Loading...

Roman: Întâlnire formativă

Duminică, 29 mai 2022, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, a avut loc întâlnirea de primăvară a persoanelor consacrate din întreaga dieceză cu PS Iosif Păuleț, episcop de Iași. La această întâlnire au participat circa 110 persoane consacrate din zonele Iași, Roman, Bacău şi Onești.

Roman: Întâlnirea formativă a persoanelor consacrate din dieceză cu PS Iosif Păuleț

Distribuie cu:

Ziua a decurs după programul stabilit de Comisia diecezană pentru Viața Consacrată, coordonată de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal cu Secțiunea Viaţa Consacrată în dieceză. După salutul din partea gazdelor, a urmat imediat împărțirea în 10 grupuri pentru a răspunde la cele 10 întrebări formulate de către Secretariatul General al Sinodului Episcopilor de la Roma şi care se găsesc în Documentul pregătitor şi Vademecum, documente oficiale care orientează parcursul sinodal ce a început în octombrie 2021 şi se va încheia în aceeași lună din 2023.

Aşa cum știm deja, Papa Francisc cheamă întreaga Biserică să-şi redescopere natura sa sinodală, de a merge împreună, prin crearea oportunităţii de a asculta şi dialoga şi la nivel de Biserică locală tocmai prin intermediul acestui sinod. Această invitaţie mondială adresată nu numai episcopilor, dar de această dată tuturor credincioşilor, deci şi persoanelor consacrate, care, așa cum spune şi papa Francisc într-o scrisoare a sa, sunt inima Bisericii. Iar tema acestui sinod este tocmai: „Pentru o Biserică Sinodală: comuniune, participare, misiune”. Aşadar, prin convocarea acestui sinod, suntem invitaţi cu toţii să reflectăm asupra unei teme decisive pentru viaţa şi misiunea Bisericii. „Această cale a sinodalităţii este exact cea pe care Dumnezeu o aşteaptă de la Biserica mileniului III”, mai spune papa.

După discuțiile avute pe grupuri, a urmat Sfânta Liturghie prezidată de PS Iosif şi concelebrată de un frumos număr de preoți gazdă cât şi oaspeţi, reprezentanţi ai diferitelor congregaţii religioase din Moldova. Preasfinţitul Iosif, în omilia sa, ne-a vorbit mai întâi despre exemplul lui Isus care a venit în lume tocmai ca să slujească şi prin ascultarea sa faţă de Tatăl, cu umilință să ne mântuiască. La fel suntem chemați şi noi prin viaţa noastră de consacraţi, să ascultăm zilnic de voinţa lui Dumnezeu, prin profesiunea făcută în institutele noastre religioase, şi să ne îndeplinim misiunea noastră de slujire, prin educaţie, catehizare, servicii caritative şi sociale şi mai ales prin predicare. Să nu ne lăsăm induși în eroare de vâltoarea acestei lumi, mai spunea PS Iosif, ci să învingem zilnic ispitele Celui Rău fără a ceda, privind la exemplul sfinţilor noştri fondatori, aducându-i ca exemplu în mod special pe sfântul Ioan Bosco şi pe mama sa, Margareta, care au biruit în mod eroic până la sfârșitul vieţii lor.

După solemna, sfânta şi dumnezeiasca Liturghie pregătită de persoanele consacrate din diferitele zone ale diecezei şi animată de corul fraților studenți de la Institutul Franciscan şi de elevii de la Seminarul Franciscan, a urmat momentul agapei frăţeşti de împărtăşire şi de comuniune fraternă. La sfârșitul prânzului, Preasfințitul a mulțumit atât fraților franciscani pentru disponibilitatea şi munca de pregătire a acestor evenimente de amploare, cât şi tuturor persoanelor consacrate care au binevoit să participe la acest eveniment important.

A urmat o pauză bine meritată, după care s-au continuat discuțiile, atât cele care au avut loc în grupuri în dimineața zilei, cât şi cele din schimbul de întrebări şi răspunsuri ce au avut loc între persoanele consacrate aflate în sală şi PS Iosif. Aceste întrebări au fost de domeniul pastoral din parohiile existente, la care episcopul a răspuns cu toată disponibilitatea şi sinceritatea.

La finalul aceste întâlniri PS Iosif a adresat persoanelor consacrate şi câteva îndemnuri: să-i mulțumească zilnic lui Dumnezeu pentru darul chemării la viața consacrată; să nu se descurajeze în momentele de dificultate; să trăiască cu bucurie şi entuziasm vocația lor şi să slujească pentru a fi martori autentici şi să se roage şi să mediteze zilnic şi cu fidelitate cuvântul lui Dumnezeu.

Îi mulțumim Domnului pentru această zi, pentru că ne-a dat din nou posibilitatea de a ne aduna şi discuta, atât probleme actuale din viața pastorală, cât şi de viață comunitară a comunităților noastre. Îi mulțumim şi PS Iosif că a fost alături de noi, îi suntem recunoscători pentru stima, respectul şi prețuirea pe care le arată față de noi, persoanele consacrate, şi pentru întreaga lume.

*

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Marţi, 31 mai 2022

Distribuie cu: