Loading...

Huşi-Corni: Administrarea Mirului

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc administrarea sacramentului Mirului pentru 85 de copii şi tineri ai Parohiei „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Huşi-Corni.

Administrarea sacramentului Mirului

Distribuie cu:

Împreuna cu aceşti copii, cu naşii şi familiile lor, întreaga comunitate a fost în sărbătoare întâmpinându-l pe Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, în curtea bisericii, după cum este tradiţia, cu pâine şi sare. Părintele paroh Petru Olariu i-a urat un călduros „Bun venit” în mijlocul huşenilor, după care Preasfinţitul, însoţit de un număr mare de preoţi invitaţi, au păşit spre intrarea în biserică sub un pod de flori format de candidaţii pentru Mir.

La începutul sfintei Liturghii, părintele paroh i-a recomandat Preasfinţitului pe tinerii şi copiii care s-au pregătit considerându-i vrednici sa primească darurile Duhului Sfânt.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul, după o scurtă verificare asupra pregătirii lor, i-a îndemnat şi încurajat ca, asemenea florii soarelui pe care o ţinea în mână, şi aceşti copii şi tineri să-şi îndrepte privirea neîncetat spre soarele adevărăt, să aibă o trăire autentică a vieţii creştine.

La final, Preasfinţitul a primit un cadou şi un frumos buchet de flori din partea tinerilor miruiţi ca semn de preţuire pentru păstorul Diecezei noastre.

Preasfinţitul Petru Gherghel a mulţumit pentru cadou şi pentru organizarea acestei frumoase sărbători în comunitatea noastră, invitând la o susţinere reciprocă în rugăciune pentru slava lui Dumnezeu si mântuirea sufletelor.

Distribuie cu: