Distribuie cu:

Introducere

„Un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: «Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?»” (Mc 10,17).

Isus a răspuns la această întrebare, care arde în locul cel mai adânc al fiinţei noastre, parcurgând calea crucii.

Te contemplăm, Doamne, pe acest drum pe care tu, cel dintâi, l-ai luat şi la sfârşitul căruia „ai pus crucea ta ca o punte spre moarte, pentru ca oamenii să poată trece din ţara morţii în ţara Vieţii” (Sfântul Efrem Sirul, Omilie).

Chemarea de a te urma este adresată tuturor, îndeosebi tinerilor şi celor care sunt încercaţi de dezbinări, de războaie sau de nedreptate şi care luptă pentru a fi, în mijlocul fraţilor lor, semne de speranţă şi făcători de pace.

Aşadar, stăm înaintea ta cu iubire, îţi prezentăm suferinţele noastre, îndreptăm privirile noastre şi inimile noastre spre sfânta ta Cruce şi, întăriţi de promisiunea ta, te rugăm: „Binecuvântat să fie Răscumpărătorul nostru, care ne-a dat viaţa cu moartea sa. O, Răscumpărătorule, realizează în noi misterul răscumpărării tale, prin pătimirea ta, moartea şi învierea ta” (Liturgia maronită).

Staţiunea I

Isus este osândit la moarte

„Pilat le-a spus din nou: «Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?» Iar ei au strigat iarăşi: «Răstigneşte-l!». Pilat, voind să facă pe placul mulţumii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit” (Mc 15,12-13.15).

În faţa lui Pilat, deţinător al puterii, Isus ar fi trebuit să obţină dreptate. De fapt, Pilat avea puterea de a recunoaşte nevinovăţia lui Isus şi de a-l elibera. Însă guvernatorul roman a preferat să servească logica intereselor sale personale şi s-a înclinat în faţa presiunilor politice şi sociale. A condamnat un nevinovat pentru a fi pe plac mulţimii, fără a satisface adevărul. L-a dat pe Isus la supliciul crucii, deşi ştia că este nevinovat… înainte de a se spăla pe mâini.

În lumea noastră contemporană, mulţi sunt „Pilaţii” care ţin în mâini pârghiile puterii şi se folosesc de ea în slujba celor mai puternici. Mulţi sunt cei care, slabi şi laşi în faţa acestor curente de putere, folosesc autoritatea lor în slujba nedreptăţii şi calcă în picioare demnitatea omului şi dreptul său la viaţă.

Doamne Isuse, nu permite ca să fim în numărul celor nedrepţi. Nu permite ca puternicii să se complacă în rău, în nedreptate şi în despotism. Nu permite ca nedreptatea să-i conducă pe cei nevinovaţi la disperare şi la moarte. Întăreşte-i în speranţă şi luminează conştiinţa celor care au autoritate în această lume, pentru ca să conducă în dreptate. Amin.

Staţiunea a II-a

Isus ia crucea pe umeri

„Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească” (Mc 15,20).

Isus Cristos stă în faţa soldaţilor care cred că au orice putere asupra lui, în timp ce El este cel prin intermediul căruia „toate au luat fiinţă… şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (In 1,3).

În orice timp, omul a crezut că poate să-l înlocuiască pe Dumnezeu şi să determine de la sine însuşi binele şi răul (cf. Gen 3,5), fără referinţă la Creatorul şi Mântuitorul său. S-a crezut atotputernic, capabil să-l excludă pe Dumnezeu din propria viaţă şi din viaţa semenilor săi, în numele raţiunii, al puterii sau al banului.

Şi astăzi lumea se înclină sub realităţi care încearcă să-l alunge pe Dumnezeu din viaţa omului, cum ar fi laicismul orb care sufocă valorile credinţei şi moralei în numele unei presupuse apărări a omului; sau fundamentalismul violent care ia ca pretext apărarea valorilor religioase (cf. Exortaţia apostolicăEcclesia in Medio Oriente, 29).

Doamne Isuse, tu care ai asumat umilirea şi te-ai identificat cu cei slabi, îţi încredinţăm pe toţi oamenii şi toate popoarele umilite şi suferinde, îndeosebi cele din Orientul martirizat. Dă-le să aibă, în tine, forţa pentru a putea purta cu tine crucea lor de speranţă. Noi îi punem în mâinile tale pe toţi cei care sunt rătăciţi, pentru ca, graţie ţie, să găsească adevărul şi iubirea. Amin.

Staţiunea a III-a

Isus cade întâia oară

„El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea” (Is 53,5).

Cel care ţine luminătorii cerului în mâna sa divină şi în faţa căruia tremură puterile cerurilor, iată-l căzând la pământ, fără a se proteja, sub jugul apăsător al crucii.

Cel care a adus lumii pacea, rănit de păcatele noastre, cade sub povara fărădelegilor noastre.

„Priviţi-l, o credincioşilor, pe Mântuitorul nostru care înaintează pe calea Calvarului. Asuprit de suferinţe amare, forţele îl părăsesc. Să mergem ca să vedem acest eveniment incredibil care depăşeşte înţelegerea noastră şi este greu de descris. Temeliile pământului au fost zdruncinate şi o frică teribilă a pus stăpânire peste cei prezenţi atunci când Creatorul şi Dumnezeul lor a fost zdrobit sub greutatea crucii şi s-a lăsat condus la moarte, din iubire faţă de toată omenirea” (Liturgia caldee).

Doamne Isuse, ridică-ne din nou din căderile noastre, condu din nou spiritul nostru rătăcit la Adevărul tău. Nu permite ca raţiunea umană, pe care tu ai creat-o pentru tine, să se mulţumească cu adevărurile parţiale ale ştiinţei şi tehnologiei fără a încerca să pună întrebările fundamentale ale sensului şi ale existenţei (cf. Scrisoarea apostolică Porta fidei, 12).

Dă-ne, Doamne, să ne deschidem acţiunii Duhului Sfânt, pentru ca să ne conducă la plinătatea Adevărului. Amin.

Staţiunea a IV-a

Isus o întâlneşte pe Mama sa îndurerată

„Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: «Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul». Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei” (Lc 2,34-35.51b).

Rănit şi suferind, purtând crucea omenirii, Isus o întâlneşte pe mama sa şi, în chipul ei, întreaga omenire.

Maria, Mama lui Dumnezeu, a fost prima discipolă a Învăţătorului. Primind cuvântul îngerului, l-a întâlnit, pentru prima dată, pe Cuvântul întrupat şi a devenit templu al Dumnezeului celui viu. L-a întâlnit fără să înţeleagă cum Creatorul cerului şi al pământului a voit să aleagă o tânără, o creatură fragilă, pentru a se întrupa în această lume. L-a întâlnit într-o căutare constantă a Feţei sale, în tăcerea inimii şi în meditarea Cuvântului. Credea că ea e cea care-l caută, însă, într-adevăr, el era cel care o căuta pe ea. Acum, în timp ce poartă crucea o întâlneşte.

Isus suferă văzând-o pe mama sa suferind şi Maria văzându-l pe Fiul său suferind. Însă din această suferinţă comună se naşte o omenire nouă. „Salam ţie! Noi te implorăm, o, Sfântă plină de glorie, Fecioară perpetuă, Născătoare de Dumnezeu, Mamă a lui Cristos. Fă să urce rugăciunea noastră în faţa fiului tău preaiubit pentru ca să ierte păcatele noastre” (Theotokion din Orologion copt, Al-Aghbia37).

Doamne Isuse, în familiile noastre simţim şi noi suferinţele provocate copiilor de către părinţii lor şi părinţilor de către copiii lor. Doamne, fă ca în aceste timpuri dificile familiile noastre să fie locuri ale prezenţei tale, pentru ca suferinţele noastre să se transforme în bucurie. Fii tu sprijinul familiilor noastre şi fă din ele oaze de iubire, de pace şi de seninătate, după imaginea Sfintei Familii din Nazaret. Amin.

Staţiunea a V-a

Simon din Cirene îl ajută pe Isus să ducă crucea

„Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus” (Lc 23,26).

Întâlnirea lui Isus cu Simon din Cirene este o întâlnire tăcută, o lecţie de viaţă: Dumnezeu nu vrea suferinţa şi nu acceptă răul. Acelaşi lucru este valabil pentru fiinţa umană. Însă suferinţa, primită în credinţă, se transformă în cale de mântuire. Aşadar noi s-o acceptăm ca Isus şi să ajutăm la purtarea ei ca Simon din Cirene.

Doamne Isuse, tu l-ai implicat pe om în purtarea crucii tale. Tu ne-ai invitat să împărtăşim suferinţa ta. Simon din Cirene ni se aseamănă şi ne învaţă să acceptăm crucea pe care o întâlnim pe drumurile vieţii.

După exemplul tău, Doamne, purtăm şi noi astăzi crucea suferinţei şi a bolii, dar o acceptăm pentru că tu eşti cu noi. Ea poate să ţintuiască de scaun, dar nu poate împiedica să se viseze; poate să întunece privirea, dar nu poate lovi conştiinţa; poate face urechile surde, dar nu poate împiedica să se asculte; poate lega limba, dar nu poate suprima setea de adevăr. Poate îngreuna sufletul, dar nu poate fura libertatea.

Doamne, vrem să fim discipolii tăi pentru a purta crucea ta în toate zilele; o vom purta cu bucurie şi cu speranţă pentru că tu o porţi cu noi, pentru că tu ai triumfat asupra morţii pentru noi.

Îţi aducem mulţumire, Doamne, pentru orice persoană bolnavă sau suferindă, care ştie să fie martor al iubirii tale, şi pentru orice „Simon din Cirene” pe care tu îl pui pe drumul nostru. Amin.

Staţiunea a VI-a

Veronica şterge faţa lui Isus

„Din partea ta îmi spune inima: «Căutaţi faţa mea». Eu caut, Doamne, faţa ta. Nu-ţi ascunde faţa de la mine, nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău; tu eşti ajutorul meu, nu mă respinge şi nu mă abandona, Dumnezeul mântuirii mele” (Ps 27,8-9).

Veronica te-a căutat în mijlocul mulţimii. Te-a căutat şi în sfârşit te-a găsit. În timp ce durerea ta era la culme, ea a voit s-o aline ştergându-ţi faţa cu o maramă. Un mic gest, dar exprima toată iubirea sa faţă de tine şi toată credinţa sa în tine; a rămas imprimat în amintirea tradiţiei noastre creştine.

Doamne Isuse, faţa ta noi o căutăm. Veronica ne aminteşte că tu eşti prezent în orice persoană care suferă şi care înaintează pe calea sa a Golgotei. Doamne, fă ca să te găsim în cei săraci, fraţii tăi mici, pentru a şterge lacrimile celui care plânge, pentru a ne îngriji de cel care suferă şi a-l susţine pe cel care este slab.

Doamne, tu ne înveţi că o persoană rănită şi uitată nu-şi pierde nici valoarea sa nici demnitatea sa şi că rămâne semn al prezenţei tale ascunse în lume. Ajută-ne să ştergem de pe faţa sa urmele sărăciei şi nedreptăţii, pentru ca imaginea ta în ea să se reveleze şi să strălucească.

Ne rugăm pentru cei care caută Faţa ta şi o găsesc în cea a celor fără locuinţă, a celor săraci şi a copiilor expuşi violenţei şi exploatării. Amin.

Staţiunea a VII-a

Isus cade a doua oară

„Toţi care mă văd îşi bat joc de mine, strâmbă din buze şi dau din cap. Nu te îndepărta de mine, pentru că strâmtorarea este aproape şi nu este cine să mă ajute” (Ps 22,8.12).

Isus este singur sub greutatea interioară şi exterioară a crucii. Este căderea, când greutatea răului devine prea mare şi pare că nu mai există limită pentru nedreptate şi pentru violenţă. Dar el se ridică din nou încă o dată întărit de încrederea infinită pe care o are în Tatăl său. În faţa oamenilor care-l abandonează destinului său, forţa Duhului îl ridică din nou; îl uneşte în întregime cu voinţa Tatălui, aceea a iubirii care poate totul.

Doamne Isuse, la a doua ta cădere recunoaştem multele noastre situaţii care par fără cale de ieşire. Între acestea, cele care derivă din prejudecăţi şi din ură, care împietresc inimile noastre şi conduc la conflictele religioase.

Luminează conştiinţele noastre pentru ca să recunoască, în pofida „divergenţelor umane şi religioase”, că „o rază de adevăr luminează pe toţi oamenii”, chemaţi să meargă împreună – respectând libertatea religioasă – spre adevărul care este numai în Dumnezeu. Astfel, diferitele religii vor putea „să fie împreună pentru a sluji binele comun şi a contribui la dezvoltarea oricărei persoane şi la edificarea societăţii” (Exortaţia apostolică Ecclesia in Medio Oriente, 27-28).

Vino, Duhule Sfânt, ca să-i consolezi şi să-i întăreşti pe creştini, în special pe cei din Orientul Mijlociu, pentru ca uniţi cu Cristos să fie, pe un pământ sfâşiat de nedreptate şi de conflicte, martorii iubirii sale universale. Amin.

Staţiunea a VIII-a

Isus întâlneşte femeile din Ierusalim care-l plâng

„Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: «Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri»” (Lc 23,27-28).

Pe calea Calvarului, Domnul întâlneşte femeile din Ierusalim. Aceste femei plâng suferinţa Domnului ca şi cum ar fi vorba de o suferinţă fără speranţă. Din cruce, ele nu văd decât lemnul, semn de blestem (cf. Dt 21,23), în timp ce Domnul a voit-o ca mijloc de răscumpărare şi de mântuire.

În Pătimire şi în Răstignire, Isus dăruieşte viaţa sa ca răscumpărare pentru mulţi. Astfel el a dat alinare celor care erau asupriţi sub jug şi i-a consolat pe cei mâhniţi. A şters lacrimile femeilor din Ierusalim şi le-a deschis ochii la adevărul pascal.

Lumea noastră este plină de mame mâhnite, de femei rănite în demnitatea lor, violentate de discriminări, de nedreptate şi de suferinţă (cf. Exortaţia apostolică Ecclesia in Medio Oriente, 60). O, Cristoase suferind, fii pacea lor şi balsamul rănilor lor.

Doamne Isuse, cu întruparea ta din Maria „binecuvântată între femei” (Lc 1,42), tu ai înălţat demnitatea oricărei femei. Cu Întruparea ai unificat neamul omenesc (cf. Gal 3,26-28).

Doamne, întâlnirea cu tine să fie mereu un parcurs de speranţă, cu tine şi spre tine care eşti refugiul vieţii noastre şi mântuirea noastră. Amin.

Staţiunea a IX-a

Isus cade a treia oară

„Căci iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care ne gândim că unul singur a murit pentru toţi, ca atare toţi au murit. El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei” (2Cor 5,14-15).

Pentru a treia oară Isus cade sub cruce, încărcat cu păcatele noastre, şi pentru a treia oară încearcă să se ridice din nouă adunând puterile care-i rămân, pentru a continua drumul spre Golgota, refuzând să se lase zdrobit şi să fie învins de ispită.

Începând de la Întruparea sa, Isus poartă crucea suferinţei umane şi a păcatului. A asumat pe deplin şi în mod veşnic natura umană, arătând oamenilor că victoria este posibilă şi că este deschisă calea filiaţiei divine.

Doamne Isuse, Biserica, născută din coasta ta deschisă, este asuprită sub crucea dezbinărilor care îi îndepărtează pe creştinii unii de alţii şi de unitatea pe care tu ai voit-o pentru ei; ei deviază de la dorinţa ta „ca toţi să fie una” (In 17,21) ca Tatăl cu tine. Această cruce apasă cu toată greutatea ei asupra vieţii lor şi asupra mărturiei lor comune. Dă-ne, Doamne, înţelepciunea şi umilinţa, pentru a ne ridica din nou şi a înainta pe calea unităţii, în adevăr şi în iubire, fără a cădea în ispita recurgerii numai la criteriile intereselor personale sau sectare, în faţa dezbinărilor de care ne lovim (cf. Exortaţia apostolică Ecclesia in Medio Oriente, 11).

Dă-ne să renunţăm la mentalitatea de dezbinare „ca nu cumva să devină zadarnică crucea lui Cristos” (1Cor 1,17). Amin.

Staţiunea a X-a

Isus este despuiat de haine

„Îşi împart între ei hainele mele şi au aruncat sorţii pentru tunica mea” (Ps 22,19).

La plinirea timpurilor, tu ai îmbrăcat, Doamne Isuse, omenitatea noastră, tu ale cărui „poale ale mantiei umpleau templul” (Is 6,1); de acum tu umbli în mijlocul nostru şi cei care ating poala hainelor tale se vindecă. Dar tu ai fost despuiat şi de această haină, Doamne! Ţi-am furat haina şi tu ne-ai dat şi tunica (cf. Mt 5,40). Ai permis ca vălul cărnii tale să fie sfâşiat pentru ca din nou să fim admişi în prezenţa Tatălui (cf. Evr 10,19-20).

Credeam că ne putem realiza de la noi înşine, independent de tine (cf. Gen 3,4-7). Ne-am regăsit goi, însă în iubirea ta infinită tu ne-ai îmbrăcat cu demnitatea de fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi cu harul tău sfinţitor.

Dăruieşte, Doamne, fiilor din Bisericile orientale – despuiate de diferite dificultăţi, uneori chiar de persecuţie, şi slăbite de emigraţie – curajul de a rămâne în ţările lor pentru a anunţa Vestea Bună.

O, Isuse, Fiul omului, care te-ai dezbrăcat pentru a ne revela creatura nouă înviată din morţi, sfâşie în noi vălul care ne desparte de Dumnezeu şi ţese în noi prezenţa ta divină.

Dă-ne să învingem frica în faţa evenimentelor vieţii care ne despoaie şi ne prezintă goi, şi să îmbrăcăm omul nou de la Botezul nostru, pentru a anunţa Vestea Bună, proclamând că tu eşti singurul Dumnezeu adevărat care conduce istoria. Amin.

Staţiunea a XI-a

Isus este pironit pe cruce

„Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit. Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: «Isus Nazarineanul, regele iudeilor»” (In 19,16a.19).

Iată-l pe Mesia cel aşteptat, atârnat pe lemnul crucii între doi tâlhari. Cele două mâini care au binecuvântat omenirea sunt străpunse. Cele două picioare care au călcat pe pământul nostru pentru a anunţa Vestea Bună sunt atârnate între cer şi pământ. Ochii plini de iubire care, cu o privire, au vindecat bolnavii şi au iertat păcatele noastre, nu mai fixează decât cerul.

Doamne Isuse, tu ai fost răstignit pentru fărădelegile noastre. Tu îl rogi pe Dumnezeu Tatăl şi mijloceşti pentru omenire. Fiecare lovitură de ciocan răsună ca o bătaie a inimii tale jertfite.

Cât sunt de frumoase pe muntele Calvar picioarele Celui care anunţă Vestea Bună a mântuirii. Iubirea ta, Isuse, a umplut universul. Mâinile tale străpunse sunt refugiul nostru în nelinişte. Ele ne primesc de fiecare dată când abisul păcatului ne ameninţă şi noi găsim în rănile tale vindecarea şi iertarea.

O, Isuse, noi te rugăm pentru toţi tinerii care sunt asupriţi de disperare, pentru tinerii victime ale drogurilor, ale sectelor şi ale perversiunilor.

Eliberează-i de sclavia lor. Să-şi înalţe ochii şi să primească Iubirea. Să descopere fericirea în tine şi mântuieşte-i tu, Mântuitorul nostru. Amin.

Staţiunea a XII-lea

Isus moare pe cruce

„Isus a strigat cu glas puternic: «Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu». Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul” (Lc 23,46).

Din înălţimea crucii, un strigăt: strigăt de abandonare în momentul morţii, strigăt de încredere în suferinţă, strigăt al naşterii unei vieţi noi. Iată-te atârnat de Pomul Vieţii, încredinţând sufletul tău în mâinile Tatălui, făcând să ţâşnească viaţa din belşug şi modelând noua creatură. Şi noi înfruntăm astăzi provocările din această lume: simţim că valurile preocupărilor ne acoperă şi fac să se clatine încrederea noastră.

Dă-ne, Doamne, forţa de a şti în interiorul nostru că nici o moarte nu ne va învinge, atât timp cât noi ne vom odihni în mâinile tale care ne-au format şi ne însoţesc.

Şi fiecare dintre noi să poată exclama:

„Ieri, eram răstignit cu Cristos,

astăzi, sunt glorificat cu el.

Ieri, eram mort cu el,

astăzi, sunt viu cu el.

Ieri, eram înmormântat cu el,

astăzi, am înviat cu el” (Grigore Nazianzenul).

În întunericul nopţilor noastre, noi te contemplăm. Învaţă-ne să ne îndreptăm spre Cel Preaînalt, Tatăl tău ceresc.

Astăzi ne rugăm pentru ca toţi cei care promovează avortul să conştientizeze că iubirea nu poate să fie decât izvor de viaţă. Ne gândim şi la apărătorii eutanasiei şi la cei care încurajează tehnici şi proceduri care pun în pericol viaţa umană. Deschide inimile lor, pentru ca să te cunoască în adevăr, pentru ca să se angajeze în edificarea civilizaţiei vieţii şi iubirii. Amin.

Staţiunea a XIII-a

Isus este coborât de pe cruce şi pus în braţele Mamei

„Văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!». Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!»” (In 19,26-27a).

Doamne Isuse, cei care te iubesc rămân alături de tine şi păstrează credinţa. În ora agoniei şi a morţii, când lumea crede că răul triumfă şi că glasul adevărului şi al iubirii, al dreptăţii şi al păcii tace, credinţa lor nu dispare.

O, Marie, în mâinile tale noi punem pământul nostru. „Cât de trist este a vedea acest pământ binecuvântat suferind în fiii săi care se sfâşie între ei cu îndârjire şi mor!” (Exortaţia apostolicăEcclesia in Medio Oriente, 8). Pare că nimic nu poate suprima răul, terorismul, omuciderea şi ura. „În faţa crucii pe care fiul tău şi-a întins mâinile sale neprihănite pentru mântuirea noastră, o, Fecioară, noi ne prosternăm în această zi: dă-ne pacea” (Liturgia bizantină).

Ne rugăm pentru victimele războaielor şi ale violenţei care devastează, în acest timp al nostru, diferite ţări din Orientul Mijlociu, precum şi alte părţi din lume. Ne rugăm pentru ca refugiaţii şi cei care migrează forţat să se poată întoarce cât mai curând în casele lor şi în ţinuturile lor. Fă, Doamne, ca sângele victimelor nevinovate să fie sămânţa unui nou Orient mai fratern, mai paşnic şi mai drept, şi ca acest Orient să recupereze strălucirea vocaţiei sale de leagăn de civilizaţii şi de valori spirituale şi umane.

Stea a Orientului, arată-ne venirea Zorilor! Amin.

Staţiunea a XIV-a

Isus este înmormântat

„A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, şi a adus un amestec de mir şi aloe, cam de o sută de litre. Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiurile aromatice, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei” (In 19,39-40).

Nicodim primeşte trupul lui Cristos, se îngrijeşte de el şi-l depune într-un mormânt, în mijlocul unei grădini care aminteşte de grădina creaţiei. Isus se lasă îngropat aşa cum s-a lăsat răstignit, în aceeaşi abandonare, în întregime „încredinţat” în mâinile oamenilor şi „perfect unit” cu ei „până la somnul sub lespedea mormântului” (Sfântul Grigore de Narek).

A accepta dificultăţile, evenimentele dureroase, moartea, cere o speranţă puternică, o credinţă vie.

Piatra pusă la intrarea mormântului va fi dată la o parte şi o nouă viaţă va învia.

De fapt, „am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4).

Am primit libertatea de fii ai lui Dumnezeu pentru a nu ne întoarce la sclavie; viaţa ne-a fost dată din belşug, pentru a nu ne mai mulţumi cu o viaţă lipsită de frumuseţe şi de semnificaţie.

Doamne Isuse, fă din noi fii ai luminii care nu se tem de întuneric. Te rugăm astăzi pentru toţi cei care caută sensul vieţii şi pentru cei care au pierdut speranţa, pentru ca să creadă în victoria ta asupra păcatului şi asupra morţii. Amin.

sursă:  L’Osservatore romano, 24 martie 2013
traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Distribuie cu: