Oradea: Tabără pentru copii
Prima zi a lunii iulie a marcat începutul celor 5 zile de tabără, organizată la Sighet de Oratoriul „Sfântul Francisc de Assisi”, de la Sanctuarul Eparhial Maica Domnului Oradea, zile ce se anunțau a fi pline de încărcătură spirituală, culturală și emoțională.
Distribuie cu:
Cu zâmbete inocente și dornici de a înnoda noi prietenii, atât cu alți copii, cât și de a aprofunda prietenia cu Isus, am pornit spre a descoperi un loc nou pentru noi, dar cu deosebită însemnătate pentru Biserica Română Unită. Îndrumați de fratele Mihai, cel căruia îi datorăm inițiativa și implicarea cu multă dăruire în organizarea taberei și avându-l alături pe părintele Florin Ghiulai, cel care s-a îngrijit de semințele credinței din sufletul nostru, aveam să petrecem momente frumoase împreună.
Prima oprire din bogata noastră călătorie a fost faimosul Cimitir Vesel din Săpânța, care ne-a impresionat prin nuanțele umoristice de pe unele cruci și prin unicitatea sa.
Ajunși la locul în care aveam să ne odihnim visele în noapte, la surorile din Congregația Maicii Domnului de la Sighet, am fost întâmpinați de acestea cu multă căldură și cu chipurile senine, care răspândeau dragostea divină. Seara am trăit un moment intens de spiritualitate, primind fiecare din noi o eșarfă, simbolul intrării în oratoriu și rostind promisiunea adeziunii, luându-ne angajamentul de a ne implica activ în viața de creștin.
Ziua a doua am început-o la pas prin satul Bârsana, unde la Biserica Greco-Catolică am participat la Sfânta Liturghie. Prânzul, de care s-a îngrijit părintele Ghiulai, a fost unul cu totul special, având ocazia să ne bucurăm papilele gustative cu sarmale gustoase, gogoși și haioșe, pregătite cu mult drag de familia părintelui. După amiaza, ne-am îndreptat pașii spre Muzeul Școlar de aici și spre Mănăstirea Ortodoxă Bârsana, devenind pelerini pentru câteva ore.
Călătoria cu Mocănița pe Valea Vaserului a însemnat pentru noi o mare bucurie în cea de-a treia zi. Aerul curat, încântarea de a fi împreună și voia bună ne-au cuprins în farmecul momentului.
Fiecare seară ne-a întregit experiența minunată prin jocuri de echipă, competiții și multe povești cu tâlc. Îmbrățișarea caldă a mamei și urarea de noapte bună nu ne-au lipsit, având cu noi doamne dedicate și iubitoare care au însoțit grupul.
Cea de-a patra zi ne-a deschis poarta spre istoria însemnată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Pe înțelesul nostru, am primit ca pe o poveste realitatea crudă trăita de înaintașii noștri și am înălțat o rugăciune la celula lui Iuliu Maniu, om de mare însemnătate pentru noi. Muzeul Satului Maramureșean ne-a impresionat cu potecile și casele sale tradiționale. Momentul de îngrijire a grădinii spirituale a sufletului nostru l-am trăit la Biserica Greco-Catolică din Sarasâu – Parohia Sfântul Spirit.
Ultima zi a taberei noastre ne-a transpus în spectacolul cosmic de la Planetariul din Baia Mare. Impresionați și curioși, am călătorit printre constelații, dornici să plutim printre stele și să strălucim pe cerul vieții ca și ele. Biserica Romano-Catolică a Ordinului Franciscan Baia Mare a fost lăcașul în care ne-am hrănit spiritual în drumul nostru spre casă.
Mai bogați spiritual și cultural, mai încrezători în capacitățile noastre, cu amintiri de neprețuit ne-am întors din frumoasa tabără de la Sighet.
*
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile primite în aceste zile. Fratelui Mihai, părintelui Florin Ghiulai, animatorilor și voluntarilor ce ne-au înconjurat cu dragoste și ne-au îngrijit le aducem calde mulțumiri. Așteptăm cu nerăbdare deschiderea următoarei porți spre cunoaștere împreună” (Antonia Capriș).
„Am fost bucuroasă să aud că în acest an, tabăra a fost organizată în orașul în care am crescut. În 5 zile, am reușit să vedem atracțiile turistice din Maramureș. Cazarea la surori a fost specială: mâncarea foarte bună, camerele curate și tot necesarul de care am avut nevoie, l-am primit. Doresc să mulțumesc tuturor celor care au contribuit, dar și copiilor că au făcut tot posibilul să ne asculte” (Gloria N.).
„Această tabără a fost o experiență minunată alături de prietenii mei dragi din Oratoriu. Cel mai mult mi-a plăcut că am vizitat multe obiective fascinante din Maramureșul cel mândru, de exemplu Bisericile de lemn din Bârsana, Cimitirul Vesel din Săpânța, plimbarea cu Mocănița, Memorialul din Sighet și impresionantul Planetariu din Baia Mare. Abia aștept următoarea tabără” (Filip Costea).
*
Mai multe imagini se pot vedea aici.