Loading...

Inspirația duhului adevărului

„Când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul” (In 16,13). Citim în Cartea Înțelepciunii: „Fascinația viciului întunecă cele bune și agitația pasiunii tulbură mintea nevinovată” (Înț 4,12).

Inspirația duhului adevărului (© Nicola Bianchi / Arhiva MSA)

Distribuie cu:

Fascinația înseamnă lingușire, adică înșelăciune prin laudă. Fascinația viciului este lauda lingușirii ori înșelăciunea pe care o propune bunăstarea lumii, care întunecă bunurile spirituale, iar nestatornicia concupiscenței trupești mâhnește sufletul. Dar când va veni Duhul adevărului, care luminează inima omului, atunci vă va călăuzi în tot adevărul și va alunga orice fățărnicie.

Stă scris în evanghelia după Ioan că îngerul Domnului cobora în piscină: apa se agita și unul se însănătoșea (cfr. In 5,4). Când îngerul Domnului, adică harul Duhului Sfânt, coboară în piscină, ceea ce vrea să însemne în inima celui păcătos, atunci mintea se agită cu apa părerii de rău și „unul” este însănătoșit, anume adevăratul penitent, care trebuie să fie „unul”, să nu existe, așadar, diferențe între gură și inimă. „Când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi”, anume va revărsa în voi „tot adevărul”. Amintește-ți bine că așa cum o viață nu poate veni de nicăieri, tot așa nici omul nu poate săvârși fapte cu adevărat bune fără Duhul adevărului. […].

Te rugăm, așadar, Doamne Isuse, care te-ai înălțat din această lume la Tatăl sub chipul fragilității noastre, să ne atragi la tine prin legătura iubirii. Te rugăm nu ne învinovăți pentru păcatele noastre, ci să ne ajuți să urmăm dreptatea celor sfinți, să ne reverși frica de judecata ta și să ne copleșești cu Duhul adevărului care să ne călăuzească în tot adevărul. Binevoiește a rândui toate acestea, tu care ești binecuvântat și slăvit în toți vecii vecilor. Și tot sufletul să zică: Amin, aleluia!

Predicile Sfântului Anton de Padova, Duminica a IV-a din Timpul Paștelui, III,15-16

***

Există momente când vrem să vedem tot, să știm tot, să simțim tot, să evadăm din propriile vieți în necunoscut. Da, uneori e legitim! Dar încotro? Cu ce preț? Cu ce scop? Uneori doar de dragul evadării din rutină, doar să mai prindem nițică fascinație de ceea ce ne înconjoară. Iar o atare experiență presupune inspirație. Pentru a nu avea parte de rătăciri garantate.

Sfântul Anton propune, cum altfel decât inspirat, necesitatea adevărului în experiența lumii. Există așteptări, lucruri, situații, locuri care pot sabota și intoxica sufletul. Fascinația viciului ori înșelăciunea întruchipată de vanitatea lumii adesea întunecă bunurile spirituale, iar nestatornicia ei îi produce sufletului încrețituri.

E firesc să avem așteptări, să visăm, să ne imaginăm succesul atins la fiecare secundă, însă atingerea unui țel, unui măreț vis ar trebui să ne găsească, la sosire, întregi, „unul”. Aceeași la plecare, aceeași după linia de sosire. „Să nu existe diferențe între gură și inimă”. Orice urcuș, evadare, experiență să însemne îmbogățire lăuntrică, nu discrepanțe ale ființei. Derapajul și falimentul multor vieți se explică și prin interesul excesiv arătat lucrurilor efemere, chipului lumii care trece, pe când lucrurile veșnice, stabile, lăuntrice nu își găsesc loc în agenda zilei.

Când vrem să vedem tot, când vrem să știm tot, când ne dorim o ieșire din rutină, să ne mai căutăm sinele, să ținem cont și să nu dăm întâietate ambalajului mai mult decât conținutului, mai mult aspectului exterior decât esenței. Adică să nu ne preocupăm mai mult de lucrurile din afară decât cele dinăuntru, de grijile și frumusețile vizibile, exterioare decât de frumusețile lăuntrice. E oarecum mai lesne să fim fascinați de lucruri palpabile, fizice, apropiate, dar ele comportă un risc al vanității. E ca și cum ne-am arăta îngrijorați de igiena trupească fără să ne pese nici cât negru sub unghie igiena sufletească.

Pentru a păstra coeziunea ființei, identitatea neștirbită e necesară, bănuiesc, inspirația pe care o aduce Duhul adevărului, așa cum era convins sfântul Anton, care să ne călăuzească în tot adevărul. Și asta să o simțim zilnic pe pielea noastră.

***

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXVI, nr. 155, iulie-august 2019.

Distribuie cu: