Distribuie cu:

 

La invitaţia pr. Emilian Cătălin, ministrul provincial al Provinciei Fraţilor Minori Conventuali „Sfântul Iosif” din România, între 5 şi 10 noiembrie 2013, am avut ocazia să-l însoţesc în vizita canonică pe care a efectuat-o în Turcia, la conventele unde îşi desfăşoară misiunea pastorală şi misionară părinţi franciscani din România. Am fost însoţit şi de pr. Benone Butacu, paroh al Parohiei „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Huşi.

 

În timpul şederii în Turcia am beneficiat de ospitalitatea fraţilor franciscani din conventul „Sfântul Anton” din Istanbul, unde activează trei preoţi franciscani români (pr. Iulian Pişta, guardian, pr. Anton Bulai, paroh, şi pr. Iosif Robu, vicar); la Iskenderon ne-am bucurat de ospitalitatea oferită de pr. Maximilian Vereş, coordonatorul general al activităţilor pastorale, în aşteptare fiind şi pr. Mihai Herciu, care în această perioadă aprofundează limba turcă la Istanbul.

Turcia, după cum se ştie, este o ţară islamizată, unde bisericile creştine (catolică, ortodoxă şi bisericile protestante) sunt în minoritate şi doar tolerate, fără posibilitatea unei evanghelizări efective, aceasta fiind taxată drept „prozelitism”; numărul creştinilor este foarte mic, circa 100.000 din totalul de 78.000.000 de locuitori, dintre care catolicii sunt circa 35.000, reprezentând 0,05 %. Bisericile creştine nu sunt recunoscute de stat şi suferă multe limitări în desfăşurarea misiunii pastorale: nu pot avea seminarii, şcoli, nu pot construi noi biserici.

Paradoxul este că pe acest teritoriu s-a dezvoltat, după Ierusalim, viaţa Bisericii din primele veacuri, iar astăzi doar vestigiile istorice mai amintesc de perioada de aur a creştinismului.

Fapte, nume, locuri trezesc o mare rezonanţă spirituală în sufletului creştinului. Aici am avut prezenţa şi predica apostolilor Petru, Paul, Filip, Ioan, Andrei; aici s-au născut, după Ierusalim, primele comunităţi de creştini: ne gândim la Antiohia, unde pentru prima dată s-a dat urmaşilor lui Cristos numele de „creştin”; Efes, locul unde a predicat apostolul Paul şi unde se află mormântul apostolului Ioan, apostolul iubit de Mântuitorul; aici se află localităţile Smirna şi bisericile care sunt menţionate în cartea Apocalipsului, în mare parte întemeiate chiar de apostoli; aici s-a născut Paul, apostolul neamurilor, şi aici a desfăşurat o bună parte din călătoriile sale, predicând evanghelia şi construindu-şi vasta teologie prin scrisorile sale; aici se află casa Maicii Domnului, aproape de Efes, unde, alături de Ioan, a venit pentru a-şi încheia viaţa pământească; aici au fost celebrate primele concilii (Niceea, Efes, Calcedon), care reprezintă aşezarea temeliei credinţei adevărate; aici au trăit iluştrii părinţi ai Bisericii (ne gândim la părinţii capadocieni) şi s-a dezvoltat o viaţă monahală înfloritoare, cu campionii excepţionali ai credinţei, care cu sângele lor au irigat acest pământ şi au mărturisit Paştele Domnului (ne gândim la un Ignaţiu din Antiohia şi mulţi alţii); în fine, aici găsim înrădăcinată bogata tradiţie liturgică orientală şi spiritualitatea profundă a Bisericii orientale.

M-am simţit într-un adevărat pelerinaj, vizitând toate aceste locuri şi trăind sentimente de adevărată înălţare sufletească, gândindu-mă la apostolii, părinţii Bisericii, dar şi la martirii şi la persecuţia creştinilor, fapt ce a determinat plecarea lor şi odată cu aceasta părăsirea acestor „locuri sfinte”.

Este trist văzând cum această realitate, atât de înfloritoare altădată, a dispărut sau li s-au şters urmele: biserici istorice transformate în moschei, locuri sacre reduse la ruine, locuri cu rezonanţe istorice cărora li s-au şters urmele, iar creştinii, consideraţi „cetăţeni de categoria a doua”, părăsesc locurile lor, astfel încât prezenţa creştină devine o problemă. Prezenţa preoţilor şi a persoanelor consacrate poate fi o garanţie că religia creştină poate şi trebuie să dăinuiască pe aceste locuri legate de Sfânta Scriptură şi de părinţii Bisericii.

Originile Bisericii, experienţa primelor comunităţi, aşa cum citim în cartea Faptele Apostolilor, în scrisorile apostolice şi cum le găsim în scrierile părinţilor Bisericii, precum şi în primele Concilii, au în teritoriul Turciei un adevărat fundal geografic şi cultural.

Ne bucură faptul că la această „prezenţă” în această a doua „ţară sfântă” a răspuns Provincia Fraţilor Franciscani Conventuali din România, trimiţând fraţi în câteva locuri din Turcia, cu scopul de a perpetua prezenţa catolică.

Părinţii franciscani români sunt prezenţi în principal în două oraşe, Istanbul şi Iskenderon, aflat la 1.200 km de capitală, la graniţa cu Siria. Am avut ocazia să vizitez conventele lor, să aud de problemele şi preocupările pastorale, să aud istoria tristă a asasinării episcopului Luigi Padovese la Iskenderon (asasinat de şoferul său la 3 iunie 2010), să constat deschiderea fraţilor faţă de toţi, indiferent de apartenenţa religioasă, dar să aud şi speranţele pentru o prezenţă cât mai benefică în evanghelizare.

În afară de prezenţa mea alături de ministrul provincial în conventele fraţilor franciscani, această vizită mi-a dat ocazia să am o experienţă deosebită: întâlnirea cu Sanctitatea sa Bartolomeu, patriarhul ecumenic de Constantinopol.

În perioada vizitei mele s-a desfăşurat la sediul Conventului Franciscan din Istanbul un simpozion organizat de Centrul Franciscan pentru Dialog Interreligios din Assisi, cu care ocazie participanţii (24 de preoţi franciscani) au avut o audienţă la patriarhul Bartolomeu, la reşedinţa sa, având bucuria să fac parte din acest grup; prezentându-mă că vin de la Iaşi, patriarhul a spus că a fost de mai multe ori la Iaşi, cunoaşte bine realităţile noastre şi a făcut o referinţă la marea sărbătoare a Cuvioasei Parascheva şi la mulţimea mare de credincioşi care vin în pelerinaj cu această ocazie, declarând că a fost de mai multe ori în capitala Moldovei şi că s-a simţit bine întotdeauna.

Al doilea moment a fost vizita Sanctităţii sale la Conventul părinţilor franciscani, participând la celebrarea Vesperelor şi ţinând cuvântul de învăţătură într-un adevărat stil „ecumenic”. Şi după această celebrare am avut ocazia să discutăm despre realitatea bisericii din Turcia şi asupra importanţei prezenţei preoţilor în teritoriu, deşi creştinii sunt într-un număr din ce în ce mai mic.

Din vizita la Istanbul nu a putut să lipsească vizitarea măreţei catedrale Sfânta Sofia, construită de împăratul Constantin.

Biserica Sfânta Sofia sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (nu al unei sfinte cu numele Sofia), este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330 şi 1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul ortodoxiei până la căderea Constantinopolului în 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine şi a unor importante concilii şi sinoade.

Nu am putut scăpa ocazia de a vizita şi Palatul Topkapi, cel mai vizitat muzeu din Turcia, unde se păstrează printre altele şi sabia lui Ştefan cel Mare.

Timp de patru secole reşedinţa oficială a sultanilor otomani, începând cu Mehmed Cuceritorul, şi totodată centrul administrativ, educaţional şi cultural al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, Palatul Topkapi constituie una dintre principalele atracţii ale oraşului Istanbul.

Turcia – o ţară plină de „memorii” biblice şi patristice, unde viaţa şi istoria Bisericii din primele secole a cunoscut o înflorire deosebită, unde fapte, nume şi locuri trezesc o mare rezonanţă spirituală în sufletului creştinului.

Turcia – cu atracţiile sale istorice, arheologice şi culturale te ajută să înţelegi multe din „enigmele” istoriei.

Este cunoscută definirea istoriei ca magistra vitae. Mergând la izvoarele trecutului, omul îşi lărgeşte cunoştinţele despre sine şi despre alţii, învaţă să se raporteze la alte realităţi, cu experienţe de viaţă diferite şi astfel are posibilitatea să crească. O vizită în Turcia, care include obligatoriu locurile cu rezonanţă biblică şi patristică, precum şi contactul cu realitatea Bisericii locale, constituie o adevărată lecţie de istorie la faţa locului.

Aurel Percă,
episcop auxiliar

(sursa ercis.ro)

 Mai multe fotografii de la vizita in Turcia aici

Distribuie cu: