Matei 10,26-33
În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: „Nu vă temeţi de oameni, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut! Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri! Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”.

Comentariu
Opusul credinței nu este necredința, ci teama. Isus știe acest lucru și îi învață pe ucenici să nu se lase pradă acestui sentiment atât de prezent în noi încă de la naștere.

Filosoful britanic Thomas Hobbes spunea că atunci când mama sa l-a născut, a adus pe lume și teama. Întrucât, condiția noastră este puternic marcată de teamă, Dumnezeu nu contenește să ne îndemne în Sfânta Scriptură: „Nu vă fie teamă”. Îndemnul apare de circa 365 de ori. Unii au spus că este un îndemn pentru fiecare zi din an.

În evanghelia acestei duminici, Isus vorbește despre teama indusă ucenicilor de oamenii care nu acceptă propunerea de viață și de iubire pe care el le-o face, ba mai mult, îi prigonesc pe cei care aderă la ea.

Oamenii, învață Isus, nu-i pot face niciun rău ucenicului decât în măsura în care îl corup în așa fel încât să-și pună în pericol „sufletul și trupul”. În rest, aceștia nu pot atinge ceea ce Dumnezeu a pus mai sacru în noi, suflarea sa de viață, Duhul său, pe care doar el îl poate dărui și lua la sine. Acest dar ne distinge de toate celelalte ființe, și face ca valoarea noastră să fie superioară acestora: „Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii”.

Teama se învinge dând mărturie: „Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri!” În acest scop, nevoia unui contact cu realitatea vie a lui Dumnezeu (Th. Merton) și, apoi, împărtășirea experienței trăite sunt fundamentale: „Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus acestea” (In 20,18); „L-am văzut pe Domnul” (In 20,25) îi spun plini de bucurie ucenicii lui Toma. Trebuie să mă las „pus în contact” cu Cristos de un martor al său, mai ales primind împărtășirea și mărturia sa de credință. Pentru că primindu-le pe acestea, noi primim, de fapt, viața lui Cristos; îl primim pe Cristos însuși și, prin el, pe Tatăl: „Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis” (Mt 10,40).

Așadar, pentru a da mărturie și a avea ce împărtăși altora din viața de credință e necesar: 1) să întâlnim martori ai lui Cristos, adică persoane care să ne pună în contact cu Cristos;  2) să creăm condiții, spații și contexte care să ne pună în contact cu Cristos; 3) să avem momente în care să vorbim despre darurile spirituale: „Căutaţi iubirea, dar tindeţi şi spre darurile spirituale ”, scrie sfântul Paul (1Cor 14,1).

Călugărul cistercian american Thomas Merton spune că o cale de a intra în contact cu realitatea vie a lui Dumnezeu este „să ne auzim unii pe alții vorbind despre Dumnezeu” (Muntele cu șapte trepte).

Putem comunica multe lucruri, dar dacă lipsește împărtășirea darurilor spirituale, nu vom împărtăși viața lui Cristos, realitatea vie a lui Dumnezeu. „Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viaţa veşnică” (Gal 6,8).

Mărturia de credință și împărtășirea darurilor spirituale edifică comunitatea ucenicilor lui Isus: „Tot la fel şi voi, întrucât căutaţi darurile spirituale, căutaţi să le aveţi cu prisosinţă pentru edificarea comunităţii” (1Cor 14,12).

Nu în ultimul rând, împărtășirea darurilor spirituale are și rolul de a ne întări, de a ne susține în momentele de încercare și mai ales de deznădejde. Sfântul apostol Paul scriindu-le romanilor, exprimă această dorință puternică de a le împărtăși viața lui Cristos prin darurile spirituale: „doresc mult să vă văd pentru a vă împărtăşi vreun dar spiritual ca să fiţi întăriţi” (Rom 1,11).

Din Izvoarele franciscane, FF 1059
[Părintele Francisc] spunea apoi fiecăruia în particular: „Încredinţează-i Domnului calea ta şi încrede-te în el, şi el va duce la îndeplinire” (Ps 37,5). Acestea erau cuvintele pe care el le repeta în mod obișnuit, când atribuia unui frate o misiune din ascultare.

I-a împărțit doi câte doi, în formă de cruce, trimițându-i în lume. După ce a încredințat celelalte trei părți celor șase, el însuși s-a îndreptat ca un însoțitor către o parte a lumii, bineștiind că fusese ales ca exemplu pentru ceilalți și că trebuia mai întâi să facă și apoi să învețe.

Distribuie cu: