Loading...

Duminică, 26 ianuarie 2020, a III-a din Timpul de peste an – Anul A

Matei 4,12-23
În acel timp, auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: „Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină”. De atunci a început Isus să predice şi să spună: „Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi fraţi: pe Simon, cel numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari, şi le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-şi năvoadele, şi i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca şi pe tatăl lor, l-au urmat. El străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor.

 

Comentariu
După moartea lui Ioan, Isus pleacă din Nazaret și începe să predice la Cafarnaum. Unii bibliști spun că Isus a preferat să predice la Cafarnaum și nu la Nazaret (în satul lui de origine) întrucât la Cafarnaum oamenii erau mai deschiși la minte, decât cei din Nazaret, cunoscuți pentru închiderea și încăpățânarea lor. Tocmai din acest motiv, atunci când Filip îi vorbește lui Natanael de Isus, acest îi spune sceptic: „Poate oare să iasă ceva bun din Nazaret?”

Așadar, ne spune sfântul Matei în evanghelia de astăzi, că Isus „părăsind Nazaretul a venit să locuiască la Cafarnaum, lângă mare”. Evanghelistul vede în această alegere a lui Isus o împlinire a profeției lui Isaia, care, așa cum am auzit în prima lectură spunea: „țară a lui Zabulon și țară a lui Neftali, drum care duce spre mare (…) poporul care locuia în întuneric a văzut o lumină mare. Celor care locuiau în ținutul umbrei și al morții, le-a răsărit o lumină”.

Această lumină prevestită de profetul Isaia este Isus din Nazaret. De ce tocmai lumină?

Dacă noi suntem atenți când rămânem în întuneric, de exemplu după o pană de curent, vom observa că de fapt rămânem fără reper. Lumea, înainte de Cristos, era o lume „fără reper”, dezorientată, așa cum spunea profetul Isaia – „locuia în ținutul umbrei și al morții”; moartea văzută întotdeauna ca întunericul cel mai amenințător și înspăimântător.

Isus se prezintă pe sine ca fiind „lumina lumii”: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8,12); „Eu, lumina, am venit în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric” (In 12,46).

După Isus, lumea nu mai este întuneric, adică „fără niciun reper”. Isus este calea adevărul și viața. El ne-a spus ce trebuie să facem ca să ne bucurăm de viața lui Dumnezeu. Depinde de noi dacă luăm în serios sau nu învățătura lui Isus. Dacă omul primește această lumină și o lasă să se manifeste și celorlalți, devine la rândul său lumină, asemenea lui Isus. Și sfântul Paul le scrie efesenilor: „Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii” (Ef 5,8). 

Acesta este sensul mesajului lui Cristos rezumat astfel de evanghelistul Matei: „Convertiți-vă căci s-a apropiat împărăția cerurilor”. „Convertiți-vă!”, adică schimbați-vă mentalitatea, modul de a fi și de a gândi.

Chemarea pe care Isus o adresează fiecărei persoane pe care o întâlnește – așa cum a adresat-o odinioară lui Petru, Andrei, Iacob și Ioan, este aceea de a-l urma, de a-l accepta pe el ca „reper” al vieții, al adevăratei umanități, al omului împlinit.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 814: În aceeași noapte (a morții lui Francisc) și la aceeași oră, părintele glorios a apărut unui alt frate cu o viaţă demnă de laudă, în timp ce acesta era concentrat în rugăciune. Era îmbrăcat cu o dalmatică de purpură şi îl urma o mulţime imensă.

Unii se desprinseseră de grup pentru a-l întreba pe frate: „Acesta nu este oare Cristos?”„Da, el este”, răspundea acesta. Iar alţii îl întrebau din nou: „Nu este acesta sfântul Francisc?”. Şi fratele răspundea în acelaşi fel afirmativ. În realitate i se părea fratelui şi întregii mulţimi că Isus şi Francisc erau o singură persoană. Această afirmaţie nu poate fi considerată temerară de cel care înţelege bine, pentru că cine se uneşte cu Dumnezeu devine un singur duh cu el şi însuşi Dumnezeu va fi totul în toți. 

 

Distribuie cu: