Sfântul Francisc, Duhul Sfânt și solemnitatea Rusaliilor

Distribuie cu:

Înainte de toate, Francisc vedea în Duhul Sfânt pe cel ce locuiește în inimile noastre, ca prezență a Trinității. Același Duh care devine prezență vie și dătătoare de viață atât în Euharistie cât și în Sfânta Scriptură. Mai mult decât atât, Duhul Sfânt ajută pe fiecare în practicarea virtuților, în rugăciune, în lupta împotriva păcatului, în caritatea fraternă, după cum ne amintește Celano: „Seraficul Părinte era adesea atent să nu care cumva să treacă cu vederea vreo vizită a Duhului: când El se făcea prezent, îl primea și se bucura de mângâierea cu care era învăluit, până când Domnul îi îngăduia aceasta. În felul acesta, dacă era copleșit de mângâierile harului în timp ce îndeplinea unele munci sau era pe drum, savura acele prea dulci mângâieri în diferite și frecvente momente. De asemenea, dacă era pe drum, se oprea, îi lăsa pe însoțitori să înainteze, pentru a se bucura de noua vizită a Duhului, ca nu cumva să primească harul în zadar” (2Cel 95).

O altă tematică fundamentală în relația lui Francisc cu Duhul Sfânt este aceea a diferenței esențiale între Duhul Domnului și duhul cărnii. Duhul Domnului este același cu Duhul Sfânt, Cel care în orice moment ne șoptește și ne încurajează să pășim urmând exemplul și învățăturile lui „Cristos, Domnul nostru”. Duhul cărnii, în schimb, aparține celor care sunt atrași de înțelepciunea „lumii”. Francisc explică în mod clar în Regula neaprobată: „(…) să ne păzim de înțelepciunea acestei lumi și de grijile cărnii. Duhul cărnii, de fapt, vrea și se preocupă mult să audă cuvinte frumoase, dar prea puțin de punerea lor în practică, și nu se îngrijește de religiozitatea și sfințenia lăuntrică, ci vrea și tânjește după o religiozitate și sfințenie care să fie văzută de oameni” (Rnb 17). Francisc a fost un om spiritual în adevăratul sens al cuvântului, el își dorea ca întreg Ordinul să celebreze mereu Capitulul general de solemnitatea Rusaliilor și, de asemenea, obișnuia să spună că Duhul Sfânt este ministrul general al Ordinului: „La Dumnezeu nu există preferință de persoane, iar Duhul Sfânt, ministrul general al Ordinului, coboară, în aceeași măsură, și asupra celui sărac și asupra celui simplu”. (2Cel 193).

Pentru Francisc, totul începea cu lucrarea Duhului Sfânt, întrucât el le ducea pe toate la desăvârșire, îndeosebi el producea acel miracol esențial în viața oricărui creștin: convertirea inimii. Este cunoscut acel episod în care o nobilă doamnă venise la Francisc să-i ceară rugăciuni în favoarea soțului ei, care avea multe obiceiuri rele și care îi făceau viața un coșmar. Încredințându-se lucrării Duhului Sfânt, Francisc obținu convertirea acelei inimi păcătoase, în așa fel încât acea doamnă i-a adus laude și mulțumiri lui Dumnezeu, și, astfel, și-a putut trăi pe mai departe viața de căsnicie cu mai puține sacrificii, deoarece soțul ei începuse să-i slujească lui Dumnezeu asemenea ei (cf. LM XI,6).

Simțea constant în el prezența Duhului Sfânt și îi îndemna mereu chiar și pe frați, și nu numai, să se bucure de prezența Duhului, să aibă încredere în el și în cuvintele venite de la el: „Aveți încredere în Domnul, cel care a învins lumea! El vorbește cu Duhul său în voi și prin voi, îndemnând bărbații și femeile să se convertească la el și să-i păstreze poruncile” (3Comp 36).

Viața lui Francisc a fost o viață adevărată și cu adevărat trăită în Duhul Sfânt, el pregătindu-se la solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt cu o bucurie pascală reală, unica perioadă din an când nu postea, un lucru rar la Sărăcuțul din Assisi.

* * *

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: