@ Giuliano Dinon / Arhiva MSA

Distribuie cu:

Cele mai urâte lucruri în orașele noastre nu sunt voite în mod intenționat de către persoane rele ori extremiste, ci provin din interacțiunea unor persoane cumpătate, care nu sunt însă conștiente de consecințele regulilor lor comportamentale, pe care le percep ca fiind normale.

Între anii ’60-’70, câștigătorul premiului Nobel pentru economie, Thomas Schelling, a arătat că situațiile de totală segregare etnică sau religioasă rezultă din preferințele individuale perfect pașnice și împărtășite. Pentru a avea cartiere complet monoetnice nu e necesar ca cetățeni să gândim: „Nu vreau să am în zona mea nicio persoană dintr-un alt grup etnic”; în schimb, este suficient ca fiecare rezident să aplice o regulă mult mai puțin intolerantă: „Nu vreau să trăiesc într-o zonă în care mai mult de o treime din locuitori provin dintr-un alt grup etnic”. Sau, un alt exemplu, e suficient ca în prima zi de școală fetele să gândească: „Nu vreau să stau într-o bancă cu doi băieți”, deoarece o clasă este perfect împărțită între băieți și fete.

Algoritmii foarte cunoscuți pe care îi folosește Facebook precum și celelalte rețele sociale se bazează tocmai pe aceste reguli; dar, și în acest caz, regulile pașnice și moderate produc efecte foarte relevante și radicale, asupra cărora nu se discută suficient. De fapt, chiar dacă metafora web-ului (rețea sau sistem) nu ne ajută să înțelegem, lumea rețelelor sociale e în mod radical segmentată și, chiar mai grav, segmentarea se auto-alimentează și, în timp, devine tot mai perfecționată.

Pentru a înțelege acest lucru, gândiți-vă doar că aceste sisteme foarte sofisticate ne arată (aproape) exclusiv informații și mesaje de la oameni care sunt la fel ca noi. Pe pagina noastră ajunge doar acea fracțiune a rețelei care împărtășește gândirea noastră și, prin urmare, ne amplifică și ne consolidează convingerile. O consecință deosebit de gravă chiar și pentru că este subevaluată. Grupurile culturale și politice particulare care citesc doar sau îndeosebi postări ale celor care împărtășesc aceleași idei, ajung să-și radicalizeze propriile păreri, devin din ce în ce mai auto-referențiali și se luptă cu dușmani, tot mai mulți dușmani distanți. Grupurile nu dialoghează, ci fiecare vorbește doar cu sine însuși.

Societatea civilă este simfonia diversității, o societate în care ne dezvoltăm deoarece în fiecare zi ne punem în criză cu idei diferite de ale noastre, iar în următoarea zi „înviem” mai liberi, mai toleranți, având înăuntrul nostru ceva din ideile celorlalți, dar de acum ale noastre, iar asta, vorbind, vorbind.

Dinamica socială și politică a reușit să genereze în Occident democrație și pace timp de mai multe decenii, deoarece în fiecare zi am absorbit ideile celorlalți prin dialog și dezbatere, și discuțiile acestea ne-au făcut să ne asemănăm unii cu alții, rămânând totuși diferiți. Dialogând și argumentând cu ceilalți în realitate dialogam și argumentam cu o parte din noi înșine (în acest temei, analogic, e posibil dialogul între credincioși și necredincioși).

Viața politică și socială s-a înrăutățit deoarece nu există adevărate întâlniri cu alte chipuri, concrete (întâlnirea unor chipuri, nu doar a unor tastaturi). Lipsește exercițiul convivialității diferențelor, precum și capacitatea se a simți ideile celuilalt ca fiind cele proprii, născute din dialog.

Și astfel ne lipsește recunoștința civică față de cei care nu gândesc asemenea nouă, o recunoștință care este prima cărămidă a unei vieți bune în comun.

(traducere de fr. Carol Sabău)

***

Material apărut pe www.messaggerosantantonio.it

Distribuie cu: