Loading...

Roman: Concert la Nașterea Domnului

În seara de sâmbătă, 21 decembrie 2024, Capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman a răsunat de armonia colindelor care au vestit bucuria Nașterii Domnului. Concertul de colinde, oferit în dar de cele trei coruri reunite, a transmis mesajul iubirii divine întrupate, într-o atmosferă caldă și plină de har.

Concert de colinde în capela Institutului Franciscan

Distribuie cu:

Sub îndrumarea dirijorului Pr. lect. univ. dr. Cristian Dumea, vocile unite ale Schola Cantorum Mușatină, ale Grupului vocal „Musices” din Galați și ale Corului Liceului Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman au adus în prim-plan frumusețea colindelor, contribuind la pregătirea sufletelor noastre pentru venirea Pruncușorului Isus.

Colindele nu au fost doar cântece, ci adevărate rugăciuni cântate, o chemare la reflecție, iubire și comuniune în spiritul Nașterii Domnului. Ele au purtat vestea cea bună: Dumnezeu, în iubirea Sa infinită, a venit între noi, luând chip de prunc, pentru a ne aduce mântuirea.

În lumina colindelor și a mesajului Crăciunului, am fost încurajați să ne deschidem inimile pentru a primi darul păcii și al iubirii Dumnezeului făcut om. Îi mulțumim Domnului pentru această seară binecuvântată și le adresăm mulțumiri tuturor coriștilor, sopranei Raluca Mușat, organistei Diana Bolog și, în mod special, pr. Cristian Dumea, care a reușit să reunească aceste coruri și să armonizeze vocile a peste 70 de persoane.

Vă dorim tuturor sărbători pline de lumină și binecuvântare!
Pruncușorul Isus, cel venit în umilință pentru noi și pentru a noastră mântuire, să rămână mereu în inimile noastre.

 

Distribuie cu: