Loading...

Îndemn pentru Postul Mare

Distribuie cu:

Miercurea cenusii

Miercurea cenusii

După ce am celebrat Capitolul provincial, ne aflăm acum în plin Capitul general şi, surprinzător, în faţa unei decizii istorice a papei Benedict al XVI-lea; sunt momente de discernământ, de reflecţie şi programare. În urma discuţiilor frăţeşti se desprinde o concluzie încurajatoare: dorinţa fraţilor de a trăi mai bine chemarea primită. Pornind de la acest fapt vreau să vă adresez un scurt îndemn, pentru a pune în  practică intenţiile bune pe care le aveţi şi pentru a pune în valoare timpul liturgic pe care l-am început.

Prima lectură a liturghiei din Miercurea Cenuşii accentuează o determinată atitudine interioară: «sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele»  (Io 2,12). Aceasta este atitudinea la care vreau să mă opresc, şi cred că acum cel mai important lucru este să privim mai atent înăuntru nostru pentru a urma un drum personal de convertire, adică pentru a concretiza, printr-un program concret, intenţiile noastre bune. Această perspectivă este propusă şi întărită de Isus: «nu e păcat ce intră în om, dar ce iese din inima omului». Mai mult, unul din psalmi ne spune:«inima omului este un abis». În concret constatăm cum de multe ori ne ies din inimă, chiar involuntar, adevăratele noastre sentimente, iar gesturile non-verbale trădează uneori convingeri mai puţin evanghelice, periclitând coerenţa cu valorile pe care le proclamăm, punând în pericol însăşi mărturia noastră.

În accepţie biblică convertirea inimii este un proces de purificare a sentimentelor, a gândurilor, a dorinţelor noastre cele mai adânci şi conformarea lor cu idealurile pe care am decis să le urmăm, mai precis cu spiritul Regulii noastre, a Evangheliei, adică cu sentimentele lui Cristos: «Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră»(Mc 12,34). Convertirea inimii ne face să ne întrebăm: unde este comoara noastră? Unde sunt aspiraţiile, idealurile noastre cele mai profunde, şi spre ce sunt îndreptate gândurile noastre? Postul Mare este «timpul potrivit» al convertirii. Aşadar să ordonăm viaţa şi gândurile noastre, inima noastră, printr-o confruntare a vieţii concrete cu principiile evanghelice şi cu spiritul franciscan. E timpul să examinăm viaţa de credinţă şi virtuţile ce ne caracterizează şi să vedem cum trăim simplitatea şi umilinţa, austeritatea şi sobrietatea, transparenţa şi curăţia…

Este onest ca, înainte să predicăm prin cuvinte, să privim spre propria inimă şi spre comunitatea în care trăim la lumina îndemnurilor Sfântul Francisc, în spiritul capitolului 16 din Regula neconfirmată, care ne spune clar:«fraţii mai întâi să nu se certe între ei şi, apoi, dacă vrea Domnul, să mărturisească că sunt creştini». Aceasta este noua şi vechea evanghelizare franciscană, dacă vrem să fim lumină ce luminează întunericul acestei lumi: «sare a pământului şi lumină a lumii».

Convertirea inimii este o operaţie pneumatologică ce vizează vindecarea profundă a sufletului, şi se poate realiza doar în credinţă, prin deschiderea sufletului faţă de Mântuitorul Cristos: «veniţi la mine toţi». Itinerariul de credinţă început ne propune o schimbare,  o trecere, un Paşte. Să începem acest drum şi să găsim zilnic timp de rugăciune şi meditaţie. Textele liturgice ale Postului Mare sunt foarte generoase, de aceea vă invit să trăiţi din plin Postul şi, aşa, însoţindu-l pe Cristos în pătimire, să vă bucuraţi cu El de Înviere.

Un Post Mare cu roade spirituale îmbelşugate!

 

fr. Emilian Cătălin

ministru provincial OFMConv.

Distribuie cu: