Distribuie cu:

Lăudat să fii, Doamne, pentru sora noastră moarte¹…

O meditație asupra actului de a muri
Formare franciscană – inspirații (partea a 20-a)

Traducere: Pr. Damian Gheorghe Pătrașcu,
Ministru provincial

„Adevărata modalitate de a ne pregăti pentru moartea în Domnul Isus înseamnă a trăi împreună cu el sacrificiile, nedreptățile și umilirile pe care viața le poartă întotdeauna cu sine.”².

Acum câțiva ani, unul dintre prietenii mei mi-a cerut să celebrez funeraliile tatălui său. Familia trăia într-un oraș modern și, am putea spune, urma obiceiurile și mentalitatea modernă a unui mare conglomerat. Ei bine, nepoții nu au fost invitați la Liturghia de înmormântare a bunicului lor. Părinții mi-au explicat că odraslele lor fuseseră lăsate anume acasă, pentru că, fiind încă la o vârstă fragedă, să nu cumva să se sperie, văzându-și bunicul mort, întins în sicriu, și că îi vor fi adus mai târziu, pentru praznic. Astfel – îmi explicau ei cu toată seriozitatea și convingerea – cei mai tineri ai familiei vor fi fost protejați de vreo posibilă traumă psihologică.

După celebrarea funeraliilor, ne-am adunat cu toții la un restaurant, pentru masa de praznic. Adolescenții nu erau deloc interesați de conversațiile adulților, și se dedicau cu patimă, jocurilor de pe internet. Din curiozitate, am aruncat o privire spre ecranele telefoanelor lor, pentru a vedea ce fel de jocuri îi fascinau pe acei adolescenți. Ei bine, era vorba de jocuri de război, unde cadavrele cădeau repede și în abundență la pământ. Cu cât masacrau și ucideau mai mulți oameni, cu atât erau mai fericiți…, dar pe bunicul lor mort nu l-ar fi putut vedea, în moartea lui, pentru ultima dată!

Poate că așa ne comportăm și noi, în timpul vieții noastre, nevrând să ne gândim la moartea noastră deloc. Între timp, în fiecare clipă, ne apropiem de întâlnirea cu ea. De aici necesitatea de a medita asupra propriei morți (cf. CBC 104), pentru a fi pregătiți nu numai să o întâlnim, dar și să intrăm, prin ea, în spațiul ultim al laudei și al contemplării lui Dumnezeu³.

Fiecare dintre noi va gusta moartea. Gândul la ea îl deprimă pe cel care este fixat asupra bunurilor acestei vieți și care intră în fibrilație dacă cumva nu le obține. Uneori, în situații emoționale dificile sau de boală, vederea morții pare o consolare pentru cel care este deprimat de viața de fiecare zi. Viața, care în mod normal este obiectul unei mari dorințe, este trăită ca ceva foarte fugitiv și fragil. Omul, care este țărână, se reîntoarce în țărână (cf. Gen 3, 19). Experimentăm acest lucru atunci când ne mor cei dragi, ori atunci când vedem la televizor persoane care sunt ucise în atentate teroriste sau războaie. Totuși, ne așteptăm să ne trăim viața în mod natural, ori să o încheiem după o boală mai scurtă sau mai lungă, ori să ne stingem, ca o lumânare, după ani mulți de bătrânețe. Cu toate acestea, indiferent de vârsta sau de starea noastră de sănătate, ar trebui să avem și dispoziția de a o primi pe sora moarte atunci când, poate pe neașteptate, ne va vizita și ne va lua cu sărutul ei.  

În Sfânta Scriptură, moartea este prezentată nu numai ca o etapă asociată sfârșitului vieții, dar și ca o persoană. Poate fi percepută în orice boală și în pericole de tot soiul. Prezența ei grevează asupra omului, care poate intra în alianță cu ea atunci când îl refuză pe Dumnezeu. În acel moment experimentează sfârșitul vieții sale, ca intrare într-o a doua moarte. Condamnarea veșnică și infernul devin rodul unei vieți trăite rău și fără Dumnezeu. Această a doua moarte, rea, este inextricabil legată de persistența în păcat și de colaborarea cu Satana (cf. Înț 1,13.2,24; Ap 20,13-15). Omul are o alegere de făcut: poate să treacă la o viață cu Dumnezeu, atunci când acceptă să intre într-un proces de convertire continuă. Credinciosul apreciază viața veșnică, și este dispus să-și dea viața pentru Dumnezeu. Din momentul învierii, raportul dintre om și moarte se schimbă. Ucenicul lui Cristos se simte chemat să trăiască orice fel de moarte în contextul morții Domnului său. Experimentează că poruncile și Legea dau putere să cunoască păcatul, dar nu dau forță să trăiască fără să păcătuiască. Din acest motiv, creștinul știe că are nevoie de harul lui Dumnezeu, pentru a păcătui cât mai puțin, și pentru a putea să se ridice din păcat. Iar acest har îl primește la botez, îl imploră cu rugăciunea și îl face să rodească printr-o viață de asceză. Învață în cursul vieții sale să moară păcatului, făcând să moară concupiscențele care îl fac să păcătuiască⁴.

Maiestuoasele picturi care îl reprezintă pe Sfântul Francisc, și care conțin și țeastă de om, nu reprezintă în mod necesar adevărul despre relația Sfântului din Assisi cu sora moarte. Viziunea lui despre moarte este înrădăcinată în Biblie. Sărăcuțul invită persoanele să-și amintească totdeauna de Domnul și de poruncile sale, în pofida păcatelor și a preocupărilor. Vrea cu orice chip să-i provoace la convertire și ca aceștia să-l laude pe Domnul. Ne amintește că în momentul morții, omul va pierde toate bogățiile sale, puterea și cunoașterea pe care credea că le posedă, la fel ca și trupul, care va fi mâncat de viermi (cf. 2Lf 83.85). Calea dreaptă este cea care face pocăință, pentru că degrabă va muri. Trebuie să facă binele și să evite răul. Ne amintește că în proprietatea noastră sunt numai viciile și păcatele (cf. Rns 17, 7), și că am fost eliberați de iubire, de umilință și de pomană (cf. 2Lf 30, 31). După Sfântul Francisc, în actul de a reflecta asupra sfârșitului vieții noastre trebuie să rămânem aproape de Răstignit. De la Cel PreaÎnalt învățăm cum să ne dăruim viața. Vedem că Sfântul Francisc, în ciuda suferințelor și a bolilor de care suferea, merge cu bucurie în întâmpinarea morții, cu mare libertate, binecuvântându-i pe frații săi și lăudându-l pe Domnul și cântând (cf. 2Cel 214-217). Din biografia Sfântului aflăm că el medita adeseori la moarte, iar cu doi ani înainte, începe să o facă în fiecare zi (cf. 1Cel 109). Putem intui că acesta a fost rodul unirii lui cu Isus, care l-a eliberat de incertitudine și de frica care este asociată de obicei sfârșitului vieții, iar acestea i-au procurat o mare bucurie. El își celebrează moartea ca și cum ar fi o liturgie cu ajutorul căreia trebuie să se conformeze întru totul lui Cristos. Pentru el, drama nu este atât moartea, cât mai ales separarea de Domnul. Trăiește astfel întâlnirea cu sora moarte ca un Paște personal, un transitus în timpul căruia se va naște la o nouă viață⁵.

Deși viața noastră pământească este, fără îndoială, importantă și prețioasă, și trebuie să avem grijă de ea, este bine să ne amintim că ea nu este valoarea supremă. Atunci când acest lucru este uitat, accentele sunt mutate într-o cu totul altă direcție. Ce nu se face pentru a mai trăi măcar o zi? Uneori acest lucru este în detrimentul relației cu Dumnezeu și cu persoanele; probabil am experimentat și noi acest lucru, mai ales recent, în timpul pandemiei, când viața fiecăruia era ca un fir de ață. Ca și viața, la fel și moartea este pentru noi o oportunitate pe care nu trebuie să o risipim. Învățăm acest lucru în practica vieții, așa cum învățăm o limbă străină: ascultând-o cum este pronunțată și văzând cum persoanele reacționează la sunetul cuvintelor care sunt rostite⁶. Și noi putem să ne pregătim la trecerea noastră ascultând ceea ce Răstignitul și cei care l-au urmat ne spun prin moartea Lui. În acest fel, învățăm ceea ce noi înșine am vrea să le spunem altora în ultimele momente ale vieții noastre. Moartea noastră trebuie să aibă un sens, cu ajutorul vieții pe care am dus-o. De aceea, pregătirea pentru trecere trebuie să fie o perioadă asociată cu o profundă reflecție și cu o intensă muncă spirituală. Este vorba de un proces individual și, cu toată probabilitatea, va fi diferită caz după caz. Cu toate acestea, există unele lucruri de ținut minte, cu conștiința că următoarea listă nu este completă:

1. Amintește-ți de rugăciune, de reculegere și de trecerea iminentă.
2. Preocupă-te să ai o viață sacramentală profundă: Spovadă, Euharistie și Ungerea Bolnavilor.
3. Nu neglija spiritul de pocăință și de reconciliere. Acesta te va ajuta, înainte să mori, să-ți purifici inima și să experimentezi pacea și concordia cu Dumnezeu și cu aproapele.
4. Încrede-te în iubirea și milostivirea lui Dumnezeu.
5. Iubește-l pe aproapele și fii milostiv cu el. Cere Domnului seninătate și binecuvântare. Evită amărăciunile, pesimismul și lamentările.
6. Amintește în rugăciune comunitatea ta și persoanele apropiate ție. Comunitatea religioasă, prezența fizică și spirituală a confraților și a prietenilor sunt un ajutor prețios atunci când suntem pe patul de moarte. A împărtăși cu ceilalți propriile sentimente și gânduri poate fi foarte important pentru tine și pentru ceilalți.
7. Ai grijă de sănătatea ta: o activitate fizică și mintală, cât și o asistență terapeutică adecvată ajută în acest sens.
8. Asigură-te că toate ale tale le-ai aranjat, astfel ca să nu lași colecții de probleme și chestiuni suspendate. Pentru ceilalți lasă ceva care să fie o specie de dar spiritual special.

Odată, după înmormântarea unei fete foarte tinere, care se înecase într-un lac, unul din familie m-a întrebat: Cum e posibil ca Dumnezeu să fi permis ca acest lucru să se întâmple? Ea era foarte evlavioasă și se ruga continuu? Și, totuși, noi ne rugăm deseori, spunând: de moarte neașteptată și neprevăzută, ferește-ne, Doamne! Nici astăzi nu știu răspunsul la multe întrebări de acest fel: De ce moare un copil inocent? De ce mor persoane nevinovate și credincioase? Acestea sunt ceea ce credincioșii numesc mistere. Pe de altă parte, sunt convins că o moarte neașteptată are loc numai atunci când nu suntem pregătiți să o primim. 

Fra Piotr STANISŁAWCZYK
Delegat General pentru Formare

***

Sursa: https://www.ofmconv.net/lodato-sii-signore-per-la-nostra-sorella-morte-una-meditazione-sul-morire/ 

1. Laudato si’, mi’ Signore, per sora nostra morte corporale, da la quale nullu homo vivente po’ skappare: guai a quelli ke morrano ne le peccata mortali; beati quelli ke trovara` ne le Tue santissime voluntati, ka la morte secunda no ’l farra` male. Laudate e benedicete mi’ Signore e rengraziate e serviateli cum grande humilitate (San Francesco d’Assisi, Cantico di frate sole FF 263). ↩︎
2. Ordine dei Frati Minori Conventuali, Discepolato francescano,  Roma 2022, n. 169, https://ofmconv.net/download/discepolato-francesc-ratio-stud-2022/?wpdmdl=51910&refresh=64a5a6fa64a5e1688577786, 27.03.2024. ↩︎
3. Cf. Św. Bonawentura, Trzy drogi albo inaczej ogień miłości, n. 7, in: Pisma ascetyczno-mistyczne, trad. e a cura di Cecylian Niezgoda OFMConv, Warszawa 1984, p. 17. ↩︎
4. Cf. Pierre Grelot, Śmierć, in: Słownik teologii biblijnej, a cura di Xavier Leon-Dufour, Poznań 1990, p. 940-950. ↩︎
5. Cf. Andre Menard OFMCap, Śmierć, in: Leksykon duchowości franciszkańskiej, a cura di Emil Kumka OFMConv, Kraków-Warszawa 2016, p. 1896-1904. ↩︎
6. Cf. Raniero Cantalamessa OFMCap, Siostra śmierć, Kraków 1994, p. 27-28. ↩︎

Distribuie cu: