Vocația franciscană a sf. Anton
Un itinerar bianual în care vom fi pe urmele pașilor sfântului Anton de când s-a născut vocația sa franciscană (1220) până la întâlnirea cu sfântul Francisc (1221).
Vocația franciscană a sfântului Anton de Padova
Distribuie cu:
Ne aflăm în anul Domnului 1220, prin părțile orașului Coimbra, în zona central-nordică a Portugaliei. Probabil vara nu lăsase cu totul locul toamnei, când viața obișnuită și liniștită din mănăstirea augustiniană Santa Cruz, care consta în rugăciune și studiul Bibliei, se trezește din amorțire din cauza unui eveniment care-i tulbură pe monahii comunității. Nici nu-și închipuiau că asistă la ceva extraordinar…
Unul dintre ei, Fernando, de familie bună și o inteligență deosebită, îi înștiințează pe neașteptate că lasă Ordinul, pentru a trece la frații minori. Cu puțin timp înainte, pe 16 ianuarie, rămășițele pământești ale câtorva dintre ei fuseseră aduse chiar la Coimbra, din Maroc, unde primiseră martiriul, fapt care îi impresionase adânc pe toți, zdruncinându-le conștiințele și înflăcărându-le credința lâncedă a multora dintre ei.
Fernando era un tânăr neliniștit. N-avea îndoieli cu privire la ce vrea să facă în viață. Mai mult sau mai puțin. Planul general îl avea, dar îl lipseau detaliile. Introducerea și cuprinsul cărții vieții erau în mare parte deja scrise, dar cum să continue? E adevărat că și primele capitole erau schițate, ca să păstrăm metafora literară: Fernando părăsise de ceva timp casa și familia din Lisabona, intrând de tânăr într-o altă familie, cea augustiniană, în mănăstirea din orașul său, dar „întorcând foaia” în felul acesta nu i se părea o schimbare radicală. Simțea oare nevoia de mai mult spațiu între el și lumea pe care o lăsase? Nu-i era de ajuns că a ales o singură dată? Trebuia să continue cu alegerile?
Atunci s-a mutat la Coimbra. Fernando o ia din loc încă o dată. Mănăstirea Santa Cruz părea alegerea potrivită, măcar pentru câțiva ani. Până când calendarul îl duce în ziua fatidică, de la care am plecat și noi acum câteva rânduri.
Drumul pare să-l strige din nou pe Fernando. Cineva înaintea lui se pusese în mișcare. Șocul protomartirilor franciscani, uciși in odium fidei în pământul păgânilor n-a fost de ajuns. Fernando cunoștea bine un alt grup de frați minori care se stabiliseră la Coimbra, locuind întro grădină de măslini, în jurul bisericuței Santo Antonio dos Olivas. Fernando se mută alături de ei, îmbrăcând rasa lor grosolană, în picioarele goale. În stupoarea generală a celor care nu-și dau seama cum poate lăsa cineva chiostrul, biblioteca, biserica abațială, siguranța și confortul pentru sora sărăcie.
Așa s-a născut pentru noi… sfântul Anton! Dar a trebuit să străbată multă cale înainte să devină pentru totdeauna „de Padova”: bunul Dumnezeu îi va da de făcut și desfăcut multe bagaje!
Dar noi, pornind tocmai de la acest Centenar care amintește de cei 800 de ani de la trecerea lui Anton de la augustinieni la franciscani, vrem să-l urmărim pas cu pas în hoinăreala sa, din Portugalia în Sicilia, pe ruta Maroc, ca să ajungă în cele din urmă la Assisi, în mai 1221. Vrem să-l luăm la întrebări și să-i cerem să ne însoțească mai mult ca niciodată pe căile întortocheate ale existenței noastre.
Traducere fr. Cristian Clopoțel
* * *
Material apărut în ediția on-line a revistei Mesagerul sfântului Anton, www. messaggerosantantonio.it
