Loading...

Întâlnirea Comisiei de formare inițială

În ziua de vineri, 8 ianuarie 2021, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a avut loc întâlnirea Comisiei pentru formarea inițială.

Întâlnirea Comisiei de formare inițială la Roman

Distribuie cu:

Principalele puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii au fost împărtășirea experienței din fiecare realitate formativă a Provinciei din prima etapă a acestui an, programări pentru anul în curs, propuneri.

De-a lungul discuțiilor s-a pus accentul pe necesitatea de a da parcursului formativ o anumită continuitate, ținând cont de principalele arii formative – umană, intelectuală, spirituală și franciscană -, promovând pe parcursul diferitelor etape de formare valori comune precum: studiul, viața spirituală, disciplina, cultivarea simțului de apartenență și întreținerea spiritului fraternității, educarea la responsabilitate, cunoașterea istoriei Provinciei noastre și a fraților care s-au dedicat cu mult zel răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu și edificării Bisericii pe meleagurile noastre.

De asemenea, s-a stabilit calendarul principalelor întâlniri pentru anul curent:
20 februarie – Întâlnirea tuturor formatorilor la Casa de Postulandat de la Prăjești;
29 mai – Întâlnirea tuturor formanzilor.

În rugăciunea finală i-am mulțumit Domnului, izvorul oricărei chemări, pentru toate harurile pe care le-a revărsat asupra noastră, invocând pe mai departe binecuvântarea sa asupra tuturor formatorilor și formanzilor implicați în procesul formativ.    

Distribuie cu: