Loading...

Presepiile fratelui Ioan Farcaș

Fericitul Toma de Celano, în Prima viață a Sf. Francisc de Assisi (FF 468-471), ne relatează cum Sărăcuțul din Assisi, sub inspirația Duhului dumnezeiesc, trei ani înainte să moară, adică în anul 1223, s-a dus în localitatea Greccio, și i-a cerut lui Ioan, prieten și bun creștin, să reproducă în sătucul său să reproducă scena Nașterii Mântuitorului.

Crăciun 1223, Greccio – Crăciun 2020, Moldova

Distribuie cu:

Ioan a făcut întocmai, și a realizat primul presepiu din istorie, de atunci până astăzi, acesta fiind multiplicat în milioane de reprezentări. Dar ce este mai admirabil în istorie nu este atât reproducerea evenimentului întrupării, cât mai ales faptul că în noaptea acelui Crăciun, bunul Ioan, șezând alături de sfântul din Assisi „văzu în iesle un copilaș fără viață, și Francisc apropiindu-se, îl trezi din acea specie de somn profund”.

Din acel îndepărtat 1223 mulți Ioani buni, din toate colțurile pământului, și-au revărsat întreaga imaginație și devoțiune în construirea de presepii care mai de care mai încântătoare.

Un astfel de Ioan bun, fratele Giovanni Farcaș pentru noi, după ce a peregrinat prin multe colțuri ale Italiei și a admirat mii de astfel de creații, de câțiva ani a început să construiască presepii peste tot pe unde este invitat, și nu câteva, ci zeci în fiecare an, mai mici și mai mari. Imaginația fratelui Giovanni lucrează tot anul; adună continuu materiale, iar de prin luna octombrie începe munca. Deși este bine închegat la trup, și aflându-se acum în prima vârstă a maturității, când îl privești cum „se joacă” cu materialele, parcă ar fi un copil năstrușnic sau un adolescent cu aripile gata întinse să-și ia zborul spre viață. Cu multă măiestrie, se bucură nespus să construiască tot felul de personaje, de scene noi, să dea fiecărui presepiu ceva original. Numai anul acesta fratele Giovanni a construit mai bine de 30 de presepii, mai mici și mai mari, la Viișoara, la Bacău, la Brașov, anii trecuți fiind chemat și la București, la Râșcani (Republica Moldova), și în unele localități din Italia. Privindu-l cum meșterește personajele, căsuțele și castelele pe care le construiește și le colorează în culori alese, am putea spune că aceasta este chemarea fratelui Giovanni, să-l laude pe Pruncușorul Isus construind presepii, care să îmbucure ochii și inimile noastre, a celor din această parte de lume.

Îl felicităm și îi mulțumim fratelui Giovanni pentru că împărtășește darurile primite de la Domnul cu noi, și ne rugăm ca Pruncușorul Isus să-l binecuvânteze în tot ce este și face.

 

Pr. Damian Gheorghe Pătrașcu
Ministru Provincial

* * *

Fratele Giovanni Farcaș, după ce a peregrinat prin multe colțuri ale Italiei și a admirat mii de presepii, de câțiva ani…

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Miercuri, 23 decembrie 2020

Distribuie cu: