IUBIREA nu este iubită
Distribuie cu:
Odată Francisc de Assisi mergea de unul singur în preajma Bisericii Sfânta Marie a Porţiunculei, plângând şi tânguind-se foarte tare. Un om cucernic, auzindu-l, crezu că suferă din cauza vreunei boli sau nenorociri şi, înduioşat, îl întrebă de ce plângea aşa de tare. Îi spuse, aşadar, Francisc: «Plâng din cauza suferinţei Domnului meu. Din iubire faţă de El nu cred că ar trebui să-mi fie ruşine să merg pe stradă şi să plâng cu durere». Auzind acestea, și omul cel cucernic se alătură lui Francisc, plângând și lamentându-se.
Deseori, ridicându-se de la rugăciune, ochii îi păreau plini de sânge, atât erau de înroşiţi din cauza plânsului. Şi nu se mulţumea doar cu lacrimi, ci, în amintirea suferinţelor lui Cristos, postea, renunţând la mâncare şi apă. (Izvoare Franciscane, nr. 1413)
Traducere: fr. Măgdici Adrian OFMConv