Distribuie cu:

La Institutul Teologic Franciscan din Roman, vineri, 28 februarie 2014, s-a desfăşurat Masa rotundă a studenţilor intitulată: «Prin mângâierile filosofiei spre curajul sfinţeniei» organizată de Facultatea de Filozofie Ioan Duns Scotus în colaborare cu Facultatea de Teologie Pastorală.

Moderatorul acestei mese rotunde a fost pr. asist. univ. dr. Cristian Dumea, care a prezentat expunerile ce vor fi tratate şi anume:

• Boethius şi „mângâierile” filosofiei – fr. Puşcaşu Bogdan
• Credinţă şi raţiune în viziunea lui Edith Stein – fr. Saranci Daniel Antonio
• Sfântul Francisc, model de trăire a sărăciei – fr. Hortolomei Ciprian Mihai
• Fericitul Tereza de Calcutta, misiune şi provocare actuală – fr. Robu Iulian

În continuare, a urmat prima temă denumită: Boethius şi „mângâierile” filosofiei, unde fr. Puşcaşu Bogdan, a menţionat două lucruri importante pentru a înţelege gândirea lui Boethius, faptul că a încercat să îmbine credinţa şi raţiunea şi a încercat să-i concilieze pe Platon şi Aristotel. Boethius prin opera sa „Mângâierile filosofiei” ne propune spre reflecţie: „consolarea” ca pregătire mentală pentru moarte prin întărirea convingerilor.

Filosofia personificată într-o femeie distinsă şi impunătoare îi apare, îl dezmeticeşte din somnolenţa în care-l cufundase disperarea, îl ceartă că nu îşi păstrează seninătatea pe care ar trebui să o aibă întotdeauna cel care s-a adâncit în studiul filosofiei, apoi îl mângâie şi-i propune să îl vindece de această boală. Filosofia stabileşte astfel diagnosticul bolilor noastre sufleteşti.

Boethius caută un răspuns la două probleme: care este finalitatea lumii? Şi răspunde afirmând că binele, adică fericirea, şi dacă lumea condusă de Dumnezeu este în acord cu binele. Până acolo însă parcurge câteva etape: purificarea intelectului de pasiuni, întărirea şi clarificarea convingerilor corecte, identificarea unei definiţii adecvate a fericirii şi a binelui. Filosofia împinge discuţia înspre contextul creştin al problemei. Această manieră de a arăta că adevărurile credinţei izvorăsc în mod natural din cele ale filosofiei.

O altă temă abordată a fost cea susţinută de fr. Saranci Daniel Antonio intitulată: Credinţă şi raţiune în viziunea lui Edith Stein. Pentru Edith Stein, preocuparea filosofică centrală a fost esenţa omului în structura lui psiho-fizică în faţa lui Dumnezeu. Parcursul gândirii ei este trecerea de la o fenomenologie a persoanei deschisă către metafizică şi teologie la o antropologie „teocentrică” tot mai orientată către teologia mistică.

Criza cunoaşterii obiective şi criza de recunoaştere a legitimităţii adevărului revelat sunt caracteristice ale epocii moderne cât şi cea contemporană în care se afirmă valori precum libertatea individului, cunoaşterea subiectivă şi relativismul, rod al scepticismului teologic.

Într-o epocă aflată în criză spirituală din cauza raţionalismului ei utilitar care a sufocat glasul raţiunii şi al credinţei, filosoful Edith Stein reunifică în persoana sa dăruită total lui Dumnezeu raţiunea şi credinţa, într-un mod care aminteşte de unitatea între raţiune şi credinţă la Sfântul Toma.

Calea credinţei ne dă mai mult decât cea a cunoaşterii filosofice: Dumnezeu este aproape de persoana umană, o iubeşte şi e milostiv, este faţă de ea o certitudine care nu este proprie unei cunoaşteri naturale. Calea credinţei este un drum întunecat. Dumnezeu Însuşi îşi potriveşte limbajul la nivelul omului, pentru ca la sfârşit să ne permită să culegem ceea ce este greu de înţeles.

Trecerea de la „mângâierile filosofiei” spre „curajul sfinţeniei” a fost făcută de către fr. Hortolomei Ciprian Mihai, prin tema: Sf. Francisc, model de trăire a sărăciei. Sfântul Francisc a ales pentru el şi pentru fraţii săi apelativul de „minori” pentru a indica voinţa sa de a fi alături de săraci. Alegerea lui Francisc de al urma gol, pe Cristos gol, nu era un element nou în epoca sa. Parametrii sărăciei au fost oferiţi lui Francisc de contextul social în care trăia, însă rădăcinile ei erau cufundate în Evanghelie.

Ideea centrală o regăsim în pactul făcut dintre lume şi fraţi, care afirmă că dacă fraţii se vor îndepărta de sărăcie şi lumea se va îndepărta de ei. Dar dacă vor rămâne îmbrăţişaţi de Domniţa Sărăcie, lumea îi va hrăni, pentru că au fost daţi lumii pentru salvarea sa. În sinteză, Sf. Francisc rămâne un model în trăirea sărăciei pentru că a ajuns să trăiască imitarea lui Cristos sărac şi iubirea faţă de săraci.

Ultima temă: Fer. Tereza de Calcutta, misiune şi provocare actuală, a fost susţinută de către  fr. Robu Iulian unde a reliefat un model de exemplu autentic de caritate creştină, pe Maica Tereza. Asemenea Sfântului Francisc ea a înţeles faptul că trebuie să te detaşezi de lucrurile materiale astfel încât să ne simţim liberi în interiorul nostru şi să ne încredem în providenţă.

Maica Tereza era convinsă că „doar iubirea şi umilinţa vor cuceri lumea”, şi că rugăciunea face adevărate minuni chiar şi în timpurile noastre moderne. Subliniază faptul că dacă ne vom ruga vom crede; dacă vom crede vom iubi; dacă vom iubi, vom sluji ca să creştem în sfinţenie.

Fericita Tereza este un adevărat model de trăire evanghelică care a transmis lumii un mesaj şi anume acela de a nu se anula demnitatea fiinţei umane care este atât de preţioasă în ochii Domnului. Ea a văzut în fiecare suferind chipul lui Cristos, care s-a întrupat şi a acceptat să moară pe cruce fără păcat, pentru a ne răscumpăra pe noi de toate păcatele. Într-un mod vizibil a reuşit să schimbe India, contestându-i valoarea fatalistă şi revendicând valoarea de neînlocuit  a persoanei.

La încheierea mesei rotunde părintele Cristian Dumea a făcut o analiză de ansamblu a tuturor temelor susţinute şi a concluzionat că în alegerile noastre trebuie să fim împotriva curentului şi să avem curaj în căutarea adevărului, curaj în a înainta în sfinţenie.

fr. Mihai Percă

Distribuie cu: