Sfinții Petru și Paul, apostoli
Isus şi discipolii săi au plecat spre satele Cezareii lui Filip. Pe cale i-a întrebat pe discipolii săi, spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?”. Iar ei i-au spus: „Ioan Botezătorul”, alţii, „Ilie”, iar alţii, „Unul din profeţi”. Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?”. Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu eşti Cristosul!”. Şi le-a poruncit cu asprime să nu vorbească nimănui despre el (Mc 8,27-30).

Distribuie cu:
Suntem în ziua de 29 iunie, în sărbătoarea sfinților Petru și Paul. Liturgia propune spre meditare același text evanghelic în toți cei trei ani liturgici, luat din Mt 16,13-19, asupra căruia am meditat în anul liturgic A. Deoarece anul acesta suntem în anul liturgic B, dedicat Evangheliei după sfântul Marcu, vom medita asupra textului din Mc 8,27-30, care stă la baza textului din Mt 16,13-19, întrucât Marcu a fost cel care a instituit genul literar evanghelic, deci el este primul evanghelist care a scris, încercând să traseze un contur al identității lui Cristos.
În secțiunea precedentă 1,14–8,26, Marcu a scris despre identitatea lui Isus în Galileea și împrejurimi, identitate ce putea fi înțeleasă greșit, cum de altfel a fost. Tocmai de aceea, acum, în textul nostru din Mc 8,27-30, Isus intervine cu întrebarea despre identitatea sa, mai întâi la general, referindu-se la mulțime, apoi la particular, referindu-se la discipoli. În felul acesta, textul din Mc 8,27-30 reprezintă o pericopă de tranziție, între prima parte, intitulată Identitatea lui Isus în Galileea și împrejurimi (1,14–8,26), și a doua parte, intitulată Revelarea Fiului Omului pe cale (8,27–10,52). Pentru înțelegerea corectă a identității lui Mesia, e nevoie să citim și a treia parte a Evangheliei după sfântul Marcu (11,1–16,8), unde se conturează Revelarea lui Cristos la Ierusalim, ceea ce vom face pe parcursul acestui an liturgic, dedicat sfântului Marcu.
După cum observăm, evenimentul din 8,27-30 se desfășoară pe cale, în regiunea Cezareii lui Filip, o localitate situată la poalele muntelui Hermon, unde se găsește unul din izvoarele râului Iordan. Orașul a devenit renumit pentru că aici a avut loc declaraţia lui Petru despre Mesia (Mc 8,29; Mt 16,15). A fost identificată cu localitatea Baal-Gad din VT, nume provenit de la zeul Baal. Grecii l-au înlocuit cu zeul Pan şi oraşul a fost numit Paneas, iar locul de închinare era numit Panion (200 î. Cr.). Irod cel Mare a construit un templu de marmură în cinstea lui Cezar August, de la care a primit nume oraşul. Mai târziu, în timpul domniei aceluiaşi împărat, tetrarhul Filip a înfrumuseţat oraşul şi l-a numit „Cezareea lui Filip”, pentru a fi distins de Cezareea de pe coasta Mediteranei (cfr. Fap 8,40).
Nu este întâmplător că Isus îi întreabă în acest loc pe discipoli ce spune lumea despre El, mai apoi ce spun ei înșiși. Și aceasta din două motive: pentru că orașul Cezareea lui Filip se afla la izvoarele râului Iordan, cu o semnificație teologică deosebită; pentru că acolo se aducea cult unor zei considerați importanți . În alte cuvinte, lumea era pregătită să facă trecerea de la credința în zei, la credința în Isus Cristos.
Primul răspuns al discipolilor este o reiterare a ceea ce s-a mai spus în Mc 6,14-16, când Irod Antipa, Tetrarhul Galileii voia să știe cine este Isus: „Iar ei i-au spus: «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», iar alţii, «Unul din profeţi». Legătura nu este cazuală, deoarece Irod Antipa îi luase soția fratelui său Filip, Irodiada, din cauza căreia a fost dat la moarte Ioan Botezătorul. Deci, în 8,29 se face referință la ceea ce s-a spus deja în 6,14-16, adică identitatea lui Isus a rămas aceeași în ochii lumii, este imaginea pe care a transmis-o Irod Antipa și despre care vorbea lumea. Acum, în orașul rivalului său, Filip, loc de venerație a zeilor, Isus îi întreabă pe discipoli despre identitatea sa: „Dar voi cine spuneți că sunt eu?” (Mc 8,29).
Pe lângă răspunsul dat de Petru și Paul la întrebarea lui Isus: „Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” (Mc 8,29), și noi suntem chemați să dăm răspunsul nostru. Dacă nu putem răspunde și prin scris, așa cum au făcut sfinții Petru și Paul, putem răspunde cu viața noastră, trăită în credință, după norma Evangheliei, așa cum ne învață Isus în Mc 8,34-35.38: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru Evanghelie o va salva… Dacă cineva se va ruşina de mine şi de cuvintele mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi”.
Sărbătoare binecuvântată a sfinților Petru și Paul!
Pace și bine!
* * *