Ioan 15,1-8
Eu sunt vița cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiță care este în mine, și nu aduce rod, el o înlătură și oricare aduce rod, o curăță ca să aducă și mai mult rod. Voi sunteți deja curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneți în mine, și eu în voi! După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădița, și se usucă; se adună, se aruncă în foc și arde. Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face! În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceți rod și să fiți discipolii mei.

Comentariu
Contextul civil și social al timpului era învăluit de persecuțiile păgâne și iudaice împotriva celor care credeau în Isus, considerându-l Mesia. De aceea, discursul din In 15,1-8, intitulat Vița și mlădițele, învață care este scopul rămânerii în Cristos, în ciuda persecuțiilor. Imaginea viei, formată din viță și mlădițe, are rădăcini veterotestamentare și îl simbolizează pe poporul Israel. Vița cea adevărată (In 15,1), din care naște Via Domnului, este reprezentată de Isus, a cărui singularitate nu este exclusivă, ci implică pluralitatea mlădițelor în el, după cum exprimă deja Prologul: „Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există” (In 1,3). Datorită rolului propriu, un individ poate să reprezinte întregul grup și un grup poate să reprezinte un individ. De exemplu, din Adam ia naștere întreaga umanitate și tot în el păcătuiește lumea întreagă (Gen 1–3), deoarece Adam este o persoană individuală care reprezintă umanitatea. De asemenea, Slujitorul suferind din Is 52,13–54,12 este o persoană individuală, prin care este mântuit poporul. Tot la fel Isus este „vița” care unește și dă viață mlădițelor (In 15,5). Însă Isus nu este o viță oarecare, ci este vița cea adevărată, iar Tatăl este viticultorul (In 15,1).

Ei bine, tot proiectul plantării viței, în special în timpul procesului de creștere, s-a bucurat de grija plină de iubire a Tatălui, fie prin profeții săi, fie prin diferitele deportări în exil. Această grijă se numește curățare, acțiune ce îi aparține lui Dumnezeu Tatăl, în calitate de viticultor. Tot din procesul de curățare face parte și altoirea sau apariția noii vițe, din rădăcina lui Iese și a lui David. Dacă vița îl reprezintă pe Isus, iar relația cu Tatăl reprezintă noua alianță, sigilată în Fiul, împreună formează noul popor al lui Dumnezeu, pe care Tatăl îl îngrijește (In 15,2). Imaginea curățării și aruncării în foc exprimă ideea unei acțiuni energice, prin care se elimină ceea ce este superfluu, iar efectul este deslușit de Evr 12,11: „pe moment nu pare să fie cauză de bucurie, ci de tristețe; însă după aduce un rod de pace și de dreptate”. De aici deducem că este vorba despre purificare, pentru ca mlădițele să poată aduce rodul dorit, ceea ce poate fi identificat cu „credința care lucrează prin dragoste” (Gal 5,6), acțiune posibilă doar din uniunea vitală cu Cristos-vița.

În consecință, discipolii sunt curați, dar nu ca un produs automat al efortului propriu, ci ca efect al noii nașteri, la viața veșnică, datorită harului lui Dumnezeu care acționează deja în ei, prin Cuvântul lui Isus, deoarece comunică viața divină care nu poate să locuiască împreună cu păcatul.

Această funcție purificatoare esențială a Cuvântului lui Dumnezeu se actualizează, în mod particular, în timpul celebrării liturgice, deși nu este exclusivă, lăsând spațiu oricărei asimilări particulare a Cuvântului. Scopul constă în trecerea de la alianța cea veche, la alianța cea nouă, iar punctul de referință este comunitatea, a cărei realizare depinde de condiția descrisă în In 15,4: „Rămâneți în mine și eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine”. Ca o dovadă că suntem parte din noutatea radicală a alianței, prin altoirea mlădițelor pe vița cea adevărată, Isus afirmă în In 15,7-8: „Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face! În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceți rod și să fiți discipolii mei”.

Spre deosebire de aceștia, există și dintre aceia care nu rămân în Isus și care sunt aruncați afară și se usucă. Descrierea vie și plastică arată situația nefericită înspre care se îndreaptă mlădițele îndepărtate de viță. Acestea se usucă și după ce sunt adunate împreună, sunt aruncate pentru a fi arse (In 5,6), făcând aluzie la judecata finală. Acest element este prezent și în apocalipsul sinoptic, în special în Mt 13,40: „Deci, așa cum se adună neghina și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul lumii”. Aceeași soartă o au mlădițele îndepărtate de viță: ele sunt adunate și arse în foc. Scopul este parenetic, iar intenția constă în a îndrepta cititorii către interpretarea pozitivă a convertirii sincere și profunde, pe linia comuniunii autentice cu Cristos.

*

Distribuie cu: