Loading...

Editura Serafica: Rugăciunile Sfintei Brigitta

La Editura Serafica a apărut, de curând, în colecția Rugăciunea creștinului, cartea Rugăciunile Sfintei Brigitta. Devoțiuni în cinstea sfintelor răni ale lui Isus, sub îngrijirea pr. Daniel Romila; Format 10/14; pagini: 64; conținut ilustrat și color; preț: 6 lei.

Rugăciunile sfintei Brigitta

Distribuie cu:

Cartea de rugăciuni „Rugăciunile Sfintei Brigitta. Devoțiuni în cinstea sfintelor răni ale lui Isus”, cu un conținut ilustrat și color, apărută prin grija părintelui Daniel Romila, reprezintă o asiduă muncă de expunere a devoțiunilor aparținând sfintei Brigitta.

Sfânta Brigitta a Suediei, patroană a Europei și cinstită de credincioși pentru „Revelațiile” sale, s-a născut în anul 1303, în castelul din Finstad, aproape de Upsala (Suedia). S-a căsătorit cu Ulf Gudmarsson, fiul guvernatorului din Västergötland. După o tradiție devoțională, în cursul primei revelații, Cristos i-ar fi încredințat misiunea de a întemeia un nou ordin monahal. În anul 1349, Brigitta lasă Suedia pentru a se deplasa la Roma ca să obțină un an jubiliar și să primească aprobările pentru ordinul ei. După ce a întreprins mai multe pelerinaje, a rămas la Roma până la moartea ei, survenită în data de 23 iulie 1373. A fost canonizată de către papa Bonifaciu al IX-lea, în anul 1391, cel care avea să spună despre ea că este ridicată la cinstea altarelor în întreaga Biserică „pentru slava adevăratei credințe, pentru soluționarea schismei din Biserică și pentru unitatea credinței și a Bisericii”.

Cartea de rugăciuni, apărută la editura Serafica, are meritul de a pune la îndemâna poporului credincios câteva dintre devoțiunile sfintei Brigitta, ale cărei trăiri lăuntrice provoacă și ating inima fiecăruia și îndeamnă la convertire.

Din cuprinsul cărții reținem, în prima parte: Rugăciunile Sfintei Brigitta (3) – Promisiunile lui Isus revelate sfintei Brigitta (4); Cele 15 rugăciuni (7); Promisiunile lui Isus revelate sfintei Brigitta pentru cele 7 rugăciuni (23); Cele 7 rugăciuni (25); în cea de-a doua parte regăsim: Devoțiuni în cinstea sfintelor Răni ale lui Isus (31)– Originea devoțiunii sfintelor Răni ale lui Isus (32); Rugăciuni în cinstea celor 5 Răni ale lui Isus (37); Coronița Sfintelor Răni ale lui Isus (44); Rugăciune la rana umărului lui Isus (47); Rugăciune în fața Crucii (48); Te ador, o, Sfântă Cruce! (49); Rugăciune de reparație (50); Rugăciune către Isus Răstignit (52); Iubește-mă așa cum ești! (53).

***

Rugăciunile Sfintei Brigitta. Devoțiuni în cinstea sfintelor răni ale lui Isus
Editor Pr. Daniel Romila, Editura Serafica, 2016; ISBN 9786067700312; colecția Rugăciunea creștinului, 10/14 cm; 64 pp.; 6 lei.

***

În limita stocului disponibil, cartea poate fi procurată prin comandă:
prin poștă: Editura Serafica, str. Teiului, 20; 611047 – Roman (NT);
prin e-mail: edituraserafica@yahoo.com;
prin telefon: 0741.120.321 (Orange); 0785.222.017 (Telekom mobil); 0233.744.611 (Telekom fix);
prin website (online): www.edituraserafica.ro

Distribuie cu: