Distribuie cu:

Părintele Eugen a slujit ca vicar parohial şi ca paroh în mai multe comunităţi parohiale din Dieceza de Iaşi şi din Arhidieceza de Bucureşti, iar după pensionare a fost cooptat de superiorii Provinciei Franciscane în activitatea de profesor, formator şi director spiritual în casele de formare ale Provinciei.

Din anul 1998 s-a retras în conventul din Galaţi unde a continuat să-l slujească pe Dumnezeu mai ales în scaunul de Spovadă şi la biroul parohial unde era căutat zilnic de credincioşi pentru consiliere spirituală.

A închis ochii pentru această lume înconjurat de confraţii săi din conventul din Galaţi, de care a fost îngrijit în ultimii ani, recunoscător Domnului pentru că l-a binecuvântat cu atâtea daruri după cum scrie în Testament: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa ce mi-a dat-o, aşa cum a fost, şi cer iertare pentru tot ce am greşit” (Testament 1991).

Mai multe date despre viaţa şi activitatea părintelui se află în bibliografia alăturată.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 3 februarie 2018, începând cu ora 12.00, în biserica romano-catolică din Galaţi!

Dumnezeu să-l odihnească!

* * *

Biografia părintelui răposat pr. Eugen Blăjuţ sr.
(1925-2018)

S-a născut la 7 septembrie 1925 în satul Hălăuceşti (Iaşi), fiind primul dintre cei patru copii ai soţilor Iosif şi Maria Blăjuţ.

După încheierea primelor 4 clase primare, la vârsta de 11 ani a fost primit în Seminarul Franciscan din Hălăuceşti, unde va urma mai întâi cursul gimnazial (1936-1940) şi apoi pe cel liceal (1940-1944).

În anul 1945 a fost admis în Noviciatul Franciscan unde-l va avea magistru pe pr. Mateo Ghiuzan.

În toamna anului următor, 1946, începe studiile teologice la Luizi-Călugăra, iar în anul 1947 va fi transferat la Oradea cu un grup de alţi 7 fraţi teologi din anii 2 şi 3 pentru a continua formarea franciscană şi teologică.

După interzicerea Bisericii Greco-Catolice se va întoarce la Luizi-Călugăra, unde va rămâne până în ianuarie 1949 când Facultatea de Teologie a fost închisă de regimul comunist.

După o scurtă încercare de continuare a formării teologice în casa parohială din Adjudeni, la sfaturile superiorilor, în septembrie 1949 a dat examen şi a fost admis la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, pe care însă a fost nevoit să o întrerupă în luna decembrie a aceluiaşi an, din cauza îmbolnăvirii de ulcer duodenal perforat şi intervenţiei chirurgicale la care a fost supus. La recomandarea medicilor, a revenit în casa părintească din Hălăuceşti, unde avea să rămână până la 16 ianuarie 1950, când a fost arestat pe motiv că ar fi uneltit, în calitate de student teolog, împotriva ordinii sociale.

După două luni de anchete, Tribunalul Militar din Galaţi l-a condamnat, la 30 august 1950, la 4 ani de închisoare corecţională, pe care a executat-o până în 1951 în Penitenciarul din Galaţi, iar apoi la canalul Dunărea-Marea Neagră, unde a lucrat în lagărul de muncă forţată de la Poarta Albă. A fost eliberat la 19 ianuarie 1954, cu obligaţia de a rămâne în domiciliu obligatoriu la Hălăuceşti şi de a se prezenta lunar la postul local de miliţie.

Sub îndrumarea părintelui Alois Herciu, comisar provincial, şi-a reluat formarea teologică pe care a încheiat-o la Alba-Iulia.

La 13 iunie 1954 a făcut profesiunea solemnă intrând definitiv în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, iar la 8 decembrie acelaşi an, a fost hirotonit preot în catedrala romano-catolică din Oradea, de către PS Ştefan Fiedler.

După hirotonire a slujit atât în cadrul Diecezei de Iaşi, cât şi al Arhiepiscopiei de Bucureşti, mai întâi ca vicar parohial la Hălăuceşti (1954-1955), Prăjeşti (1955-1956), Oneşti (1956-1957), Galaţi (1957-1960), Iaşi (1960-1964), Huşi (1964-1968), Galaţi (1972-1976), Focşani (1976-1977) şi ca paroh la Traian (Neamţ) (1968-1972), Câmpina (1977-1979), Cioplea, (1979-1990).

În august 1990 s-a pensionat şi a fost repartizat de conducerea Provinciei franciscane în activitatea de predare şi formare după cum urmează: 1990-1991: profesor suplinitor la diferite obiecte şi director spiritual, la Nisiporeşti; 1991-1992: formator al fraţilor religioşi la Luizi-Călugăra (1991) iar în 1992: vicemagistru de novici la Prăjeşti; 1992-1994: profesor de limba latină la Seminarul Liceal Franciscan din Roman şi responsabil al fraţilor religioşi; 1994-1995: vicar parohial la Nisiporeşti; 1995-1996 vicar parohial şi formator la Oradea.

Din 1998 s-a retras în conventul din Galaţi unde a continuat să slujească cu multă disponibilitatea mai ales la biroul parohial unde primea zilnic foarte multe persoane cărora le-a acordat un preţios ajutor şi suport spiritual.

Între anii 1993-1996 a exercitat şi oficiul de secretar provincial.

În 1983 a redactat cele două volume foarte cunoscute ale Vieţilor Sfinţilor publicate de Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. De asemenea, a mai tradus cărţile Drum spre noi înşine şi volumul Prietenia şi dragostea.

Dumnezeu să-l primească în rândul sfinţilor şi aleşilor săi!

 

Distribuie cu: