Ioan 20,19-31
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”. Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit şi eu pe voi”. Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: „Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute”. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: „Pace vouă!”. Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!”. Toma a răspuns și i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!”. Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Comentariu
Isus înviat apare discipolilor și le spune de trei ori: „Pace vouă” (20,19.21.26), ceea ce înseamnă că erau cu adevărat speriați de frica iudeilor, de aceea erau încuiați la Ierusalim, loc pe care Tradiția l-a identificat cu camera de la etaj, unde a avut loc Cina de Taină (Mc 14,15) și în care se adunaseră discipolii înainte de Rusalii (Fap 1,13). Prin salutul „Pace vouă”, Isus face referință la o întreagă istorie a termenului Šālôm în VT care indică suma bunurilor mesianice, pe care Dumnezeu vrea să le dea poporului ales, prin intermediul lui Mesia, numit „principele păcii” (Is 9,5). Întrucât Isus este Mesia, la nașterea lui îngerii cântau: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință” (Lc 2,14). Așadar, Isus este Cristos și în această calitate afirmă: „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă!” (In 14,27-28). De ce s-ar teme discipolii? Din cauza dificultăților misiunii de evanghelizare, pe care Isus nu le ascunde, ci îi încurajează, așa cum afirmă în In 16,33: „V-am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!”.

Acum, după înviere, Isus oferă definitiv acest dar, căci îi aparține, întrucât este Mesia, de aceea spune: „pacea mea”, iar discipolii vor intra în posesia păcii dacă privesc cu credință la mâinile și coasta lui Isus, străpunse în timpul răstignirii, semne pe care acum le arată ca pe o victorie asupra lumii și a morții. Când discipolii privesc la Isus înviat sunt învăluiți cu darul păcii ce conduce la bucurie, așa cum afirmă In 20,20: „Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul”. Este vorba despre o privire contemplativă ce face ca înțelegerea intelectuală să fie și experimentală, o experiență ce depășește limitele spațiului și ale timpului.

În vederea misiunii, pe lângă darul păcii, Isus le oferă discipolilor și darul Duhului Sfânt, după cum relatează In 20,22-23: „Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute»”. Prin trimiterea Apostolilor și prin conținutul predicării lor se ajunge la Isus, iar prin Isus se ajunge la Tatăl, izvor și origine a sfințirii și a misiunii. Astfel, comunitatea discipolilor își dă seama de misiunea primită și de necesitatea de a-și adecva trăirea după mesajul primit, care devine elan misionar. Pentru ca această adecvare să nu pară rezultatul efortului propriu, misiunea este conjugată cu darul Duhului Sfânt, pe care Isus îl suflă asupra discipolilor (In 20,22), imitând actul creației din Gen 2,7, când: „Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit ființă vie”. Din partea sa, Isus îl suflă de la sine pe Duhul Sfânt, în vederea misiunii descrise în In 20,23 „Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute”. Acest dar al iertării păcatelor îi aparținea lui Isus, după cum fusese prezentat de Ioan Botezătorul, în In 1,29: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. Isus oferă mai departe acest dar discipolilor, iar darul devine misiune.

Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Pentru a-l ajuta pe Toma să creadă, Isus apare din nou, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: «Pace vouă!»”. Pentru a treia oară, Isus le oferă darul păcii. Cu acest dar continuă să vină în întâmpinarea fiecăruia dintre noi, deși ușile inimii sunt încuiate, pentru a face trecerea la credință, asemenea lui Toma care ajunge la frumoasa afirmație de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20,28).

*

Distribuie cu: