Duminică, 3 septembrie 2023, a XXII-a din Timpul de peste an – Anul A
Matei 16,21-27
De atunci, Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată”. Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”. Atunci Isus a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla. Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi şi atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut”.
Comentariu
Textul abia ascultat este compus din trei părți: 16,21: primul anunț al pătimirii, morții și învierii; 16,22-23: discuția dintre Petru și Isus; 16,24-27: cateheza despre urmarea lui Isus.
În prima parte (Mt 16,21), Isus face primul anunț al pătimirii, morții și învierii sale, revelând planul Tatălui, sintetizat de verbul impersonal, de necesitate: dei = „trebuie”. În primul rând, Isus trebuie să meargă la Ierusalim, căci acolo avea să se consume actul final al mântuirii (Mt 23,37). Observăm că din nou apare verbul de necesitate „trebuie”, în legătură cu mersul la Ierusalim, direcție spre care se îndreaptă Isus. La Ierusalim Isus avea „să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor” (Mt 16,21). Suferința lui Isus este cauzată de cei care erau la curent cu planul Domnului: de bătrâni, de arhierei și de cărturari. Pare straniu, însă așa este. Tocmai cei care cunoșteau planul lui Dumnezeu îl fac să sufere pe Fiul omului, ales să ducă la îndeplinire acest plan. Cum de se întâmplă acest paradox? Se întâmplă pentru că ei nu înțelegeau și nu acceptau aspectul uman al lui Mesia. Pentru ei doar Dumnezeu putea să mântuiască omul de păcatele sale, să îl răscumpere cu un preț deosebit de mare.
Gingășia lui Petru față de Isus ne introduce în a doua parte a textului nostru de astăzi. Petru îl iubește pe Isus și ar dori ca Dumnezeu să intervină pentru a-l feri pe Fiul său de suferință și de moarte. Fără să își dea seama, Petru vrea să îl îndepărteze pe Isus de la îndeplinirea planului de mântuire și, comportându-se astfel, face jocul Satanei din pustiu, descris în Mt 4,3-9: îl ia pe Isus deoparte și îi spune același lucru, folosind cuvinte diferite: mai întâi l-a certat, apoi l-a numit „Doamne” și a cerut să îl ferească Dumnezeu Tatăl să sufere și să fie ucis. Probabil că Petru nici nu observă finalitatea ultimă a anunțului lui Isus: „trebuie să învie a treia zi”, oprindu-se doar la aspectul dureros și, în cele din urmă, tragic, al mântuirii.
Isus cunoaște cine stă în spatele acestei atitudini a lui Petru, de aceea i se adresează ferm: „Mergi în urma mea, Satană!” (Mt 16,23). Așa cum Satana a încercat să îl conducă pe Isus în locuri și spre atitudini ce ar fi putut să îl îndepărteze de la îndeplinirea planului de mântuire (Mt 4,3-9), tot la fel se comportă și Petru (Mt 16,22). Cu toate acestea întâlnim și o diferență semnificativă: în deșert, Isus i-a spus: hupage, satana = „mergi, pleacă, Satană!”, iar lui Petru îi spune: hupage opisō mou, satana = „mergi în urma mea, satană!”. Isus nu era interesat ca Satana să îl urmeze, de aceea îi spune simplu: „mergi, pleacă!”, pe când lui Petru îi spune: „mergi în urma mea!”, indicând locul discipolului.
Ceea ce Isus i-a spus lui Petru le spune tuturor discipolilor, iar pentru a face trecerea de la singular la plural, de la Petru la discipoli, Isus ține o cateheză, în care explică ce înseamnă urmarea sa, redată în a treia parte a textului nostru de astăzi, din Mt 16,24-26.Discipolul trebuie să renunțe la sine, deoarece sinele poate fi indus în eroare de gândurile pe care i le insuflă Satana, așa cum a încercat cu Isus în deșert (Mt 4,3-9), așa cum a încercat cu Petru puțin mai înainte (Mt 16,22). Dar a renunța la sine mai înseamnă și a renunța la adaosurile culturale care nu sunt în conformitatea cu învățătura Evangheliei. Aceste adaosuri par că fac parte din identitatea noastră, însă când reușim să renunțăm la ele descoperim o viață nouă, în conformitate cu chipul și imaginea după care am fost creați. Dar renunțarea la sine nu este suficientă, de aceea Isus nu se limitează la aspectul negativ, ci invită la asumarea unei atitudini pozitive, tradusă prin luarea crucii și prin urmarea sa (Mt 16,24). A-și lua crucea și a-l urma pe Isus înseamnă asumarea propriilor suferințe și a celor provocate de alții din cauza lui Isus și a Evangheliei. Isus ne ajută să înțelegem că unde este Învățătorul acolo trebuie să fie și discipolul, asumând-și verbul de necesitate, după modelul Fiului omului care trebuie să meargă la Ierusalim, să sufere multe, să fie ucis și să învie a treia zi (Mt 16,21).
*