această noapte sfântă, mult mai solemne decât cele la care ați participat voi; căci prin grija părintelui meu sfântul Francisc și prin harul Domnului nostru Isus Cristos, am fost prezentă în biserica venerabilului meu părinte, sfântul Francisc, și cu urechile trupului și ale duhului am ascultat sunetul orgii și toate ceremoniile care au avut loc acolo, și am primit chiar și Sfânta Împărtășanie. Pentru acest mare har ce mi-a fost dăruit, bucurați-vă și mulțumiți lui Dumnezeu”.

Distribuie cu: