Astăzi, 17 octombrie, la mormântul Sfântului Francisc din Assisi, am celebrat Sfânta Liturghie care a încheiat pelerinajul relicvei sale prin România. Drumul a pornit de la Francisc și s-a întors la el, aducând cu sine intențiile, lacrimile și speranțele unui popor întreg.

Cifrele sunt puține, dar spun mult: 52 de comunități vizitate și peste 40.000 de pelerini care au venerat relicva. Numărul 52 nu e întâmplător, pentru că atâtea săptămâni are un an. Pelerinajul a fost, simbolic, un an întreg de har, trăit în anul jubiliar în care Biserica își amintește 800 de ani de la trecerea Sfântului Francisc la Domnul. Fiecare comunitate a fost ca o săptămână din acest an, iar relicva ne-a făcut nu doar să privim spre Francisc, ci mai ales spre Dumnezeu.

Pe drumurile României am întâlnit oameni cu povești diferite, dar cu aceleași nevoi: să fie iubiți, ascultați și să aibă speranță. Unii au venit cu bucurie, alții cu durere. Tineri care au cerut mijlocirea lui Francisc pentru darul de a deveni părinți. În aceeași măsură, părinți care s-au rugat pentru copii plecați departe, iar copii pentru ca părinții lor să nu se despartă. Mulți au cerut împăcare: frați care nu-și mai vorbesc, soți care s-au îndepărtat. Și-au spus rugăciunea pe bilețele scrise frumos sau în grabă, uneori cu mâna tremurândă. Nu uit o femeie în vârstă care ne-a așteptat ore în șir lângă drum, doar ca să oferim o binecuvântare pentru soțul ei bolnav, care nu putea veni la biserică. Voia ca el să simtă că Francisc a trecut și pe la el, că nu a fost uitat în casa lui. Un gest mic, dar care reflectă o credință mare.

A fost înainte de toate un pelerinaj al păcii. Francisc a fost omul păcii pentru că a trăit Evanghelia la literă, fiind exigent cu sine, dar rămânând mereu blând și apropiat de ceilalți, chiar și de cei pe care societatea vremii îi respingea, precum leproșii. Convingerea aceasta l-a dus, în 1219, în plin război al cruciaților, neînarmat, până în tabăra sultanului Egiptului, pentru a arăta că pacea rămâne mai presus chiar și decât dreptatea pe care fiecare tabără o invoca în numele ei. Mesajul acesta e astăzi la fel de necesar. Trăim într-o lume tulburată, în care multe conflicte sunt alimentate în numele dreptății și în care, apărându-ne ce credem că ni se cuvine, pierdem uneori pacea pe drum, în familii, în comunități, între popoare. Pacea nu este un dar doar de primit, ci o misiune de împlinit, zi de zi.

Pace și bine!

Fr. Claudiu ILIEȘ