Loading...

Să stăm bine!

Am convingerea că noi toţi dorim să stăm bine. Adică ne dorim să avem o viaţa prosperă, sănătate, o casă frumoasă, o familie minunată, bucate alese pe masă, în sfârşit, mă înţelegeţi: lucruri din astea. Nimic extraordinar, căci e o dorinţă unanimă! Cine nu îşi doreşte un confort care să îi permită să se bucure întru totul de viaţă? Cum putem însă să ne eliberăm de griji nu doar câteva zile, ci pentru veşnicie? Sursa de îngrijorare, de panică în ultimele luni a fost pandemia. Cu toţii am auzit ori vorbit despre ea. Ea a spulberat visul nostru de confort, a spulberat cel puţin pentru moment dorinţa noastră de a sta bine. Se mai poate încă să fii liniştit într-o asemenea situaţie?

Să stăm bine! - © Foto VisualHunt.com

Distribuie cu:

Printre numeroasele comentarii născute în tot acest timp, unul în particular mi-a atras atenţia. Opiniile, publicate într-un ziar spaniol, datează deja de ceva vreme (El Pais, 22 martie). Însă mi-au rămas întipărite şi m-au urmărit în tot acest timp. De ce? În primul rând, pentru lectura întru totul neaşteptată pe care ziaristul în cauză o făcea în legătură cu evenimentele. Numeroasele reacţii de panică, de isterie chiar, în faţa virusului şi care depăşeau o prudenţă normală, de bun simt, erau puse de el pe seama unui exces de bunăstare experimentat anterior. Altfel spus, ne-am dezobişnuit poate să avem de-a face cu dificultăţile. De la sfârşitul Războiului Rece, societatea europeană trăia practic fără duşmani. Am crezut poate că odată cu căderea zidului Berlinului şi a ceea ce el a simbolizat, un drum nou se deschide în faţa umanităţii. O cale de acum glorioasă, determinată de un progres ireversibil, o dezvoltare nestăvilită a posibilităţilor, a comunicării, a producţiei, a dorinţelor omului: o cultură permisivă hrănită de un optimism naiv, care lasă oarecum să creadă că tot ceea ce e posibil e şi bun. Evident, mici obstacole persistau. Însă ele nu ne înconjurau ameninţător. Doar întârziau poate succesul visat. Imunitatea ne-a fost atrofiată de absenţa unui duşman care să ne mobilizeze atenţia şi energiile. Neştiind împotriva cui luptăm, am pus armele deoparte. Ne-am pierdut antrenamentul şi capacitatea de a reacţiona. Am ajuns lipsiţi de vlagă. Sigurul efort era acela de a progresa, de a împinge limitele posibilului. Din când în când, terorismul, criza ecologică ori alte momente tensionate se prezentau nouă ca fiind inamicii binelui comun. Rămâneau însă, în general, probleme pe care le percepeam în depărtare. Ele nu au reuşit niciodată să ofere o fizionomie răului, suficientă pentru a motiva şi canaliza eforturile noastre. Preocuparea principală rămânea aceea de a sta bine: binele meu, acum, aici, repede, dacă se poate fără efort. Cheia succesului era cumva şmecheria. Atâta vreme cât bunăstarea mea nu e pusă în pericol, mă interesează şi nu prea ce se întâmplă în lume.

Acum, un duşman nou a apărut, resimţit la scară globală. Nu e doar un pericol îndepărtat, exotic, ci iminent. Duşmanul s-a întors. De data asta, trăsăturile rămân nelămurite. Cine e? Ce e? Cum se învinge virusul? Ambiguitatea întreţinută ideologic amplifică confuzia, dezordinea. De la duşmanul invizibil se trece la culpabilizarea celuilalt. Drama noastră e că nu mai ştim cine e duşmanul. L-am uitat mai întâi, iar când l-am resimţit din nou aproape, nu îl mai recunoaştem. Nefericirea e că nu ştim efectiv cum să ne opunem lui. Ce înseamnă răul? Pentru un timp se părea că răul nu mai există. Un creştin ştie ce este răul, cine este duşmanul, care sunt armele lui, cum a fost învins. Crucea ne vorbeşte de puterea îngrozitoare a răului, dar şi de puterea încă şi mai mare a lui Cristos. Lupta împotriva oricărui duşman începe cu lupta împotriva păcatului. Şi e o luptă pe viaţă şi pe moarte. E momentul, aşadar, să renunţăm la o imagine nătângă despre un Isus inept şi insipid, un Mântuitor-magician, golit de conţinut, agăţat la parbriz, ca să ne fie cu noroc. Să credem din nou în Cristos, care ne-a iubit şi a făcut din noi copii ai lui Dumnezeu. Isus biruitor asupra morţii: răstignit, dar înviat. Acesta e motivul pentru care un creştin poate să stea bine. Cristos a învins moartea. Pentru un creştin, a sta bine nu înseamnă nicidecum a sta fără griji, întins pe canapea, în faţa televizorului, cu o masă abundentă alături. Înseamnă, pur şi simplu, a şti că Domnul este la dreapta mea, că Domnul este înaintea ochilor mei. Atunci nu mă clatin (cf. Ps 16,8). Numeroase expresii asemănătoare răsfirate pe multe pagini ale Bibliei ne vorbesc despre asta. Prima şi poate cea mai importantă etapă pentru a sta bine nu înseamnă, în perspectiva credinţei, a fi lipsit de contradicţii, de ispite, de duşmani, de suferinţe. Înseamnă, pur şi simplu, a avea conştiinţa că Dumnezeu este la dreapta mea. El o doreşte, iar dacă alung păcatul din viaţa mea, şi eu permit ca el să-mi fie alături. Nu poate fi o altă cale de urmat pentru creştin decât aceea de a căuta prezenţa lui Dumnezeu, iar în această prezenţă a înţelege fizionomia răului, a înţelege perfidia sa şi cum poate fi el învins.

* * *

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 162, septembrie-octombrie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com

Distribuie cu: