„Izvoarele Kolbiene” împotriva indiferentismului contemporan

Distribuie cu:

Între capodoperele lui Tiziano, Giovanni Bellini, Paolo Veneziano, Vivarini, Palma il Giovane – o colecție de opere ce reprezintă o sumă a istorie artei internaționale – iată că apare și o capelă închinată părintelui Maximilian Kolbe. Un altar, încorporat între armoniile arhitecturale perfecte ale bazilicii.

Ne oprim să contemplăm portretul sfântului, în timp ce o fâșie de lumină strălucitoare lovește tabloul și face ca imaginea sfântului să fie vie, aproape ca și cum ar fi pe cale să se detașeze de perete și să ne întâlnească. În toată această frumusețe care este un imn al Tainei care a devenit trup pentru a fi între noi, părintele Kolbe vine să ne întâlnească, cu povestea sa formată din vocație, credință, putere, iubire fără limite. Până la sacrificarea de sine. Sfântul era un frate minor conventual, aparținând aceluiași Ordin care „susține” bazilica venețiană.

Un sfânt franciscan, un martir, o figură de lumină în întunericul și iadul din Auschwitz. Și chiar și în această dimineață venețiană ne apare, o figură de lumină printre umbre, toate cele care se pot aduna în orice moment al vieții și în orice loc, chiar și într-o biserică în care credința și geniul oamenilor au prefigurat o imagine a Paradisului.

De ceva timp, Editura „Messaggero” din Padova a început să publice „Izvoarele Kolbiene”, cu scopul de a repropune toate operele părintelui. Vrem aici, în special, să subliniem primul volum al operei, în care sunt prezentate scrisorile sfântului Maximilian, care dezvăluie măreția gândirii sale, vocația sa misionară, afectivitatea, lumea sa interioară delicată și empatică. Acestea cuprind întreaga viață a sfântului și se adresează membrilor familiei, fraților, autorităților bisericești și colaboratorilor.

Și sunt, într-un fel, pline de spirit profetic. Într-una din aceste scrisori, adresată unui frate, el a scris de fapt: „Sunt plin de bucurie, frate drag, pentru râvna arzătoare care te împinge să promovezi slava lui Dumnezeu”. În vremea noastră, constatăm cu tristețe, răspândirea „indiferenței”, o boală aproape epidemică care se răspândește în forme diferite nu doar între credincioși, ci și în rândul membrilor institutelor religioase”. Această boală pe care el a definit-o endemică este astăzi un fel de rană gangrenă răspândită peste tot.

Și vorbind despre cum să „ieșiți” din nisipurile mișcătoare ale istorie și ale condiției umane, părintele Kolbe ne arată o stradă sigură: devotamentul și abandonarea față de Maria. Fără nicio îndoială voința Mariei este aceeași voință a lui Dumnezeu. Consacrându-ne pentru ea, în mâinile sale ne transformăm în instrumente ale milei divine, așa cum ea a fost în mâinile lui Dumnezeu. Să ne lăsăm călăuziți de ea, să ne lăsăm conduși de mână, siguri și în siguranță sub îndrumarea ei. Maria se va gândi la toate pentru noi, va avea grijă de toate și îndepărtând orice suferință și dificultate va veni în ajutorul nevoilor noastre corporale și spirituale, scrie el în aceeași scrisoare. Nu întâmplător, printre numeroasele activități și experiențe trăite de Kolbe, se numără și creația Armatei Maicii Domnului, fondată la 16 octombrie 1917, în timp ce Maximilian, din Polonia natală, venise la Roma ca student la teologie.

Inspirația pentru Armata Maicii Domnului o găsim în imaginea preluată din pasajul din Geneză, care se referă la urmașii Femeii care zdrobesc capul șarpelui. Obiectul, așadar, va fi acela de a lupta în numele Fecioarei în bătălia sa fără sfârșit împotriva păcatului și răului lumii, ereziilor și atacurilor asupra Bisericii, și ale ideilor care amenință adevărul. Astăzi, ca și atunci, sau poate chiar mai mult, acest obiectiv rămâne valabil, bătălia trebuie să continue. Iar a începe anul inspirându-ne din cuvintele acestui om blând, simplu, milostiv, dar și puternic în credință, pare să fie unul dintre cel mai bune moduri. Fără a uita că peste câteva săptămâni va fi sărbătorită Ziua Amintirii, fondată pentru a nu uita ororile Holocaustului, ale legilor rasiale, ale deportărilor.

Părintele Kolbe este cu adevărat emblema acestei memorii, el care a fost deportat la Auschwitz, a împărtășit mizeria și dezumanizarea, apoi s-a oferit ca jertfă Domnului pentru a salva viața unui tată de familie, care trebuia sa sfârșească prin înfometare, în câmpul de concentrare și unde muri la data de 14 august 1941.

„Izvoarele Kolbiene”, primul volum din scrisoarea îngrijită de R. Di Muro, Editura Messaggero Padova, p. 928.

Traducere de fr. Sergiu-Daniel Antal

* * *

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.com

Distribuie cu: