OFS: Profesiune solemnă la Arini
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, comunitatea catolică din Arini, com. Găiceana, jud. Bacău, a avut marea bucurie de a sărbători pentru prima dată, în biserică locală, depunerea voturilor solemne a unsprezece candidate, care și-au exprimat dorința de a trăi după exemplul sfântului Francisc de Assisi.
Distribuie cu:
Cu mare emoție, credință și reînnoită bucurie, la ora 10.00 a început momentul spiritual al zilei, participându-se la o oră de adorație euharistică după care, la ora 11.00 s-a celebrat Sfânta Liturghie condusă de asistentul spiritual OFS, pr. Anton Acatrinei OFMConv. și concelebrată de pr. paroh Emanuel Lucaci și pr. Cristian Diacu OFMConv. La această bucurie s-a alăturat și sora Ana Jitaru, ministrul Fraternității Regionale Moldova-Muntenia cât și o serie de frați și surori franciscani seculari, aparținând fraternităților din Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Valea-Mare și Faraoani.
În omilia sa, pr. Anton Acatrinei a evidențiat exemplul de viață al fericitului Lucchese (1180-1251), patronul orașului italian Poggibonsi, (probabil) primul franciscan terțiar, care după o lungă perioadă de avariție socială, a renunțat la comerțul său și la toate bogățiile sale, împărțind săracilor și apoi slujind lui Dumnezeu și aproapelui în sărăcie și umilință după exemplul Sfintei Evanghelii.
Mai apoi, a urmat ritualul depunerii voturilor, moment vizibil emoționant, dar care a adus candidaților o bucurie de nedescris în suflete și viața lor, atașându-i mai strâns de Domnul Isus Cristos, prin noile responsabilități acceptate în credință, speranță și iubire evanghelică.
După Sfânta Liturghie a urmat și o fotografie de grup cât și nelipsita agapă frățească.
Mulțumindu-i bunului Dumnezeu pentru darurile Sale, îi încredințăm binecuvântării, ocrotirii și milostivirii Sale pe noii slujitori franciscani terțiari, care din acest moment vor trebui să îl imite în viața de fiecare zi pe Sărăcuțul din Assisi și să-l slujească mai intens pe Domnul Isus în semenii lor și în lumea de astăzi.
PACE ȘI BINE!
[ *** ]
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, comunitatea catolică din Arini, com. Găiceana, jud. Bacău, a avut marea bucurie de a sărbători…
Publicată de Provincia OFMConv. din România pe 30 Aprilie 2018