Loading...

Stigmatele Sfântului Francisc

Vineri, 5 ianuarie 2024, Familia Franciscană a deschis în mod oficial cel de-al VIII-lea Centenar al Stigmatelor Sfântului Francisc, la sanctuarul din La Verna (Italia), printr-un eveniment intitulat „De la răni spre o nouă viață”.

800 de ani: Stigmatele Sfântului Francisc

Distribuie cu:

Începând cu ora 11.00, în capela stigmatelor, a avut loc ceremonia de deschidere solemnă a Centenarului. Au fost prezenți, printre alții, Miniștrii generali ai Familiei Franciscane, reprezentanți ai tuturor realităților franciscane și autorități civile.

Fratele Carlos Trovarelli, Ministrul general al Ordinului Fraților Minori Conventuali, în timpul celebrării, a afirmat că „dinaintea Crucifixului și la picioarele crucii suntem în măsură să înțelegem pe deplin perspectiva întregii Evanghelii. În Crucea lui Cristos ia naștere, asemenea unei fraternități, comunitatea celor care cred, în care temeiul teologic este jertfa pascală a lui Isus. […] Francisc din Assisi, care spunea despre sine că nu este un teolog, ne indică o înaltă spiritualitate cristocentrică, izvor de iubire pentru toate făpturile”.

Până la data de 17 septembrie 2024, Familia Franciscană din Toscana va promova numeroase inițiative pentru a redescoperi și actualiza mesajul care vine din experiența lui Francisc pe muntele sfânt: ceea ce pentru oameni poate însemna înfrângere și răni, este de fapt un prilej de viață nouă și reconciliere.

*

După un material apărut pe www.ofm.org

Distribuie cu: