Sfântul Anton îi apare fericitului Luca, detaliu din fresca realizată de Giusto de’ Menabuoi (1382). Arhiva MSA

Distribuie cu:

Trecând pragul Capelei Sfântului Anton se ajunge în Capela Madonna Mora, primul mic centru franciscan, unde sfântul Anton s-a rugat împreună cu confrații săi și a și rămas îngropat acolo până în anul 1263, an în care sfântul Bonaventura, pe atunci Ministru general al Ordinului Fraților Minori, a dispus prima recunoaștere a rămășițelor pământești ale sfântului Anton, descoperindu-i atunci și limba intactă.

În partea de nord a Capelei se deschide o arcadă ce duce spre Capela fericitului Luca Belludi. Aceasta din urmă a fost ridicată de familia Conti, la începutul anilor ’80 ai secolului al XIV-lea și realizată de un arhitect necunoscut. De fapt, capela a fost închinată cinstirii sfinților Filip și Iacob cel mic pe 22 septembrie 1382 de Naimerio și Manfredino Conti, și tot de atunci capela conține altarul-sarcofag cu rămășițele fericitului Luca Belludi din 1285.

Decorația picturală și frescele au fost încredințate celui mai ilustru pictor din familia da Carrara: Giusto de’ Menabuoi. Despre Luca Belludi se știu prea puține ținând cont de câte ar trebui să cunoaștem despre un personaj atât de apropiat sfântului Anton, atât de apropiat încât a fost mereu amintit ca socius, adică tovarăș și discipol al său. El a fost un franciscan autentic, cu adevărat bun și altruist. Sfântul Anton a vrut ca el să-i fie sprijin, iar prin viața lui, fericitul Luca a fost, de asemenea, și un om al contemplației și al rugăciunii.

A fost un frate franciscan încă de la începuturile Ordinului, fascinat de exemplul sfântului Francisc, precum și de cel al sfântului Anton. A fost, de asemenea, apreciat pentru calitățile sale de om al păcii, angajându-se constant în dialogul dintre facțiunile răzvrătite ce tulburau viața orașului Padova. În acest aspect a fost un adevărat discipol al sfântului Anton, mai ales după moartea acestuia. Datorită intervențiilor sale, în acest sens, a dobândit o statură morală impunătoare, îndeosebi prin echilibrul și înțelepciunea pe care le-a pus în slujba poporului.

O trăsătură specifică a spiritualității sale pare a fi iubirea tăcerii, voința fermă de a nu se afirma, de a păstra discreția. Nu a profitat niciodată de faptul că a fost un apropiat al sfântului Anton, nici după moartea lui, când devenise foarte faimos, să se propună ca martor al biografiilor scrise despre el. Impresionează de altfel puterea lui de mijlocire la prietenul său Anton.

(traducere de fr. Carol Sabău)

***

Material apărut pe www.messaggerosantantonio.it

Distribuie cu: