Loading...

Prăjești – profesiunea simplă 2013

Prăjești - profesiunea simplă 2013

Distribuie cu:

Prăjești - profesiunea simplă 2013

Prăjești – profesiunea simplă 2013

Plecaţi la un drum lung, la final de septembrie, anul trecut, iată-i ajunşi, e drept, cu unul mai puţin, la a concretiza şi oficializa dăruirea lor totală lui Dumnezeu, prin profesiunea sfaturilor evanghelice în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali.

Alături de fraţii (de acum neo-profeşi) fr.Alexandru Dâncă (din Pildeşti), fr. Claudiu-Bogdan Huşanu (din Buruieneşti), fr. Felix-Marian Blaj (din Sagna), fr. Gabriel–Mihai Jitaru (din Bacău), fr. Ionuţ Totu (din Luizi Călugăra), au fost fraţi preoţi, fraţi religioşi, fraţi studenţi, postulanzi, părinţi, rude, cunoscuţi şi un număr semnificativ de credincioşi din Prăjeşti, toţi exprimând bucurie şi mulţumire sufletească pentru dăruirea acestor fraţi.

Celebrarea Sfintei Liturghii din partea Părintelui Provincial, a dat importanţa necesară Jertfei ce se celebra şi jertfei personale a acestor fraţi prin itinerariul greu şi lung educativo-formativ.  În cadrul predicii, secretarul provincial, fr. Daniel Romila, avea să evidenţieze, printre altele, importanța momentului dăruirii de sine lui Dumnezeu. Părintele a mai spus că iubirea poate crea legături între oameni, pe când absența ei conduce la dezbinare. Iar dăruirea de sine lui Dumnezeu este un legământ puternic de iubire reciprocă.

După celebrare au urmat felicitările, apoi aproximativ 150 de persoane, am trecut la o agapă frăţească. Apoi, fiecare dintre neo-profeşi a plecat spre casa părintească pentru o meritată vacanţă, după care vor începe o altă etapă de formare la Institutul nostru din Roman.
Astfel, casa de noviciat a rămas fără novici pentru o perioadă de 10 zile, când îi aşteptăm pe următorii (17) novici.

Pace şi Bine!

Fr. J. H.
07.09.2013, Prăjeşti

Awesome Flickr Gallery Error - Invalid signature

Distribuie cu: