Matei 1,18-24
Nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui.

Comentariu
Începând cu Novena de Crăciun am intrat deja, liturgic și spiritual, în timpul de pregătire a sărbătorii Nașterii Domnului. Ne putem întreba dacă și afectiv ne aflăm deja în acest timp liturgic? Dacă și sentimentele, emoțiile și așteptările noastre coincid cu cele ale persoanelor pe care liturgia ni le propune în aceste zile ca exemple de pregătire și primire a Pruncului Isus în viața lor. Ne gândim la sfânta Fecioară Maria și la sfântul Iosif.

Sfântul Bernard spunea că „Maria este Calea regească prin care a venit la noi Mântuitorul. Trebuie să căutăm să mergem spre acest Mântuitor, pe aceeași cale pe care El a venit la noi”. Sfânta Fecioară Maria este cea mai indicată persoană la care trebuie să privim, pe care să o luăm ca îndrumătoare în aceste zile de o mare încărcătură umană și spirituală, pentru că afecțiunea ei, gesturile ei, cuvintele ei, și mai ales starea ei de spirit au pregătit cum se cuvine venirea Fiului lui Dumnezeu în lume.

Alături de Maria se află sfântul Iosif, un alt exemplu grăitor de trăire a evenimentului Nașterii Domnului, pe care evanghelistul Matei îl așază chiar în centrul relatărilor despre nașterea și copilăria lui Isus.

Iosif, era un tânăr obișnuit, de meserie tâmplar. Probabil că se ostenea zilnic în atelierul său de tâmplărie și pe la casele oamenilor pentru a-și face rost de cele necesare pentru ziua nunții și pentru viitoarea familie ce urma să o întemeieze. Totodată, Iosif era un om credincios, format în spiritul Legii și al Cuvântului lui Dumnezeu. Până aici, nimic deosebit. Dar iată că tocmai lui, i se întâmplă un lucru neașteptat: logodnica sa rămâne însărcinată prin intervenția Duhului Sfânt.

Deși nu s-a îndoit nici o clipă de puritatea morală a Mariei, Iosif a fost totuși cuprins de o mare confuzie, până la urmă normală într-o astfel de situație. Dar, ceea ce este de admirat și urmat la acest sfânt, este faptul că el nu ia o decizie imediată, ci „cugetă”, spune evanghelistul. Aceasta este o calitate a sfântului Iosif pe care suntem chemați să ne-o însușim și noi: capacitatea de a cumpăni bine lucrurile, de a reflecta la cele ce ni se întâmplă, de a nu reacționa cu mânie imediat, mai ales atunci când suntem luați prin surprindere și pe nepregătite, de o serie de evenimente ce se petrec în jurul nostru.

Iosif, în ciuda „poticnirii” minții, a nedumeririlor în fața unei logici străine de logica noastră omenească și a reținerii „voinței” în fața necunoscutului și a misterului, a fost în stare să se pună cu încredere la dispoziția lui Dumnezeu, căruia i-a lăsat ultimul cuvânt, așa cum făcuse și logodnica sa, Maria. Astfel, și el a participat „la misterul Întrupării lui Dumnezeu, ca nici o altă creatură umană, cu excepția Mariei, Mama Cuvântului Întrupat” (Ioan Paul al II-lea, Redemptoris custos). Dacă Maria a spus „Da” Cuvântului care s-a făcut trup în sânul ei neprihănit, răspunsul lui Iosif a constat mai ales în ascultarea față Dumnezeu: „a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (Mt 1,24).

Exemplul sfintei Fecioare Maria și exemplul sfântului Iosif ne ajută să înțelegem că trăirea Nașterii Domnului nu poate fi un eveniment improvizat sau pregătit în ultimul moment, după ce eventual toată casa strălucește de curățenie și de lumini colorate, iar mesele sunt umplute cu bucate.

Întâlnirea Pruncului Isus și mai ales nașterea sa în inimile noastre, are nevoie de ceea ce Antoine de Saint-Exupéry numea în cărticica sa Micul Prinț „ritual pregătitor pentru împodobirea sufletului”. Vulpea îi zise Micului Prinț care întârziase la întâlnirea programată: „Dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi ști la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri. Ce-i acela rit? zise Micul Prinț. – E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore”.

Maria și Iosif ne ajută să pregătim sărbătoarea Nașterii Pruncului Isus prin împodobirea sufletului și crearea unei stări de spirit favorabile întâlnirii celui atât de mult așteptat, după care au suspinat oamenii de credință și sufletul profeților: „O, dacă ai rupe cerurile și te-ai coborî” (Is 63,19).

Din Izvoarele Franciscane
FF 155: „Să privim cu atenție cu toții, fraților, la bunul păstor care pentru a salva oile sale a suportat patima crucii. Oile Domnului l-au urmat în încercări și persecuții, în injurii și foame, în suferințe și ispite și în alte realități de acest fel; și au primit în schimb de la Domnul viața veșnică. De aceea, este o mare rușine pentru noi slujitorii Domnului, că sfinții au împlinit toate aceste opere iar noi vrem să primim slavă și cinste doar povestindu-le” .

Distribuie cu: